Femeile din ţara noastră pot reuşi în afaceri la fel de bine ca bărbaţii, ba chiar, uneori, cu mai multă res-ponsabilitate şi cu grijă sporită pentru detalii, fără să facă rabat la calitate. Acesta este principalul mesaj transmis, ieri, de cele peste 130 de femei de afaceri prezente la Conferinţa "Antreprenoriatul Feminin: Femeia la putere - o lume mai bună", organizată de Ziarul BURSA în parteneriat cu Asociaţia Naţională a Antreprenorilor.
În calitate de invitat special, Alteţa Sa Regală Prinţesa Lia a României, care şi-a declarat încrederea în antreprenoriatul feminin, a subliniat că femeile de afaceri sunt cele mai bune ambasadoare ale ţării noastre, menţionând că lobby-ul este deosebit de important pentru promovarea femeilor antreprenor.
"Dacă vrei să urci un munte, trebuie mai întâi să-l priveşti cu foarte mult respect şi apoi să-l iubeşti. La fel se întâmplă cu viaţa noastră profesională", a subliniat, la rândul său, deputatul Andreea Paul.
Femeile de afaceri prezente, ieri, la eveniment au scos în evidenţă şi obstacolele care stau în calea creării unei cariere profesionale, printre acestea numărându-se atât fiscalizarea excesivă, cât şi lipsa de transparenţă a instituţiilor publice.
Cu toate acestea, antreprenoriatul feminin reprezintă cel mai important motor de relansare economică, în opinia Danielei Niculescu, directorul Direcţiei de IMM din cadrul "Alpha Bank", având în vedere că, potrivit unui raport al Băncii Mondiale, femeile au fost afectate mai puţin de criza economică actuală, nivelul de şomaj din rândul femeilor fiind mai mic, în raport cu cel înregistrat în cazul bărbaţilor.
Femeile antreprenor au fost încurajate de Prinţesa Lia să intre în dezbateri cu politicienii, ca să-şi impună "ideile de dezvoltare sănătoasă" a mediului de afaceri şi a economiei, în general.