Conferinţa Bursa ANTREPRENORIATUL FEMININ "Femeia la putere - o lume mai bună" - Ediţia a IV-a Kara Aylward, Ambasada SUA: "Ţările sunt mai stabile şi prospere când femeile participă cu drepturi depline în societăţile lor"

E.O.
Companii / 21 aprilie 2016

Kara Aylward, Ambasada SUA: "Ţările sunt mai stabile şi prospere când femeile participă cu drepturi depline în societăţile lor"

Actualizare 13:55 Ileana Blidar, Sarmexin: "Fără echipă, comunicare şi fără ca omul să fie mulţumit la locul de muncă nu obţii rezultate"

Fără echipă, comunicare şi fără ca omul să fie mulţumit la locul de muncă nu obţii rezultate în activitatea de antreprenor, este de părere Ileana Blidar, director de marketing la compania Sarmexin.

După 25 de ani de experienţă bancară în funcţii de conducere, Ileana Blidar - antreprenor, om politic, economist, soţie şi mamă - a renunţat la sistemul bancar şi s-a dedicat în totalitate companiei care produce mobilă de lux. Domnia sa a menţionat: "Eu pot să spun că am reuşit. Concurenţa a fost dură, însă ne-am păstrat partenerii externi şi am reuşit".

Compania a fost înfiinţată cu un an în urmă, după ce producătorul de mobilă Sarmex a intrat în reorganizare, la mai mult de 50 de ani de existenţă pe piaţa noastră. Sarmexin este o companie nouă, Ileana Blidar fiind proprietarul acestei societăţi, după ce a fost unul dintre acţionarii Sarmex.

Societatea Sarmexin exportă mobilă de lux în Germania, Franţa, Anglia, însă viziunea este de reorientare pe piaţa internă.

"Şi piaţa României este consumator de lemn", spune domnia sa, adăugând: "Am avut curajul să îmi identific imaginea cu brandul societăţii şi am pus poza pe cărţile de vizită, pe roll-up, pe pliante. Suntem o societate fără credite bancare şi nu avem datorii. Fără echipă, comunicare şi fără ca omul să fie mulţumit la locul de muncă nu obţii rezultate. Politica pe care am învăţat-o la bancă o aplic şi în afacere şi mă ajută foarte mult".

Sarmexin realizează şi jucării ecologice, din resturile de lemn rămase de la mobilă, acestea fiind confecţionate tot de o doamnă. "Jucăriile sunt foarte ferme, expresive şi doresc să realizăm cât mai multe astfel de produse, pentru a oferi locuri de muncă femeilor", a spus doamna Blidar, care a conchis că este posibil ca femeile să învingă în afaceri, dar cu mult efort.

(E.O.)

------

Actualizare 13:45 Remus Trandafir, CJ Ilfov: "O treime din afacerile dezvoltate de noi au avut la bază o femeie"

O treime din afacerile dezvoltate cu fonduri de la Consiliul Judeţean Ilfov au avut la bază o femeie antreprenor, a declarat Remus Trandafir, şef birou Cooperare Internă şi Internaţională în cadrul CJ Ilfov.

"În toate proiectele de până acum ale Consiliului Judeţean Ilfov am pus accentul pe colaborarea dintre bărbaţi şi femei. În ultimii 3-5 ani, au fost acordate peste 500 de milioane de euro pentru dezvoltarea de proiecte de antreprenoriat", a spus domnul Trandafir.

Oficialul CJ Ilfov a încurajat toate antreprenoarele să pornească în dezvoltarea unei afaceri cu gândul că există egalitate între bărbaţi şi femei din punct de vedere profesional.

"Totul pleacă de la educaţie. Sper că societatea românească s-a încadrat pe un drum pozitiv privind lupta împotriva discriminării de gen", a conchis Remus Trandafir.

(P.B.)

-----

Actualizare 13:38 Cristina Andone, Poveşti din Pădurea Muzicală: "O poveste cu sens este una care cuprinde obstacole"

O poveste care are sens, fie că este de business sau de viaţă, este una care cuprinde obstacole, afirmă Cristina Andone, scriitoarea cărţilor Poveşti din Pădurea Muzicală, adăugând că obstacolele nu trebuie să fie unele care "îngenunchează", ci unele care ajută persoana care se loveşte de acestea "să se vadă altfel".

Doamna Andone mai spune: "Cred că în faţa unei poveşti există oameni cu trei feluri de atitudine: oamenii «geam», prin care povestea trece pur şi simplu, cei care nici nu pierd, nici nu câştigă; oamenii oglindă - cei care reflectă povestea şi vezi în ochii lor că ceva a ajuns acolo, respectiv oamenii vitraliu, cei care îmbogăţesc o poveste".

(V.R.)

----

Actualizare 13:13 Dana Gruia Dufaut: "Educaţia este foarte importantă în discuţia despre egalitatea de gen"

Educaţia pe care o acordăm copiilor noştri este un element foarte important pentru percepţia viitoare a femeilor în societate şi în discuţia despre egalitatea de gen, a declarat Dana Gruia Dufaut, managing partner al cabinetului de avocatură Gruia Dufaut.

În opinia domniei sale, femeile sunt mult mai tenace decât bărbaţii din punct de vedere profesional şi mult mai dornice să reuşească în carieră.

"În ultimii 25 de ani, poziţia femeii în România s-a deteriorat. În anii '90, foarte multe companii aveau femei în poziţiile de conducere şi pot spune că regimul comunist a reuşit să pună femeia pe picior de egalitate cu bărbatul, cel puţin din punct de vedere profesional", a spus doamna Gruia Dufaut.

(P.B.)

-----

Actualizare 13:11 Doina Topală, CEC Bank: "În mediul rural, pot fi dezvoltate multe proiecte antreprenoriale, de la meşteşugărit la infrastructură"

Mediul rural românesc are mare nevoie de dezvoltare şi finanţare, este de părere Doina Topală, directorul Direcţiei IMM din cadrul CEC Bank. Domnia sa a precizat că, în mediul rural, pot fi dezvoltate foarte multe proiecte antreprenoriale, de la meşteşugărit până la infrastructură. În opinia domniei sale, sumele alocate de stat pentru tinerii întreprinzători sunt, întotdeauna, foarte mici.

Prin strategia de dezvoltare, CEC Bank deţine supremaţia pe segmentul rural.

CEC Bank, care a devenit bancă comercială în anul 2005, a căutat să identifice agenţi economici din toate sferele de activitate, iar acum are peste 7% din piaţă, după active, a subliniat doamna Topală.

Banca are o serie de produse de finanţare pentru IMM-uri, atât din surse proprii, cât şi din surse atrase de la instituţii internaţionale. CEC Bank a fost singura bancă selectată să finanţeze SRL-D, susţind start-up-urile şi oferind soluţii adaptate fiecărui client, a mai precizat Doina Topală, menţionând: "Sunt foarte multe femei antreprenor care, pe parcursul proiectului, s-au adresat CEC Bank, ca să se redreseze financiar şi au reuşit, chiar dacă la început nu au pornit foarte bine în afacerea lor".

(E.O.)

------

Actualizare 12:50 Crina Mandu, director regional de vânzari Idea::Bank: "Am început să lansăm produse pentru IMM-uri"

Idea::Bank a lansat produse pentru finanţarea IMM-urilor, iar ofertele sunt personalizate de la caz la caz, potrivit afirmaţiilor doamnei Crina Mandu, director regional de vânzari în cadrul băncii.

Reprezentantul Ideea::Bank afirmă: "Am lansat produse pentru IMM-uri - linii de credit şi credit de investiţii. Suntem o bancă mică, la început de drum. Ofertele sunt personalizate de la caz la caz. Nu avem linii de finanţare externă, dar încercăm să fim profesionişti".

Doamna Mandu adaugă: "Suntem 320 de oameni în bancă, din care 73% femei, iar 20% dintre acestea se află în top şi middle management. La noi, se pare că acţionarii polonezi au înţeles că doamnele conduc spre profitabilitate".

(V.R.)

-----

Actualizare 12:39 Nicoleta Munteanu: "Nu este aşa uşor să deschizi o afacere în România, mai ales dacă eşti antreprenor străin"

În România nu este aşa uşor să construieşti o afacere, mai ales în cazul în care eşti un antreprenor străin, a declarat Nicoleta Munteanu, ambasador al antreprenoriatului feminin, prezentând cazul unei tinere care a venit să muncească în ţara noastră din cauza războiului din Siria.

Potrivit sursei citate, tânăra musulmană a ajuns în România cu cele două fete, stabilindu-se la Constanţa şi, ulterior, s-a mutat la Bucureşti ca să îşi deschidă un salon de machiaj profesional.

"În România a fost primită foarte bine (n.r. tânăra din Siria), dar una dintre cele mai mari probleme ale ei a fost acomodarea la Bucureşti pentru că a resimţit lipsa prietenilor. În plus, a avut dificultăţi cu cele două fete ale ei în ceea ce priveşte integrarea lor în şcolile de stat din ţara noastră", a precizat Nicoleta Munteanu, menţionând că, în prezent, antreprenoarea siriană se implică în dezvoltarea afacerii ei din Bucureşti.

(P.B.)

-----

Actualizare 12:27 Virginia Oţel, Communication Leader, Garanti Bank: "Trebuie să facem un proces de educare a acţionarilor"

Acţionarii trebuie să înţeleagă că, dacă numesc femei în Consiliul de Administraţie, companiile vor fi mai profitabile, este de părere Virginia Oţel, Communication Leader la Garanti Bank.

Domnia sa declară: "Trebuie să facem un proces de educare a acţionarilor, să înţeleagă că, dacă numesc femei în Consiliul de Administraţie, acest lucru se reflectă în profitabilitatea companiei în care deţin acţiuni".

Conform spuselor sale, în condiţiile în care 80% din deciza de cumpărare de la nivel mondial este deţinută de femei, este necesar ca acestea să aibă o reprezentare în posturile de conducere, ca să ia decizii în funcţie de comportamentul de cumpărare şi de consum.

"Femeile au un impact semnificativ asupra profitabilităţii şi sustenabilităţii afacerilor în care sunt implicate", spune doamna Oţel.

Reprezentantul Garanti menţionează că, potrivit unui studiu EY realizat în 2015, din 1990 până acum, 2,6 milioane de companii au fost înregistrate în România, însă majoritatea afacerilor sunt concentrate în principal în Bucureşti şi Cluj.

"Antreprenorul român este, în general, bărbat din mediu urban, cu afaceri în construcţii, transporturi şi comerţ", afirmă doamna Oţel, adăugând că 40% din afacerile din România sunt conduse de femei, ca patron sau acţionar.

"La sfârşitul lui 2013, 71 de miliarde de lei erau afacerile pe care le derulau femeile, respectiv 22% din totalul afacerilor din România", aminteşte Virgina Oţel, adăugând: "Stăm bine, dar putem sta şi mai bine!".

(A.V.)

-----

Actualizare 11:57 Eli Lăslean, Ellis Luxury: "Este esenţial să avem o Cameră naţională de modă românească"

Moda românească nu este promovată, susţine doamna Eli Lăslean, proprietarul Ellis Luxury, care consideră că nouă ne lipseşte un sistem al modei.

Domnia sa a precizat: "Noi nu avem un sistem al modei în România. Este esential să avem o Cameră naţională de modă românească, pentru că statul nu protejează niciun producător român".

Eli Lăslean este de părere că "nu este uşor să fii femeie frumoasă şi deşteaptă în România", apreciînd că România post-decembristă are multe defecte, dar avem libertate, ceea ce este extraordinar".

Cea care creează vestimentaţia Primei Doamne a României spune: "Ca să ai succes, într-o afacere privată, trebuie să-ţi placă şi să te pricepi. Succesul este cea mai bună revanşă. Nu îmi plac eşecurile şi m-am străduit de fiecare dată să le depăşesc. Venirea mea în Bucureşti a însemnat confirmarea succesului. Cred cu adevărat că secretul în afaceri înseamnă să nu te împaci cu eşecul".

Eli Lăslean a povestit că a pornit pe drumul antreprenoriatului cu 300 de dolari împrumutaţi de la un prieten, în urmă cu 25 de ani, şi consideră că eleganţa înseamnă naturaleţe şi respect şi că mai importantă decât haina este femeia care o poartă.

(E.O.)

------

Actualizare 11:41 Ioana Liana Cazacu, Ministerul Muncii: "Am învăţat de la zona privată că nu există «nu se poate»"

Am învăţat de la zona privată că nu există "nu se poate", că trebuie întotdeauna să vedem cum putem rezolva lucrurile, declară Ioana Liana Cazacu, secretar de Stat al Agenţiei Naţionale pentru Egalitatea de Şanse între Femei şi Bărbaţi din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.

Domnia sa afirmă: "România este o democraţie tânără. E adevărat că ne confruntăm cu toate problemele inerente unei situaţii de tranziţie: multă birocraţie, instituţii care, poate, nu au fost suficiente şi funcţionale la parametrii pe care ni i-am dorit. Sunt mute lucruri pe care putem şi trebuie să le schimbăm".

Ioana Liana Cazacu subliniază: "Când am venit în fruntea agenţiei, mi-am propus să desfiinţez «departamentul nu se poate» din instituţiile publice. Este o muncă titanică, o muncă sisifică. De multe ori am avut momente de cădere, în care am simţit că nu se poate, că într-adevăr sunt învinsă de sistem, dar femeile cu care am intrat în contact m-au obligat să fac, în fiecare zi, lucrurile cât mai bine".

(V.R.)

------

Actualizare 10:55 Kara Aylward, Ambasada SUA: "Ţările sunt mai stabile şi prospere când femeile participă cu drepturi depline în societăţile lor"

Ţările sunt mai stabile, paşnice şi prospere atunci când femeile sunt sănătoase, educate şi participă cu drepturi depline în economiile şi societăţile lor, a declarat Kara Aylward, consilier economic în cadrul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.

Oportunităţile economice ale femeilor au efecte de undă pentru familiile, comunităţile şi ţările lor, apreciază doamna Aylward, care a spus că, la nivel global, femeile cheltuie cea mai mare parte din veniturile lor pe alimente şi pe taxele şcolare care asigură viitorul copiilor. "Atunci când mai multe femei lucrează, iar decalajul dintre femei şi bărbaţi în câmpul muncii se îngustează, economia are şi ea de câştigat", a subliniat reprezentanta Ambasadei SUA.

Kara Aylward a adăugat: "Înţeleg că România se confruntă cu propriile sale provocări pentru a promova participarea femeilor în câmpul muncii şi pentru a permite femeilor să se ridice la cele mai înalte niveluri posibile Conform datelor Eurostat, rata de angajare din România pentru bărbaţi este mai mare decât în cazul femeilor, deşi există cu aproximativ 45% mai multe femei cu studii superioare decât bărbaţii".

Potrivit domniei sale, ţara noastră este pe ultimul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte prezenţa femeilor în boardul companiilor de top listate la bursă. În 2014, doar 12% dintre membrii boardurilor primelor 10 companii listate la Bursa de Valori Bucureşti erau femei, în timp ce, în aceeaşi perioadă, media în Uniunea Europeană era de 20%.

(P.B.)

------

Antreprenoriatul feminin din ţara noastră s-a dezvoltat în ultimii ani, după aderarea la Uniunea Europeană, apreciază Cristina Chiriac, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Antreprenorilor. Domnia sa a precizat: "Din 2007, o parte din cei responsabili cu crearea politicilor sociale şi nu numai au făcut paşi pentru crearea locurilor de muncă si mai ales în dezvoltarea categoriei de antreprenoriat feminin. Astăzi avem femei antreprenor, avem cote în acest segment".

În opinia doamnei Chiriac, România are nevoie de dezbateri. "Ceea ce s-a întâmplat în ultimii patru ani a lăsat semne, iar aici mă refer la realizarea noului Cod Fiscal, la dezbaterile pe marginea birocraţiei etc", a subliniat domnia sa, menţionând că legislaţia greoaie şi lipsa de finanţare sunt semnale de alarmă pentru mediul antreprenorial.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb