CONFERINŢA COP26 DEDICATĂ SCHIMBĂRILOR CLIMATICE Pactul climatic SUA - China a schimbat dinamica discuţiilor din Glasgow

Preşedintele Xi Jingping a fost aspru criticat pentru că nu a participat la conferinţa COP26 din Glasgow. Acum ştim că negocia cu SUA în aceeaşi perioadă şi miercuri cele două ţări au surprins lumea cu un pact privind climatul care acoperă:

- Pactul SUA - China pune ţinta pe scurgerile uriaşe de metan;

- Problema inegalităţii în preţul carbonului;

- SUA nu va investiga producătorii de panouri solare din China.

Pactul climatic dintre SUA şi China anunţat miercuri seara a schimbat dinamica discuţiilor cu mare miză de la COP26. A fost o declaraţie surpriză pentru două puteri care au fost în conflict pe parcursul întâlnirilor şi blocate în rivalitate geopolitică de ani de zile.

Dacă obiectivele privind dioxidul de carbon anunţate de către ţări sunt atinse - "un dacă mare" -, lumea ar putea opri încălzirea globală la 1,8 grade Celsius peste nivelele din secolul 19, conform unei analize făcute de către iniţiativa de cercetare Climate Action Tracker. Agenţia Internaţională de Energie a ajuns la o cifră similară.

China şi SUA au lăsat în urmă zile de negocieri tensionate cu un pact bilateral neaşteptat prin care cele două ţări să se ajute una pe alta să-şi reducă emisiile, conform Bloomberg. Incluse în acord sunt cooperarea privind metanul, un gaz cu efect de seră extrem de puternic, de 80 de ori mai mare decât efectul de încălzire al dioxidului de carbon, şi o promisiune de a actualiza acordurile naţionale din acest secol pentru a satisface cele mai ambiţioase obiective climatice.

Analizele acestui tip de angajamente sunt vitezometrele pentru dezbaterea internaţională. Un lucru pe care îl au în comun este că se bazează pe angajamentele climatice anunţate şi oficiale. În urmă cu câţiva ani, un mic grup de cercetători orientaţi spre investiţii a remarcat că analizele politicilor şi angajamentelor formale au lăsat deschisă o întrebare alternativă: cum ar arăta proiecţiile globale ale emisiilor dacă s-ar baza pe politici pe care ţările nu le-au adoptat încă public, dar sunt probabile a fi adoptate ca urmare a presiunii crescânde în acest sens? Astfel s-a născut Inevitable Policy Response - un proiect al Principiilor ONU pentru Investiţii Responsabile ("I.P.R.").

Premiza IPR e simplă. Schimbările climatice vor continua să agraveze vremea, iar naţiunile vor suferi presiuni constante să-şi atingă obiectivele impuse de naţiunile unite, mai ales în perioada 2023 2025, aşa numita perioadă cheie, când angajamentele sunt aşteptate să scadă. Investitorii au în mod firesc nevoie de vizibilitate cu privire la ce vor face ţările atunci. Unde vor duce necesitatea ştiinţifică şi impulsul politicilor internaţionale conversaţia? Aici intervine IPR, care a elaborat scenarii ce evaluează impactul politicilor climatice pe suprafaţa întregului spectru şi influenţa lor agregată asupra problemei emisiilor globale.

Ideea de bază a actualizarii IPR dinainte de COP26: emisiile din 21 de economii sunt preconizate să scadă cu 80% până în 2050, ceea ce ar lăsa o şansă ca încălzirea globală să rămână sub două grade. Schimbările provin din mulţi factori recunoscuţi - transport şi energie regenerabilă - şi unii mai puţin recunoscuţi, cum ar fi declinul în emisiile din utilizarea terenurilor după un apogeu al consumului de carne în 2030.

Pe măsură ce ultimele zile se scurg, o notă IPR postată pe 1 noiembrie ar putea să devină un "memento prescient" că forţele care impulsionează în Glasgow, Scoţia, vor deveni mai puternice în lunile şi anii ce vin. Prima versiune a declaraţiei finale COP26, publicată miercuri, conţine mai multe indicii cu privire la cum va arăta "acceleraţia" politicilor, de felul celor pe care IPR şi-a bazat lucrările începând din 2018: naţiunile îşi întăresc angajamentele lor până la sfârşitul lui 2022; un îndemn la o eliminare mai rapidă a arderii cărbunelui şi a subvenţiilor pentru combustibili fosili; şi mai mulţi bani pentru naţiunile dezvoltate. Rămâne de văzut dacă vreuna dintre acestea va ajunge în declaraţia finală de la Glasgow. E îndoielnic.

IPR pariază însă nu numai pe faptul că aceste idei nu vor dispărea, dar că presiunea pentru implementarea lor va creşte.

Să luăm drept exemplu problema plăţilor naţiunilor bogate către ţările în curs de dezvoltare. Diviziunea bogaţi-săraci a încadrat discuţiile ONU începând cu tratatul din 1992. Industrializarea rapidă a complicat lupta tradiţională dintre cei care au şi cei care nu au.

Chiar dacă ţările bogate din Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) poartă cea mai mare responsabilitate istorică pentru provocarea schimbărilor climatice - mai ales SUA - nu se aşteaptă ca ele să fie cea mai mare sursă de emisii în viitor.

Cu valurile de căldură, inundaţiile şi creşterea nivelului mării care se apropie, este reconfortant să auzim că, dacă ţările îşi stabilesc obiective mai ambiţioase pentru perioada 2023-2025, ele pot reduce semnificativ riscul climatic. Partea dificilă este că o mare parte din sarcina de a atinge această cifră - şi limita mult mai dificilă de 1,5E C - revine economiilor în creştere rapidă, care au o cerere de energie în creştere proporţională. China singură este responsabilă pentru mai mult de 30% din emisiile globale. Jumătate dintre emiţătorii de CO2 combinaţi sunt ţări în dezvoltare: China (2), Rusia (3), Brazilia (4), Indonezia (5) şi India (7). China ar putea să depăşească SUA până la jumătatea secolului. Acest lucru înseamnă că unele dintre ţările care au deja cea mai mare nevoie de ajutor trebuie să suporte povara cea mai mare.

IPR's - Scenariul cu 1,5EC al IPR - este singurul suficient de granular pentru a funcţiona ca o foaie de parcurs a politicilor, spun autorii. Mai devreme, luna aceasta, ei au creat un clasament cu zece politici care ar avea cel mai mare impact asupra închiderii diferenţei dintre prognoza curentă de 1,8EC (în funcţie de nivelul de adoptare a politicii din următorii câţiva ani) şi scenariul mai sigur şi extrem de dificil cu 1,5EC. Aceste politici includ eliminarea cărbunelui în China, India şi Indonezia; oprirea despăduririlor şi promovarea "soluţiilor bazate pe natură"; industrii fără emisii în China, India, Orientul Mijlociu şi Africa de Nord (Middle East and North Africa - MENA) şi Asia de Sud Est; energie curată integral în MENA şi eliminarea transportului bazat pe combustibili fosili în China.

Aceasta înseamnă că cea mai importantă întrebare după acordul SUA-China este modul în care acesta se va traduce în practică.