Ţara noastră poate să atragă, în maxim trei ani, 23 miliarde de euro fonduri europene, pe noul ciclu de absorbţie, a spus senatorul Eugen Teodorovici, fost ministru al Fondurilor Europene.
Domnia sa apreciază că o idee pentru impulsionarea absorbţiei ar fi folosirea sistemului bancar: "De exemplu, se poate merge pe ideea folosită în preaderare: să folosim sistemul bancar. Acesta poate prelua funcţia şi atribuţiile statului. În preaderare, România a avut, pe programele ISPA (Transporturi şi Mediu), 95% absorbţie, iar la acea vreme am primit chiar felicitări. Sunt pentru o externalizare către privat a ceea ce înseamnă fondurile europene".
O altă idee, în opinia domnului Teodorovici, este să desfiinţăm sintagma de fonduri europene, pentru funcţionarii publici: "Pentru aceştia, nu trebuie să existe diferenţă între fonduri publice şi europene. Doar cetăţenii trebuie să ştie că un anumit proiect este finanţat din fonduri europene, pentru că aşa vor înţelege avantajul aderării la UE".
Fostul ministru a adus în discuţie şi ideea înfiinţării unei bănci de dezvoltare în România. Domnia sa a declarat: "Am dorit înfiinţarea unei bănci de dezvoltare în România, iar când am fost la Finanţe, în 2015, chiar am iniţiat un proiect de lege în acest sens. Ulterior, l-am depus ca proiect la Parlament. Ideea este înfiinţarea unei bănci de dezvoltare, pe structura EximBank şi CEC Bank. Ni s-a spus, de la Finanţe, că ne este cerut un studiu de fezabilitate de la Comisia Europeană. În România, este nevoie de studii de fezabilitate pentru idei ce în alte ţări funcţionează".
În opinia domnului Teodorovici, cei care se bucură că la finalul unei perioade am reuşit să atragem 80-100% fonduri europene, nu înţeleg situaţia: "Banii trebuie să intre la începutul perioadei".
Domnia sa le-a transmis oamenilor de afaceri că sistemul nu se va schimba singur şi că trebuie să reacţioneze şi îşi ceară drepturile.
-------------
• Florin Jianu, CNIPMMR: "Ţara noastră nu învaţă din lecţiile trecutului"
Şapte din zece IMM-uri, de la noi din ţară, se autofinanţează, două merg la bănci, pentru a obţine finanţare, şi unul apelează la fonduri europene, a afirmat preşedintele Consiliului Naţional al Întreprinderilor Private Mici şi Mijlocii din România (CNIPMMR), Florin Jianu.
Potrivit domniei sale, ţara noastră nu învaţă din lecţiile trecutului, în privinţa atragerii şi cheltuirii banilor care provin din fonduri europene.
Printre altele, Florin Jianu a precizat: "Referitor la Schema de Garanţii pentru Tineri, am creat nişte bune practici atunci, România fiind prima ţară europeană care a elaborat o astfel de schemă, ce a creat nişte proiecte pilot care nu au fost duse mai departe, pentru că statul are senzaţia că trebuie să preia toate lucrurile şi să le ducă mai departe, dar, în opinia mea, România se va dezvolta doar prin parteneriate public-private".
(R.R.)
1. Sigur
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2017, 11:12)
La urmatoarele alegeri.daca
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2017, 13:30)
vrăjeli neocomuniste...
3. Caterinca iefina
(mesaj trimis de Caterinca iefina în data de 31.10.2017, 13:35)
Asta e ca la Radio Erevan: Este adevarat ca s-au atras 23 de miliarde de euro? Raspuns: Da, 23 de miliarde, dar nu s-au atras ci s-au pierdut. Piata Victoriei trebuie redenumita Piata Erevan.
3.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 3)
(mesaj trimis de Guvidu în data de 31.10.2017, 15:37)
Da, vor face...totul!
4. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 31.10.2017, 15:24)
Orlando, da-te prins, Orlando!
5. Oare?
(mesaj trimis de Guvidu în data de 31.10.2017, 15:35)
Poate, dar are o jenă..Și politicieni incompetenti...
6. nu deschid ochii
(mesaj trimis de radu în data de 31.10.2017, 17:32)
pai da domnu jianu romanu e patron modern decat sa iaba 50 la % dintro afacere care merge mai bine are 100 la % dintro afacere care scartaie
BURSA E CEA MAI IEFTINA FINANTARE DAI ACTIUNI ADICA HARTII SI CAPETI BANI ADICA FINANTARE IEFTINA ce era america fara bursa ?