Conferinţele PACTUL PENTRU MUNCĂ, organizate de către Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin - CONAF, Federaţia Patronală Petrol şi Gaze - FPPG, în parteneriat strategic cu CONCORDIA, continuă şi în 2020. Dacă, anul trecut, dezbaterile au avut loc în Bucureşti, Iaşi şi Cluj-Napoca, anul acesta evenimentele vor avea loc în alte trei mari oraşe, dar care sunt, în acelaşi timp, şi mari centre universitare: Timişoara, Braşov şi Constanţa.
De altfel, aceste oraşe sunt şi capitalele judeţelor cu cel mai mare aport la produsul intern brut (PIB) al României. Potrivit statisticilor aferente anului 2018, judeţul Timiş a contribuit cu aproape 46 miliarde lei la PIB-ul României, Clujul - cu 45 miliarde lei, Constanţa - cu 42 miliarde lei, Braşov - cu 32 miliarde lei, Iaşi - cu 30 miliarde lei, iar Bucureştiul (împreună cu judeţul Ilfov) - cu circa 23% din PIB-ul României.
Adaptarea la situaţia actuală a forţei de muncă la nivel naţional şi identificarea unor soluţii viabile cu aplicabilitate imediată sunt priorităţile majore ale dezbaterilor PACTUL PENTRU MUNCĂ. La fel ca la Bucureşti, Cluj Napoca şi Iaşi, la dezbaterile din Timişoara, Braşov şi Constanţa, ce vor avea loc în perioada următoare, vor participa reprezentanţi ai autorităţilor centrale şi locale, renumiţi specialişti în domeniu, antreprenori şi manageri ai unor companii naţionale şi multinaţionale.
Criza COVID-19, starea de urgenţă şi de alertă, impunerea măsurilor de distanţare socială, de carantină şi izolare au afectat şi afectează în continuare un număr însemnat de companii şi angajaţi în România, dar şi la nivel mondial. Toate acestea au generat efecte devastatoare atât asupra economiilor dezvoltate, cât şi a celor emergente. Relocarea activităţii la domiciliu, reducerea numărului de ore lucrate, pierderea locurilor de muncă influenţează în aceeaşi măsură piaţa globală a muncii, precum şi pe cea din România.
Aceleaşi restricţii ne-au determinat să organizăm evenimentele, în premieră, sub forma unor emisiuni TV (online). Dezbaterile, până la normalizarea situaţiei în ţară, vor fi transmise live pe platformele online (Youtube) şi pe reţelele de socializare (Facebook). În sălile de conferinţe vor fi prezenţi doar vorbitorii şi reprezentanţii mass-media (într-o zonă special amenajată, respectând condiţiile impuse de legislaţia în vigoare), participanţii putând interacţiona cu speakerii prin intermediul platformelor online.
PACTUL PENTRU MUNCĂ reprezintă dovada de unitate antreprenorială a două mari entităţi patronale, Confederaţia Naţională pentru Antreprenoriat Feminin şi Federaţia Patronală Petrol şi Gaze, care-şi unesc eforturile , în susţinerea proiectelor economice naţionale.
"Epidemia mondială de coronavirus ne-a schimbat obiceiurile şi, cel mai probabil, normalitatea dinainte de pandemie va fi diferită de cea de după pandemie. Dar, această epidemie a avut şi efecte benefice: ne-a arătat tuturor cât de importantă este digitalizarea şi revoluţia industrială 4.0. Multă lume se teme de această nouă eră digitală a tehnologiei industriale! Se teme că roboţii vor lua locurile de muncă ale angajaţilor! Cel mai probabil, unele locuri de muncă, într-adevăr, vor dispărea, dar, obligatoriu, vor apărea altele, mai multe şi mai bine plătite! Dar, pentru aceasta, este nevoie de o colaborare mult mai strânsă între companii şi şcoală, între companii şi autorităţi! Nu întâmplător am ales ca dezbaterile PACTULUI PENTRU MUNCĂ să se desfăşoare în centre universitare puternice! Sigur, nu vor avea mai multe locuri de muncă şi mai bine plătite doar cei ce termină o facultate! Un strungar va câştiga mai mult dacă "va lucra" pe mai multe maşini! De fapt, dacă va supraveghea mai multe maşini unelte cu comandă numerică şi va interveni doar când şi dacă va fi cazul! La fel, un electrician, doar utilizând tableta, va şti exact unde trebuie să intervină! Operatorii la instalaţii de foraj şi sonde de extracţie a ţiţeiului şi gazelor naturale sunt printre cei mai avansaţi în acest domeniu! PACTUL PENTRU MUNCĂ îşi doreşte să găsească soluţii pentru ca sistemul de învăţământ să se coreleze cu necesităţile de pe piaţa muncii, soluţii pentru creşterea calităţii vieţii astfel încât să stagneze migrarea forţei de muncă, ba, mai mult, astfel încât românii să se reîntoarcă acasă, dar şi pentru creşterea natalităţii, soluţii pentru o legislaţie predictibilă şi favorabilă noilor investiţii şi, în consecinţă, pentru crearea de noi locuri de muncă, în final, soluţii pentru o economie stabilă şi dezvoltată şi un nivel de trai cât mai ridicat! Acum, când criza din sănătate se transformă în criză economică, un astfel de PACT este cu atât mai necesar! Guvernanţii au venit cu propuneri pentru relansarea economică. Vor participa şi la dezbaterile noastre şi vom căuta cele mai bune soluţii. Sigur, ceea ce ne propunem nu este uşor, dar ÎMPREUNĂ RECONSTRUIM ROM NIA!", a declarat Cristina Chiriac, preşedintele CONAF.
"Pandemia ne-a obligat să ne regândim planurile, să ne pregătim pentru un viitor pe care ni-l imaginam uşor diferit şi a accelerat o serie de trenduri pre-existente, cum ar fi digitalizarea, automatizarea sau flexibilizarea proceselor. Acestea se adaugă provocărilor generale ale pieţei de muncă din România, provocări care ţin de lipsa personalui calificat şi, în cadrul industriei pe care o reprezint, de îmbătrânirea forţei de muncă. Toate aceste aspecte trebuie reflectate pe piaţa muncii şi credem că Pactul pentru Muncă este un punct de plecare. PACTUL PENTRU MUNCĂ va trebui să fie un integrator de politici, de la educaţie şi sănătate, la schimbări climatice, taxare şi investiţii, astfel încât, în final, ÎMPREUNĂ SĂ RECONSTRUIM ROM NIA!", a declarat, la rândul său, Frank Neel, preşedintele FPPG.
La finalul celor doi ani de dezbateri, organizate în Bucureşti, Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara, Braşov şi Constanţa, concluziile şi soluţiile identificate în cadrul discuţiilor se vor concretiza într-un acord - Memorandum of Understanding - agreat de participanţii la conferinţe. Documentul va fi înaintat Guvernului României şi va include principalele soluţii identificate de mediul antreprenorial pentru o piaţă a muncii flexibilă, eficientă şi competitivă, cu efecte benefice asupra întregii economii, dar şi asupra nivelului de trai al românilor.
Companiile şi micii înterprinzatori pot participa online la conferinţa organizată la Timişoara, Sala Vieneză, în data de 9 iunie 2020, începând cu ora 10:00.
Pe agenda evenimentului se află reprezentanţi ai guvernului, ai autorităţilor centrale şi locale, renumiţi specialişti în domeniu, antreprenori şi manageri ai unor companii naţionale şi multinaţionale. Aceasta va fi publicată pe site-ul www.conaf.ro.
Moderatorul acestei conferinţe este Adrian Măniuţiu, fondatorul EM360.
Iniţiatorii proiectului: CONAF, FPPG
Partener strategic: CONCORDIA
Parteneri principali: EM360, KeysFin
Partener al evenimentului: Hategan Attorneys
Sponsori principali: OMV Petrom, Romgaz, Nuclearelectrica
Sponsor al evenimentului: Siemens
Parteneri media: Adevărul, Agerpres, G4Media, TVR Timişoara, Radio România Timişoara, EVZ, Capital, Ziarul Bursa, Canal 33, Focus Energetic, Revista Cariere, Opinia Timişoarei, Energy, Energynomics, Insight, money.ro, The Diplomat, Transilvania Business Magazine, Newsnational, ziare.com, Business 24, ANAA, ADAA, Ultima oră, Bună ziua Bistriţa, Radio Braşov, Radio Mix Braşov, Mixtv TV Bv, La pas prin Braşov, Iubim Braşovul, Mujer, Fashion8.