CONFFORM HĂRŢII MARSH A RISCULUI POLITIC, ÎN 2019: Indicele riscului politic în ţara noastră - 65,2

T.T.
Politică / 27 februarie 2019

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Creşterea tensiunilor geopolitice alături de politicile bazate pe protecţionism şi disputele legate de comerţul internaţional conduc la sporirea incertitudinii şi a riscurilor pentru companii, se relatează într-un raport al Marsh remis, astăzi, Redacţiei noastre.

Potrivit Hărţii Marsh a riscului politic, în 2019, indicele de risc pentru România este de 65,2. Indicele de risc operaţional este 62,5 în timp ce indicele de risc politic pe termen scurt este evaluat la 70,6.

Cu cât indexul acordat unei ţări este mai mare (limita superioară este 100) cu atât riscul este mai mic. Ţara noastră este încadrată, la fel ca şi în 2018, în categoria ţărilor cu indice de risc mediu alături de ţări precum: Bulgaria, Ungaria, Croaţia, Italia sau Spania.

Dintre ţările vecine României, Ucraina şi Republica Moldova au un indice de risc care nu depăşeşte valoarea 49 şi sunt considerate instabile.

CONCLUZIILE RAPORTULUI

- Tendinţa de tranziţie către o ordine globală multipolară marcată de politici protecţioniste din partea statelor va continua pe parcursul acestui an. Abordările bazate pe practici izolaţioniste şi protecţioniste sunt în creştere în unele zone, stopând, cel puţin pentru moment, procesul de globalizare;

- Disputele comerciale şi geopolitice dintre SUA şi China ar putea escalada în acest an, existând riscul unor măsuri din partea Chinei şi a unor răspunsuri din partea SUA. Exporturile unor economii puternice, precum Germania, ar putea fi afectate, mai arată sursa citată;

- Relaţiile Rusiei cu Occidentul se vor menţine tensionate pe parcursul anului 2019 şi ar putea avea ca rezultat sancţiuni suplimentare împotriva Rusiei;

- Negocierile pentru BREXIT continuă să afecteze peisajul riscului politic la nivelul Europei. În plus, instabilitatea politică din Spania a condus la scăderea accentuată a indicelui de risc politic pe termen scurt al ţării;

- Rezultatele pozitive din anul 2018 la alegerile prezidenţiale şi legislative din Guatemala, Chile şi Paraguai au condus la îmbunătăţirea indicelui de risc politic pe termen scurt al ţărilor amintite. În acelaşi timp, tulburările politice din Nicaragua au redus semnificativ indicele de risc politic pe termen scurt al acestei ţări;

- Africa a înregistrat una dintre cele mai mari îmbunătăţiri ale riscului politic dar şi deteriorări semnificative pentru unele ţări. Rezultatele indicelui de risc politic pe termen scurt în Africa de Sud, Mozambic şi Sudanul de Sud s-au îmbunătăţit în timp ce incertitudinea din jurul alegerilor şi deteriorarea condiţiilor economice şi a nivelului de trai au condus la creşteri semnificative ale riscului politic în Zambia, Mali, Algeria, Tunisia, Camerun şi Republica Centrafricană.

"Companiile cu investiţii străine directe se confruntă cu o amploare fără precedent a provocărilor atât în economiile emergente cât şi în ţările pe care le considerăm economii mature" afirmă Evan Freely, Global Practice Leader, Credit Specialties, Marsh.

Harta Riscului Politic realizată de Marsh este fundamentată pe informaţii furnizate de Fitch Solutions.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb