Conflictul din Irak ridică preţul petrolului

V.R.
Ziarul BURSA #Internaţional / 17 octombrie 2017

Lupte violente între trupele irakiene şi forţele kurde, în provincia Kirkuk

Intensificarea recentă a tensiunilor dintre Irak şi forţele kurde din regiunea Kirkuk, bogată în ţiţei, a determinat creşterea cotaţiilor petroliere, pe pieţele internaţionale, iar analiştii sunt de părere că avansul s-ar putea menţine o perioadă.

În noaptea de duminică spre luni, în apropiere de Kirkuk au avut loc lupte violente între trupele irakiene şi forţele kurde, în condiţiile în care trupele irakiene urmăresc să recucerească o bază militară şi câmpurile petrolifere deţinute de trei ani de kurzi în provincia amintită.

Luptele vin după expirarea unui ultimatum dat de Bagdad, care a cerut anularea referendumului pentru independenţă din 25 septembrie, din Kurdistanul irakian.

Premierul irakian Haider al-Abadi, care a declarat în mod repetat că nu doreşte un război împotrivra kurzilor, le-a ordonat forţelor armate să asigure securitatea în Kirkuk, în colaborare cu locuitorii şi combatanţii peshmergas.

Însă, au izbucnit lupte soldate cu răniţi în rândul peshmergas, care au fost spitalizaţi. Trupele irakiene vor controlul a trei câmpuri petroliere, care furnizează 250.000 barili pe zi din cele 600.000 produse de kurzi, din care 550.000 de barili sunt exportaţi de Kurdistan. Pentru Kurdistanul irakian, care trece prin cea mai gravă criză economică din istoria sa, pierderea acestor câmpuri ar fi o lovitură grea.

În acest context, preţul petrolului West Texas Intermediate (WTI) cu livrare în noiembrie a urcat cu 1,2%, la ora 10.04, la Nymex, atingând 52,06 dolari barilul. La ICE Futures Europe, cotaţia ţiţeiului Brent cu livrare în decembrie a crescut cu 1,5%, la 58,02 dolari/baril.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb