Confuzie şi faţadă democratică

Ceea ce constituie caracteristica esenţială a aşa numitelor regimurilor iliberale este faţada democratică: menţinerea aparenţelor democratice. Or, confuzia între democraţiile contemporane imperfecte şi din ce în ce mai fragmentate şi cele aşa zis iliberale este unul din elementele cheie ale revoluţiei iliberale la care asistăm de mai bine de un deceniu. Oricât de incomplete sau imature ar fi democraţiile actuale, ele nu pot fi confundate false democraţii iliberale.

Or, riscul ca şi România, deja o excepţie în această regiune - aşa cum era şi între cele două războaie mondiale - să alunece pe panta iliberală este imens cu aceste alegeri prezidenţiale şi legislative intersectate. Deja alegerea acestui calendar electoral straniu, cu alegeri legislative de Ziua Naţională, imobilizate între cele două tururi ale alegerilor prezidenţiale, trebuie interogată: să fie deliberată încercarea de a stimula votul naţionalist? Ar fi ciudat să nu fie!Peisajul politic după alegerile din 1 decembrie şi 8 decembrie va fi profund schimbat. Iar probitatea ca viitorul preşedinte al României să fie compatibil cu iliberalismul creşte pe zi ce trece. Primul efect al calendarului electoral va superprezidenţializa alegerile parlamentare, mai mult decât s-a întâmplat la alegerile simultane care au avut loc între 20 mai 1990 şi 28 noiembrie 2004. Partidele ai căror candidaţi ce vor intre în turul al doilea vor fi probabil "premiate", primind un plus de voturi faţă de ceea ce evaluează sondajele de opinie acum. Iar acest "premiu" poate fi de între 5% şi 10% din voturi. Dacă al doilea partid va fi AUR, aşa cum lasă să se înţeleagă sondajele acum, atunci majoritatea guvernamentală ar putea fi realizată de PSD, UDMR şi grupul minorităţilor, dacă PSD va ajunge după redistribuţie la 40% din voturi, iar UDMR reuşeşte să intre în parlament, iar opoziţia va fi formată de extrema dreaptă de tendinţă neofascistă.Pe de altă parte, ca şi după alegerile din 2000, partidele care sprijină fie şi tangenţial democraţia liberală ar putea fi laminate. În acelaşi timp, moştenirea politică a lui Klaus Iohannis, stabilitatea politică cu coaliţii viabile, va fi compromisă, iar pedagogia sa politică prin care a încercat să transforme PSD într-un partid compatibil cu democraţia liberală se pare că a eşuat.

Dacă acest scenariu se va confirma, atunci oricare ar fi etichete care s-ar putea pune regimului politic ce se va instala în România după 2025, fie că acesta va evolua spre un fel de "regim hibrid", fie că ar rămâne într-o fază de "semi-democraţie" sau "pseudo-democraţie" şi va simula statul de drept printr-un "constituţionalism autoritar" dublat de "autoritarism electoral", indiferent de numele pe care acest regim îl va lua, ceea ce a fost iniţial conceput să funcţioneze ca o democraţie liberală va fi suferit transformări profunde care îl vor plasa undeva între democraţie şi dictatură, având în acelaşi timp caracteristicile ambelor. Iar în ceea ce priveşte nivelul de protecţie a libertăţilor şi drepturilor omului, aceste se vro eroda antrenând în mod inevitabil erodarea democraţiei. Dar totul se va face păstrând faţada democratică.