Consecinţele concrete ale scumpirii petrolului

Andreea Arcereanu, Cătălin Deacu
Ziarul BURSA #Companii #Energie / 26 mai 2008

Consecinţele concrete ale scumpirii petrolului

Preţul petrolului a depăşit joi nivelul de 135 de dolari pentru un baril pe pieţele internaţionale, determinând îngrijorări atât din partea autorităţilor cât şi din partea analiştilor economici şi financiari.

Petrolul s-ar putea scumpi în urma adâncirii diferenţei dintre cerere şi ofertă la nivel global, iar o ieftinire a ţiţeiului, ca urmare a unei eventuale recesiuni, ar fi doar temporară, a declarat secretarul general al Clubului de la Roma la nivel internaţional, Martin Lees.

Analiştii finaciari atrag atenţia că explozia preţului petrolului va genera un val de scumpiri la nivel mondial ale produselor energetice într-o primă fază, şi, ulterior asupra tuturor categoriilor de produse.

Ţara noastră va fi lovită la rândul ei, scumpirile reducând semnificativ posibilitatea atingerii ţintei de inflaţie şi punând presiune asupra monedei naţionale. Nici piaţa de capital nu va rămâne indiferentă, scăderile acesteia fiind apoape inevitabile, anticipează analiştii.

Previziunile arată că, până în anul 2030, nevoia zilnică de petrol va ajunge la 130 milioane de barili pe zi, în timp ce statisticile departamentului responsabil cu energia din Statele Unite ale Americii indică un nivel maxim al ofertei zilnice de 120 milioane, a susţinut Martin Lees.

Îngrijorări din partea autorităţilor

Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu a subliniat, la rândul său, că explozia preţului petrolului pe pieţele internaţionale are un impact inflaţionist şi poate provoca încetinirea creşterii economice din ţara noastră.

Domnia sa a declarat:

\"Uitându-mă la avansul înregistrat de preţul petrolului am un puternic sentiment de deja-vu. În anii \"70, preţul petrolului a crescut de la 2 dolari pe baril la 12 dolari. Acest lucru s-a repetat în 1979, la al doilea val de scumpire, când petrolul a ajuns la 35 dolari pentru un baril\", a adăugat guvernatorul. Cele două majorări ale preţului petrolului au determinat încetinirea creşterii economice şi explozia şomajului, situaţie cunoscută în economie sub denumirea de stagflaţie.

Cu toate acestea, Banca Naţională nu a modificat prognoza legată de creşterea economică şi inflaţie. Guvernatorul a declarat că agravarea situaţiei pe pieţele externe ar putea determina revizuiri ale prog­nozelor până la următorul raport asupra inflaţiei.

\"Estimările le adaptăm la realitate. Nu cred că putem face farmacie în privinţa prognozelor\", a declarat Mugur Isă­res­cu.

Varujan Vosganian, ministrul Economiei şi Finanţelor, consideră că ţara noastră ar trebui să aibă o capacitate mult mai mare de absorbţie a şocul provocat de creşterea preţurilor la produsele petrol şi gaze naturale, întrucât dispune de resurse interne semnificative.

\"Analizele făcute de noi arată că preţul de extracţie din producţia internă este relativ scăzut faţă de preţul de piaţă şi de aceea am vorbit de posibilitatea ca România să aibă o evoluţie mai atenuată a preţurilor\", a declarat, vineri, ministrul Vosganian.

În opinia sa, cheltuielile anuale de exploatare, în ce priveşte producţia de petrol a ţării, estimate între 4,5 şi 5 milioane de tone, nu au crescut decât foarte uşor faţă de cele de acum câţiva ani, în timp ce, redevenţele şi accizele percepute de stat sunt mult mai mici comparativ cu cele din alte state europene, unde preţurile de piaţă sunt mai mici faţă de cele din ţara noastră.

Vosganian a precizat că, dacă \"Petrom\" ar scădea preţul de piaţă la benzină şi motorină cu aproximativ 5% - 10%, rezultatul nu ar afecta echilibrul financiar al companiei, ci doar ar determina ca acesta să nu mai aibe profitul record din primul trimestru al anului. Ministrul a subliniat că o evoluţie mai prudentă a preţurilor din partea \"Petrom\" ar determina şi celelalte companii de pe piaţa românească să se alinieze.

\"Eu am prezentat o situaţie în care am arătat că benzina şi motorina pe care le vând companiile din România sunt mai scumpe decât în multe ţări din UE, cum ar fi Marea Britanie, care extrage petrol din mare, deci mult mai scump, dar şi Germania, Franţa şi multe alte ţări\", a explicat Vosganian.

Ministrul a admis că reprezentanţii companiilor ar putea obiecta că piaţa este una liberă şi a subliniat că Guvernul nu are instrumentele legale să intervină.

Vosganian a mai spus că preţul gazelor succede, la câteva luni, evoluţia de pe piaţa petrolieră, fiind astfel aşteptate şi creşteri la gaz.

Lukoil anunţă scumpiri

Pe fondul evoluţiei ascendente a barilului de petrol, companiile de petrol autohtone au la îndemână doar două soluţii: fie lucrează în continuare în piedere, ceea ce va duce la închiderea mai multor benzinării, fie majorează tarifele la pompă. Astfel, Compania Lukoil a ridicat, vineri, preţurile, la 30 de dolari tona de motorină şi la 20 de dolari tona de benzină, ne-a declarat Constantin Tampiza, preşedintele \"Lukoil\" România. \"Am operat aceste majorări întrucât, compania noastră lucrează în pierdere şi pur şi simplu, altă soluţie nu aveam, decât să ne închidem staţiile\", ne-a explicat Tampiza.

Domnia sa a precizat că, în condiţiile actuale, o scumpire a preţurilor la pompă era inevitabilă.

Transportatorii, în pană

Cei mai afectaţi de evoluţia ascendetă a tarifelor la pompă sunt fărăîndoială transportatorii rutieri. Transportatorii sunt în imposibilitate să ţină pasul cu preţurile la pompă, întrucât au contracte încheiate pe termen îndelungat cu o serie de companii, modificarea acestora fiind, de aceea, dificilă, ne-a explicat Romeo Medan, vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Transportatorilor Rutieri din România.

Domnia sa a precizat că dacă transportatorii rutieri ar reacţiona la fiecare majorare a preţului la pompă, în marea lor majoritatea ar ieşi de pe piaţă. Romeo Medan ne-a mai spus că reducerea accizei la motorină reprezintă o măsură care va veni însprijinul transportatorilor rutieri, întrucât acciza a ajuns să reprezinte mai mult de 60% din preţul carburantului.

Alimentele s-ar putea scumpi cu 10%

Preţul produselor alimentare ar putea creşte, în următoarele trei luni, cu până la 10%, ca urmare a evoluţiei ascendente a preţului la petrol, susţine Dragoş Frumosu, preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară. În opinia sa, tarifele mai mari la alimente vor fi determinate în primul rând de creşterea preţului la motorina utilizată în activităţile agricole, precum şi de o posibilă majorare a preţului la gazul natural, cu 3% - 5%. Pentru a ne păstră imunitatea faţă de o posibilă criză alimentară la nivel naţional şi pentru a evita o explozie a preţurilor la alimente, Dragoş Frumosu a precizat că o soluţie ar reprezenta-o reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, precum şi o intervenţie în forţă a Guvernului.

Circumstanţele agravante prezintă tendinţa internaţională de trecere la biocombustibili: după cum a precizat secretarul general al Clubului de la Roma, Martin Lees, procesul de înlocuire a combustibilor clasici cu biocombustibili va avea un impact negativ asupra producţiei de alimente. Lees a menţionat că pentru producerea biocombustibililor este necesară reconversia unor terenuri din agricol în non-agricol, diminunând astfel, producţia de alimente.

Greutăţi pentru leu, inflaţie şi piaţa de capital

Dezechilibrele macroeconomice apărute în urma extinderii în Europa a crizei de pe piaţa creditelor din Statele Unite ale Americii şi acestei explozii a preţului petrolului s-au propagat asupra economiei ţării noastre. Deprecierea monedei naţionale, scăderile indicilor bursieri, adâncirea deficitului de cont curent şi creşterea inflaţiei la 8% au stimulat avertismentele din partea agenţiilor de rating internaţionale.

Domnul Eugen Pavel, preşedinte al Dream Team Capital Management, ne-a declarat că impactul creşterii preţului petrolui este inevitabil şi se va resimţi în întreaga economie atât în ţara noastră cât şi la nivel internaţional. Domnia sa anticipează că majorarea preţului ţiţeiului se va calma în august, până la 100 - 120 de dolari pentru un baril, datorită consumului redus de energie din perioada verii.

În această perioadă, pieţele de capital vor creşte pentru o scurtă perioadă de timp, anticipează domnia sa.

Însă, în ultimele luni din 2008, preţul petrolului va exploda din nou atrăgând un întreg val de scumpiri pentru toate produsele. Leul, va fi puternic afectat, estimează domnul Pavel, iar fluctuaţiile pe piaţa valutară vor fi chiar mai ridicate decât anul trecut.

Referitor la declaraţiile Guvernatorului potrivit cărora o recesiune la nivel global este aproape inevitabilă, domnul Pavel consideră că aceasta se va produce după alegerile din Statele Unite. Situaţia de acolo se extinde în toată lumea şi ajunge, chiar cu o mică întârziere şi la noi spune domnul Eugen Pavel care ia în calcul şi posibilitatea ca investitorii de pe piaţa imobiliară să îşi marcheze profitul şi să îşi vândă activele pentru a intra pe pieţele de mărfuri care oferă randamente mai ridicate. Pe lângă posibilele scăderi ale pieţei imobiliare Eugen Pavel atrage atenţia şi asupra cererii ridicate pentru moneda europeană care va creea presiuni suplimentare leului.

Domnul Radu Crăciun, director de Investiţii al Interamerican Fond de Pensii, consideră că majorările preţului petrolului vor afecta economia la nivel mondial. Domnia sa apreciază că pentru pieţele emergente impactul va fi nehotărât. Unele dintre ele folosesc aceste resurse şi le procesează pentru a obţine produse finite. Acestea ar putea profita de această creştere pentru a majora preţul produselor şi a obţine profituri mai substanţiale, spune domnul Crăciun. De asemenea, în perioada următoare investitorii străini s-ar putea orienta spre economii emergente. Ţările care nu au o infrastructură foarte bună şi nu sunt atractive pentru investitori vor avea, însă, de pierdut, precizează domnul Crăciun.

Despre România, putem spune că este la mijloc şi efectele scumpirii petrolului se vor resimţi în neîncadrarea inflaţiei în ţintele stabilite, apreciază Radu Crăciun.

Domnia sa nu crede într-o recesiune economică în ţara noastră şi nici în efecte deosebite asupra cursului de schimb. În cazul în care leul ar avea de suferit BNR va continua să îl susţină prin creşteri ale dobânzii de politică monetară, a adăugat Radu Crăciun. Pe bursă, vor avea de câştigat companiile din domeniul energetic, în măsura în care îşi vor păstra profitul în ţară este de părere Radu Crăciun.

Domnul Mihai Ion, preşedinte al Raiffeisen Asset Management este de părere că această scumpire a petrolului se va propaga asupra tuturor preţurilor produselor.

Companiile energetice, precum şi cele care vor putea să transmită această creştere a inflaţiei în preţurile produselor, vor avea de câştigat susţine domnul Ion, în timp ce, pentru companiile care se confruntă cu o cerere dependentă de preţ, scumpirea petrolului şi gazelor naturale va cauza pierderi substanţiale.

Creşterea inflaţiei va avea ca efect majorarea nivelului dobânzilor şi, prin urmare, companiile cu un grad de îndatorare ridicat , care îşi finanţează activitatea prin datorii vor înregistra pierderi întrucât costul resurselor financiare va creşte, a adăugat Mihai Ion.

În opinia domniei sale în a doua jumătate a anului piaţa de capital din ţara noastră va înregistra creşteri.

La începutul lui 2008 , atât criza creditelor ipotecare din Statele Unite cât şi dezechilibrele macroeconomice din ţara noastră au determinat scăderi importante ale preţului acţiunilor listate, este de părere preşedintele Raiffeisen Asset Management. Investitorii care au hotărât să îşi închidă poziţiile în ţara noastră au făcut-o deja, prin urmare nu vor mai fi ieşiri considerabile de capital,a adăugat Mihai Ion.

În perioada următoare, domnia sa anticipează că odată cu calmarea situaţiei de pe pieţele financiare la nivel internaţional, investitorii se vor orienta către ţările emergente determinând creşterea pieţei de capital. Acest lucru se va resimţi la Bucureşti cu o oarecare întârziere deoarece, investitorii vor prefera pieţele mai lichide.

Lucrări de construcţii mai scumpe

Domnul Laurenţiu Plosceanu, preşedintele Asociaţiei Române a Antreprenorilor de Construcţii ne-a declarat că preţul pe metrul pătrat construit al noilor imobile va creşte în urma majorării preţurilor materiilor prime.

Atât domnia sa cât şi domnul Ion Radu Zilişteanu, purtător de cuvânt al Asociaţiei Române al Agenţiilor Imobiliare, anticipează o uşoară scădere a apetitului investitorilor pentru dezvoltări imobiliare. Domniile lor susţin că nu se poate şti care va fi efectul creşterii preţurilor de construire asupra preţurilor de vânzare ale locuinţelor. Investorii îşi pot diminua profiturile pentru menţinerea preţurilor de vânzare la un nivel acceptabil sau pot majora semnificativ preţul final al locuinţelor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb