Consensul politic pe Codul Fiscal, lovitură pentru investitorii la Bursă

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 28 august 2015

Reducerea impozitului pe dividende, amânată pentru 2017

Preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, a declarat ieri, că partidele parlamentare au convenit ca modificările operate în Codul fiscal să fie readoptate în forma iniţială, dar că unele măsuri vor fi aplicate etapizat.

Potrivit lui Dragnea, TVA va fi redusă la 20% de la 1 ianuarie 2016 şi la 19% de la 1 ianuarie 2017. "Taxa pe stâlp" va fi eliminată de la 1 ianuarie 2017, cu excepţia construcţiilor speciale din agricultură, pentru care taxa va fi scoasă din 2016.

Totodată, s-a convenit ca supraacciza la carburanţi să fie eliminată de la 1 ianuarie 2017, iar impozitele pe dividende să fie reduse la 5% din 2017.

"Etapizarea" măsurilor din Codul Fiscal, respectiv amânarea pentru 2017 a reducerii impozitului pe dividende, este o veste proastă pentru investitorii de pe piaţa de capital, cărora, la prima variantă a proiectului legislativ, li se dăduse speranţa că această taxă va fi eliminată.

Alin Brendea, director general adjunct "Prime Transaction", a comentat: "În continuare, România îşi doreşte creştere economică din consum, investiţiile fiind un vector de creştere ignorat. Este ghinionul investitorilor că ne apropiem de perioada electorală, atunci când logica economică se estompează, dacă nu cumva lipseşte cu desăvârşire".

În opinia lui Ovidiu Dumitrescu, director general adjunct "Tradeville", amânarea cu un an a reducerii la 5% a impozitelor pentru dividende poate fi percepută ca un factor punctual negativ pentru Bursă. Într-un context mai larg, însă, domnia sa nu se aşteaptă la o influenţă majoră din trei motive: "În primul rând, astăzi (n.r. ieri), pieţele globale de acţiuni încă se bucură de pe urma revenirii spectaculoase de ieri (n.r. miercuri) ce a întrerupt şirul evoluţiilor negative din ultimele zile, pe fondul unor comentarii favorabile ale autorităţilor monetare din SUA, EU şi China.

În al doilea rând, cum noul cod fiscal propune o serie largă de măsuri de relaxare fiscală cu potenţial de accentuare a deficitului bugetar, apreciem ca pozitivă amânarea unora dintre ele pentru a da şansa celorlalte să îşi arate efectele.

În al treilea rând, câştigurile bursiere se realizează din două surse: dividendele şi câştigurile de capital (adică aprecierile de preţ ale acţiunilor). În acest moment al ciclului economic putem vedea avansuri bursiere ale titlurilor unor companii care au stat mai degrabă în umbră şi care impresionează mai degrabă prin potenţialul de creştere al afacerii decât prin randamentul dividendului, aşa-numitele «growth-stocks».

Astfel, deşi pe termen scurt această amânare poate limita potenţialul pentru acţiunile a căror principală atracţie era randamentul dividendului, impactul deciziei de astăzi (n.r. ieri) aspura Bursei locale ar trebui să fie minor".

În opinia Cristinei Boicu, Head of Equity Sales Raiffeisen Bank România, dividendele au fost şi sunt unul dintre punctele de atracţie ale pieţei bursiere româneşti din ultimii ani, iar impozitul pentru un astfel de venit nu a părut a fi o piedică pentru investitori.

"Prin urmare, amânarea reducerii acestui impozit nu ar trebui să influenţeze semnificativ interesul pentru investiţiile în emitenţii plătitori de dividend", este de părere domnia sa, care adaugă: "Reducerea impozitului pe dividende ar fi putut reprezenta un imbold pentru investitorii individuali locali, care s-ar fi putut traduce în volume uşor mai mari".

Doamna Boicu apreciază că investitorii nerezidenţi ar fi mai degrabă motivaţi să investească mai mult în piaţa locală de capital prin eliminarea reţinerii la sursă a acestui impozit, pentru că astfel s-ar reduce birocraţia aferentă încasării dividendelor.

Nicu Grigoraş, director departament tranzacţionare "Intercapital Invest", consideră că reducerea impozitului pe dividende era o măsură foarte bună pentru încurajarea dezvoltării pieţei de capital şi a investiţiilor la bursă. Domnia sa ne-a spus: "În contextul dividendelor extrem de ridicate distribuite de cele mai lichide companii listate la BVB o astfel de măsură ar fi crescut în mod sigur atractivitatea bursei în rândul investitorilor străini şi autohtoni. O astfel de măsură ar fi fost logică în contextul în care statul român are un plan ambiţios de listări la bursă, practic printr-o astfel de măsură aceste listari ar fi fost mai facile şi mai uşor de realizat".

Mai vehement a fost Dumitru Beze, preşedintele Asociaţiei Investitorilor pe Piaţa de Capiral, care apreciază că politicienii contribuie la distrugerea ideii de investitor persoană fizică.

Domnul Beze ne-a declarat: "Investitorii pe piaţa de capital nu numai că nu beneficiază de reducerea de TVA, dar pe deasupra vor trebui să plătească contribuţii la asigurările de sănătate pentru câştiguri şi dividende. Mulţumim din inimă clasei politice care mai contribuie şi ea cu un pas, după dezastrul numit ASF, la distrugerea ideii de investitor persoană fizică pe piaţa de capital".

Eliminarea impozitului pe dividende, prevăzută în proiectul iniţial de Cod Fiscal, nu a fost acceptată de senatori, fiind înlocuită cu introducerea unui impozit de 5% pe aceste venituri. În luna mai, Asociaţia Brokerilor a transmis că această modificare nu este favorabilă dezvoltării pieţei de capital.

Ponta: Mă bucură acordul partidelor parlamentare privind Codul Fiscal

Premierul Victor Ponta a scris, joi, pe Facebook, că salută acordul liderilor politici privind Codul Fiscal şi că adoptarea cât mai rapidă a legii este un semnal bun pentru investitori.

"Salut şi mă bucură acordul partidelor parlamentare privind Codul Fiscal. Adoptarea acestuia cât mai rapid este cea mai bună veste pentru mediul de afaceri, pentru investitori şi mai ales pentru cetăţenii obişnuiţi ai ţării noastre!", a scris Ponta, pe reţeaua de socializare.

Ponta nu a participat la discuţiile politice pe tema Codului Fiscal, el aflându-se într-o vizită oficială în Republica Moldova.

Gorghiu: "Discuţia pe Codul Fiscal, sub zodia prudenţei"

Copreşedintele PNL Alina Gorghiu a declarat, joi,după consultările cu partidele pe tema Codului Fiscal,că dialogul a stat sub "zodia prudenţei", precizând că l-a informat pe preşedintele Iohannis în legătură cu mandatul cu care PNL a mers la discuţii şi se bucură că s-a ajuns la o înţelegere.

"Astăzi (n.r. ieri) putem spune că asistăm la o premieră, poate este un cuvânt destul de mare, dar, în mod cert, este un exerciţiu de dialog între opoziţie şi putere, pe care eu şi copreşedintele Vasile Blaga îl putem încadra la categoria de responsabilitate politică. Toată discuţia a stat sub zodia prudenţei. Mă bucură că vom fi în măsură, putere şi opoziţie, să votăm, cred eu, în unanimitate, alături de colegii noştri parlamentari un Cod Fiscal care să aducă relaxare fiscală", a spus Gorghiu, potrivit Mediafax.

Ea a adăugat că partea bună este că a fost agreată cota TVA de 20% din 2016 şi de 19% din 2017 şi încadrarea în ţinta de deficit.

"Partea care ne bucură extrem de tare este că am agreat acea cotă a TVA, că ne vom încadra în ţinta de deficit şi colegii noştri la întâlnirea tehnică au agreat-o, că discuţiile au mers într-o direcţie foarte, foarte, bună", a mai spus Gorghiu.

Ea a adăugat că "dialogul a fost unul foarte bun" şi "indiferent de competiţia politică dintre noi, putem să avem un dialog care să însemne măsuri sustenabile pentru România".

Gorghiu a menţionat că l-a informat pe preşedintele Klaus Iohannis despre mandatul PNL la discuţii şi se bucură că a reuşit, fără medierea preşedintelui, să se ajungă la o înţelegere pe Codul Fiscal.

"L-am informat pe preşedinte, imediat ce a trimis cererea de reexaminare, despre mandatul pe care eu şi copreşedintele Blaga vom veni la negocieri. Era firesc acest lucru. Am venit la negocieri cu un mandat, mă bucur că este acesta pe care suntem în măsură noi şi colegii de la putere să vi-l prezentăm şi sunt convinsă că săptămâna viitoare, poate duminică, această lege va ajunge la promulgare. Vom vedea ce decizie va lua domnul preşedinte, dar mă bucur că fără medierea domniei sale am reuşit astăzi să ne înţelegem şi să avem acest consens", a arătat Gorghiu.

Vasile Blaga a spus că "prudenţa responsabilă a fost laitmotivul acestei discuţii, iar concluziile sunt cele care au fost prezentate de Alina Gorghiu şi Liviu Dragnea".

Gabriel Oprea: "Dialogul s-a dovedit constructiv"

Preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, a declarat ieri, ieşind de la consultările dintre liderii partidelor politice pe tema Codului Fiscal, că dialogul s-a dovedit a fi constructiv şi "lucrurile merg spre concluziile de la discuţia tehnică între partide".

Gabriel Oprea a fost nevoit să plece înaintea încheierii discuţiilor.a..

Tăriceanu: "Măsurile au în vedere consolidarea creşterii economice"

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu a declarat, joi, că în cadrul consultărilor politice pe tema Codului Fiscal, s-a adoptat o atitudine prudentă pentru că s-au luat în considerare problemele economice la nivel global, care ar putea influenţa şi economia românească.

Copreşedintele ALDE Călin Popescu Tăriceanu s-a declarat mulţumit că s-a reuşit ajungerea la un consens politic în ceea ce priveşte Codul Fiscal.

"Este lucrul cel mai important ca mesaj pe care putem să-l transmitem pentru mediul de afaceri, pentru că în acest fel dăm garanţia unei stabilităţi pentru viitorul Cod Fiscal, unei stabilităţi care să depăşească ciclurile electorale", a declarat Tăriceanu, la finalul discuţiilor dintre liderii politici pe tema Codului Fiscal.

Tăriceanu a subliniat că, o dată cu introducerea noului Cod Fiscal şi aplicarea măsurii reducerii TVA la 20 la sută începând cu 1 ianuarie 2016, toţi cetăţenii vor avea de câştigat pentru că le va creşte puterea de cumpărare prin diminuarea preţurilor la produse şi servicii şi, în egală măsură, va beneficia şi mediul economic.

"Măsurile care sunt prevăzute în Codul Fiscal sunt îndreptate în această direcţie - de consolidare a creşterii economice şi a încercării de a reduce decalajele care separă România de celelalte ţări din Uniunea Europeană", a arătat copreşedintele ALDE.

Tăriceanu a explicat că la consultările de joi s-a adoptat o atitudine prudentă, lucru pe care l-a evidenţiat şi preşedintele interimar al PSD, Liviu Dragnea, dar şi liderii PNL, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga.

"O serie de măsuri care sunt prevăzute în Codul Fiscal şi care au fost deja anunţate vor intra în vigoare cu 1 ianuarie 2017. Dacă la anul creşterea economică va continua în acelaşi ritm susţinut şi încasările bugetare vor demonstra că avem o bază economică solidă, sigur că vom putea devansa o serie de măsuri care sunt cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2017", a precizat Tăriceanu, adăugând că nu se poate să nu se ia în considerare semnalele care apar în legătură cu posibilitatea unei crize economice.

"Vedem ceea ce se întâmplă în China şi nu ştim dacă această criză, va influenţa celelalte economii, în speţă economia europeană de care România este profund legată şi puternic integrată şi cred că în acest moment atitudinea cea mai înţeleaptă era să ţinem cont de aceste realităţi economice", a mai precizat Tăriceanu.

Opinia Cititorului ( 6 )

  1. Ati dat dovada de o idiotenie tipic voua.

    Am sa va spun un banc care rezuma totul.

    o duduie intreaba ginecologul daca poate ramane insarcinata daca face secs anal. Doctorul raspunde Bineinteles ca se poate, doar astfel apar politicienii. 

    investitorii sunt mai afectati de introducerea contributiilor la sanatate decat de pastrarea impozitului pe dividende; dar cel mai mult sunt afectati de abordarea populista a politicienilor in prag de campanie electorala, prin scaderea riscanta a taxelor si marirea cheltuielilor si REDUCEREA INVESTITILOR publice; asta s-ar putea numi sabotaj

    guvernul doreste pe ascuns sa ajungem la impoziatrea globala, ca atunci nespecialstii din ANAF le va fi usor sa faca niste inmultiri, decit sa mai gindeasca aspectul economic.

    De ce trebuie sa se plateasca CASS la venituri de capital? 

    Capitalul e cu totul altceva decit forta de munca, ca de altfel si pamintul. 

    Tot felul de "inventati" ne conduc si aduc in continuare idei tarznite, 

    dar vorba aia:

    lumea e muyltumita, ca altfel ar iesi in strada 

    1. Pentru ca contributiile de sanatate se duc intr-o gaura neagra, administrata de niste case de asigurare judetene (care atunci cand s-au infiintat, primul lucru facut a fost sa-si traga sedii smechere). Si, ca sa acopere gaura neagra, trebuie sa ia din toate partile.

      Acum, daca iti scadea impozitul pe dividende la 5%, erai ok sa platesti 5,5% si la sanatate, ca oricum ieseai la 10,5%, mai putin decat 16%. Si, daca nu aveai alte venituri, chiar iti convenea, ca erai si asigurat la stat (si pentru operatii grele tot la stat te duci). 

      Dar acum, cu 16%+5,5% doar la dividende, e deja prea mult. 

      Ca sa nu mai zic ca la castig de capital ai deja 16% + 5,5%. 

      Niste labagii.

      Acum, intre noi fie vorba, sa ne uitam la celalalt articol de pe Bursa, cu esecul mandatului lui Anghel. Si atunci, cum sa ne asteptam sa vrea politicienii sa dezvolte BVB, cand BVB e condusa doar de labagii 

    Vad ca numai Beze a observat adevarata piatra de moara pentru investitori si anume introducerea CASS. Nu ne baga si somaju sau TVA sau ceva? Sau toate impozitele de la salariu sa stim o treaba. Platite lunar pe urma regularizat pe urma hartii si ceva complex. Nimeni n-a protestat pentru introducerea unui nou impozit la piata de capital care si asa e cum e. Toti au fost orbiti de dividende. Mergem toti ca oile unde ne duce ciobanu si daca iese vreuna din turma o aduc cainii inapoi.

    Cum sa nu ia masuri idioate politicienii intr-un domeniu care nu-i intereseaza daca dintre cei care activeaza in acel domeniu se gasesc o gramada care sa-i apalude?!Vedeti reactiile de mai sus,doar Beze si Grigoras par a intelege ce porcarie ni s-a facut.Sa nu uitam si reactia BVB la votarea in parlament,cand ridica osanale in comunicat si uita de CASS!

    Sa nu ne mire masurile aiurea,ele sunt consecinta si a letargiei celor din piata,care le fac galerie politicienilor. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

14 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9761
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5124
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2344
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.7993
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.8318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb