Consiliul Concurenţei a amendat trei companii pentru trucarea unor licitaţii publice cu 1,3 milioane lei

F.D.
Companii / 29 august

Consiliul Concurenţei a amendat trei companii pentru trucarea unor licitaţii publice cu 1,3 milioane lei

Consiliul Concurenţei a sancţionat companiile All Businesses Management SRL, Cityplan Studio SRL şi Enterprise Software Development SRL cu amenzi în valoare totală de 1,361 milioane lei (aproximativ 270.000 euro) pentru trucarea unor licitaţii publice organizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi anumite Oficii de Cadastru şi Publicitate Imobiliară aflate în subordinea sa, relatează Agerpres.

Autoritatea de concurenţă a constatat, în urma unei investigaţii, că cele trei companii au participat cu oferte trucate la 27 de proceduri de achiziţie publică având ca obiect atribuirea contractelor de servicii de arhivare digitală şi arhivare fizică a documentelor aflate în arhiva proprie, în perioada 2018-2020.

Cele trei firme şi-au coordonat politicile comerciale, în vederea împărţirii procedurilor de achiziţie publică, inclusiv printr-un schimb de informaţii sensibile din punct de vedere concurenţial, în perioada 2018-2020. Practic, companiile depuneau oferte în diverse forme de participare (în asociere, individual, subcontractant/terţ susţinător) fără a se suprapune între ele.

Astfel, All Businesses Management SRL a fost amendată cu aproape 1,204 milioane lei, Enterprise Software Development SRL cu 127.243,71 lei şi Cityplan Studio SRL cu 30.296,82 lei.

"Cele trei companii nu s-au concurat în cadrul licitaţiilor publice organizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară, scopul fiind de a-şi maximiza şansele de câştig la un număr cât mai mare de proceduri şi, implicit, de a-şi majora profiturile. Mai mult, concurenţa dintre ele a fost înlocuită cu o formă de colaborare", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

De asemenea, pentru asigurarea unei concurenţe reale în procesul de achiziţie publică, Consiliul Concurenţei recomandă Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară să formuleze cerinţele într-o manieră care să stimuleze participarea la proceduri a unui număr cât mai mare mare de operatori care să se poată concura prin intermediul preţului ofertat şi nu doar prin caracteristicile tehnice ale echipamentelor oferite.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb