Consiliul Concurenţei a declanşat, din oficiu, o investigaţie privind o posibilă încălcare a regulilor naţionale şi comunitare de concurenţă de către firmele AEM, Electromagnetica, Elster Rometrics, Energobit şi Landis+Gyr A, companii active pe piaţa contoarelor electrice şi a echipamentelor conexe.
Investigaţia are ca obiect o posibilă trucare a licitaţiilor organizate în perioada 2011-2015 de Electrica SA, E.ON, Enel şi CEZ pentru atribuirea contractelor de furnizare a contoarelor electrice şi echipamentelor conexe de măsurare a energiei electrice în cadrul licitaţiilor.
În cadrul investigaţiei, autoritatea de concurenţă a efectuat inspecţii inopinate la sediile AEM SA, Electromagnetica SA, Elster Rometrics SRL, Energobit SA, precum şi la sediile operatorilor de distribuţie a energiei electrice. Documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii se află în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei.