Cele mai recente cifre ale indicelui percepţiei membrilor Foreign Investors Council (FIC) despre mediul de afaceri din România confirmă scăderea semnificativă a încrederii înregistrată în anul 2017 în ciuda faptului că 54% dintre respondenţi se aşteaptă ca veniturile lor să crească în acest an, se arată într-un comunicat de presă remis Redacţiei noastre.
Peste 70% dintre respondenţi spun că evoluţiile din ultimele 6 luni (perioada de referinţă a chestionarului) le-au scăzut încrederea în mediul de afaceri din România şi consideră că aceasta s-a deteriorat.
Cifrele acestea nu aduc veşti foarte bune având în vedere că una din priorităţile Guvernului o reprezintă creşterea nivelului investiţiilor în economia României, obiectiv care pare dificil de atins în aceste condiţii.
În ceea ce privesc investiţiile străine în România, acestea au ajuns la 4,5 miliarde de euro în 2017 în foarte uşoară creştere faţă de 2015 sau 2016 şi totuşi doar la jumătate faţă de nivelul înregistrat în anii 2007-2008, se mai arată în comunicat.
O parte semnificativă a acestor investiţii au fost realizate de companiile deja prezente în România, care se adaptează la creşterea economiei locale, europene şi globale. Cu toate acestea, România are nevoie de noi investitori care să aducă cu ei un plus de capital şi tehnologie.
Pe de altă parte, o analiză recentă a Băncii Mondiale arată că investiţiile străine
atrase de România în 2016 reprezentau doar 2,8% din PIB, în timp ce în Europa de Est fluxurile erau de aproximativ 8% din PIB pentru aceeaşi perioadă. Aceste rezultate evidenţiază că sumele atrase de România sunt foarte mici atât de la an la an, cât şi în comparaţie cu ţările vecine.
Mesajul FIC pentru decidenţii politici este că, atâta vreme cât indicele percepţiei despre mediul de afaceri din România sugerează mai degrabă neîncredere, şansele de a atrage noi investiţii semnificative sunt minime.