Consiliul Investitorilor Străini organiează evenimentul de lansare a proiectului Va Urma, ediţia 2022

V.G.
Companii / 8 septembrie 2022

Consiliul Investitorilor Străini organiează evenimentul de lansare a proiectului Va Urma, ediţia 2022

România, precum şi alte ţări UE, se confruntă în perioada aceasta cu mai multe provocări în plan economic: inflaţie ridicată, criza din piaţa energiei, dezechilibre macroeconomice (deficit de cont curent şi bugetar). Consiliul Investitorilor Străini (FIC) consideră că răspunsurile pentru redresare trebuie să urmărească nu doar perioada imediat următoare, ci să pregătească şi economia viitorului. Este nevoie ca România să stabilească şi să implementeze acele direcţii strategice care consolidează creşterea economică şi care asigură bunăstare pentru cetăţeni, potrivit unui comunicat de presă transmis redacţiei.

FIC a demarat în 2016 un proiect ambiţios numit Va Urma care propune un model economic ce poate conduce la plasarea României în top 10 economii din Europa până în anul 2040. Încă din 2016, FIC a arătat că pentru accelerarea dezvoltării economice este nevoie de stabilirea unor direcţii principale bazate pe demografie şi capital uman, infrastructură modernă şi eficienţă publică şi privată. Anul acesta aducem în atenţia publicului acelaşi proiect de ţară, cu o viziune pentru următorii 20 de ani actualizată cu cele mai recente evenimente la nivel global, un ţel care să alinieze potenţialul societăţii româneşti cu obiectivele europene în materie de neutralitate climatică.

Obiectivele şi recomandările din Va Urma se suprapun şi sunt complementare cu o parte din măsurile anunţate de Guvernul României, cu ţintele asumate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) şi totodată, converg cu recomandările de ţară pentru România ale Uniunii Europene.

Atingerea acestor obiective este condiţionată de o schimbare a comportamentului la nivelul întregii societăţi şi necesită un efort financiar iniţial semnificativ. Modelul economic Va Urma oferă o estimare a necesarului de investiţii pentru atingerea ţintelor climatice şi asigurarea creşterii economice, astfel scenariile luate în considerare evidenţiază nevoia de investiţii anuale cuprinse între 161,3 şi 170,8 miliarde lei.

Va Urma subliniază avantajele multiple ale îmbinării investiţiilor private (străine şi autohtone) şi publice împreună cu măsuri care au ca scop stimularea digitalizării şi inovării; îmbunătăţirea capacităţii instituţionale şi companiilor de stat; protejarea capitalului uman prin facilitarea accesului la locuri de muncă, educaţie şi sănătate; şi transformarea mixtului energetic în direcţiile stabilite prin Green Deal la nivel european şi dezvoltarea infrastructurii energetice. Pentru fiecare dintre cei patru piloni strategici Va Urma propune o serie de măsuri care au ca scop stimularea creşterii economice şi compensarea efortului de ajustare prin Green Deal. România va atenua disparităţile regionale şi vom stimula investiţiile, producţia şi comerţul doar dacă facem din aceste patru direcţii o prioritate naţională, pe termen lung.

Va Urma reprezintă o oportunitate nouă pentru cetăţeni, societatea civilă, mediul de afaceri şi mediul academic să se angreneze într-un dialog constructiv din care să rezulte un plan pe termen lung de nivelul unui proiect de ţară pentru România, care să se intersecteze cu ţintele UE şi care să fie sprijinit de toţi

factorii de decizie. Este momentul oportun să transformăm dezavantajele în avantaje: economia poate creşte de încă 4,5 ori în următoarele două decenii.

În data de 7 septembrie, FIC a lansat ediţia din 2022 a Va Urma cu participarea Prim-ministrului României, domnul Nicolae Ciucă, împreună cu membrii ai Guvernului şi Parlamentului, ai instituţiilor internaţionale şi liderii din domeniul economic. Prezenţa la reuniune a fost la nivel înalt: https://vaurma.ro/lansare-va urma-2022.

Participarea premierului la evenimentul de lansare a proiectului "Va Urma" confirmă parteneriatul şi relaţia de încredere între Guvernul României şi Consiliul Investitorilor Străini pentru susţinerea investiţiilor şi economiei viitorului.

Evenimentul a reprezentat un prim pas în setarea unor direcţii de ţară care să fie agreate şi susţinute de autorităţi, instituţii internaţionale reprezentative şi mediul de afaceri, dintre măsurile pe termen lung rezultate din dezbaterile comune amintim:

1. Definirea unei strategii pe termen lung pentru atragerea investitorilor străini în România cu accent pe sectoarele cu valoare mare adăugată şi cu avantaj competitiv (capital uman, resurse naturale).

2. Promovarea investiţiilor străine în România şi cele autohtone în afara ţării prin înfiinţarea unei agenţii sub coordonarea Primului ministru.

3. Îmbunătăţirea securităţii energetice prin stimularea dezvoltării de noi capacităţi de producţie şi implementarea de noi forme de ajutor de stat şi mecanisme de finanţare pentru întregul lanţ valoric pentru a asigura lichiditate producătorilor, distribuitorilor, furnizorilor şi consumatorilor.

4. Îmbunătăţirea sistemului gestionării deşeurilor (colectare, valorificare, reciclare), în urma unei consultări extinse cu toţi actorii implicaţi pe flux.

5. România sănătoasă: reproiectarea sistemului de sănătate axat pe prevenţie, acces la servicii medicale şi medicamente inovatoare (încurajarea inovaţiei şi producţiei în România), ambulatoriu de specialitate, telemedicină, dosarul digital al pacientului şi dezvoltarea educaţiei medicale adaptată la un sistem digital accesibil pentru toţi.

6. România educată pentru pregătirea forţei de muncă a viitorului (acces la învăţământ, reducerea abandonului şcolar, formarea continuă, sistem educaţional dual, burse de studiu). 7. Recrutarea top managementului instituţiilor publice şi companiilor de stat prin procese de recrutare transparente, asistate de recrutori specializaţi.

8. Creşterea predictibilităţii cadrului legislativ şi îmbunătăţirea măsurilor de reglementare (alinierea strategiilor din diferite sectoare şi implementarea coordonată a acestora). 9. Programe de alfabetizare digitală (elevi, administraţie locală şi centrală, mediu privat). 10. Digitalizarea cadrului legislativ disponibil şi facilitatea interacţiunilor digitale public-privat (ONRC, digitalizarea ANAF, REVISAL).

De asemenea, în cadrul evenimentului au fost discutate acele măsuri cu impact imediat care ar duce România din prezent mai aproape de dezvoltarea economică:

Adoptarea şi implementarea unui cadru complet şi nebirocratic pentru tratarea cancerului; Facilitarea implicării agenţiilor economici în învăţământul dual şi profesional;

Simplificarea procesului de autorizare astfel încât să permită implementarea proiectelor rapid şi eficient;

Finalizarea şi publicare Atlasului Economic - platforma cu datele necesare investiţiilor noi în regiunile ţării (forţă de muncă disponibilă, număr parcuri industriale, alţi agenţi economici prezenţi în zonă);

Asigurarea stabilităţii pe posturi de top management al instituţiilor publice şi companiilor de stat, prin asigurarea unei evaluări obiective în funcţie de KPIs;

Eficientizarea SPV pentru reducerea evaziunii fiscale;

Adoptarea şi implementarea legislaţiei EU cu privire la identificarea electronică (semnături electronice, cărţi de identitate electronice, identificarea video etc.);

Implementarea la nivel naţional a măsurilor de eficienţă energetică;

Digitalizarea administraţiei publice prin implementarea cetăţeniei digitale, interoperabilităţii şi cloud-ului guvernamental;

Accelerarea procesului de aprobare pentru aducerea în România şi angajarea lucrătorilor din afara UE.

FIC salută implicarea tuturor participanţilor în dialogul pentru construirea viitorului economic şi social al României şi îi invită pe toţi cei interesaţi să împărtăşească viziunea lor pentru România 2040 prin platforma Va Urma

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb