CONSTANTIN NIŢĂ, MINISTRUL IMM-URILOR: Bănci, reduceţi dobânzile!

Andreea Arăboaei
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 7 mai 2009

Bănci, reduceţi dobânzile!

A venit timpul ca băncile să îşi reconsidere poziţiile faţă de IMM-uri şi să reducă dobânzile, odată cu semnarea acordului cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), a declarat, ieri, ministrul IMM-urilor, Constantin Niţă, cu ocazia deschiderii Târgului Întreprinderilor Mici şi Mijlocii - TIMM 2009.

Domnia sa a explicat că băncile trebuie să fie mai indulgente în eşalonarea datoriilor şi a dobânzilor la finanţările acordate IMM-urilor, să intre în economia reală şi să se adapteze la aceasta, deoarece o întreprindere mică sau mijlocie nu poate rezista pe piaţă cu dobânzi la credite de 20-25%.

"Am speranţa că participarea sistemului bancar la acest târg (n.r. TIMM 2009) va cunoaşte mai bine situaţia din economia reală şi îşi va reconsidera poziţia în acordarea finanţărilor către sectorul IMM," a mai spus ministrul IMM-urilor.

În cadrul aceluiaşi eveniment, preşedintele Senatului, Mircea Geoană, a declarat la rândul său că reducerea dobânzii şi repornirea creditării reprezintă o obligaţie a băncilor din ţara noastră, în condiţiile acordului cu Fondul Monetar Internaţional.

Domnia sa a precizat: "Acordul cu FMI trebuie să reprezinte, pentru sistemul bancar românesc, un moment în care trebuie găsite soluţii care să permită accesul la creditare în condiţii avantajoase pentru mediul economic din ţara noastră", a mai adăugat Mircea Geoană.

TIMM 2009 face parte din evenimentul săptămâna Europeană a IMM -urilor în România care se desfăşoară pe o perioadă de cinci zile în mai multe judeţe din ţară.

Potrivit ministrului IMM, la târg participă 160 de firme atât din sfera de servicii pentru IMM-uri cât şi din sfera producţiei.

Cu ocazia acestui eveniment, Ministerul Întreprinderilor Mici şi Mijlocii, Comerţului şi Mediului de Afaceri (MIMMCMA) a lansat şi apelurile de proiecte pentru sprijin financiar nerambursabil pentru 2009, în valoare de 196 milioane euro. Maria Pârcălăbescu, secretar de stat în cadrul MIMMCMA, a precizat că apelul pentru anul 2009 pentru proiectele de investiţii mai mici apelul va fi deschis continuu, adică proiectele vor fi analizate pe parcurs ce sunt depuse la minister, iar pentru proiectele mari de investiţii IMM-urile au la dispoziţie o perioadă de 30 de zile pentru a depune proiectele. Totdată, domnia sa a reamintit că IMM-urile pot beneficia de o prefinanţare de 35% din suma primită pentru a putea demara investiţia prin modificarea Ordonanţei de Urgenţă 29. De asemenea, pentru garantarea acestei prefinanţări este nevoie de o scrisoare de garantare care poate fi obţinută de la Fondul Naţional de Garantare, a mai explicat secretarul de stat.

În cadrul aceluiaşi eveniment, MIMMCMA a inaugurat portalul de comerţ, un site care conţine informaţii foarte utile întreprinzătorilor despre comerţul exterior şi oferă exportatorilor posibilitatea de a-şi orienta activitatea şi de a-i ajuta la elaborarea strategiilor de penetrare pe pieţele externe.

Premierul Emil Boc a declarat, în cadrul Târgului pentru IMM-uri, că în prezent, Guvernul elaborează prevederile privind neimpozitarea profitului reinvestit, precizând că nu vor fi modificate în 2009 TVA, cota unică şi cuantumul contribuţiilor de asigurări sociale.

Primul ministru a precizat că a avut loc o primă evaluare a numărului de taxe, impozite, tarife parafiscale, iar în urma acestei operaţiuni au fost reduse 176 de taxe. "Până în 14 mai vom avea deja actele normative pentru diminuarea sau reducerea unora dintre ele pentru a scuti mediul de afaceri de aceste taxe care vă iau şi timp, iar pe noi ne costă mai mult să le administrăm decât banii pe care îi luăm din cuantumul acestei taxe", a declarat Emil Boc.

Premierul a mai precizat că este conştient că unele măsuri luate de Guvern sunt primite cu braţele deschise de către întreprinzători, însă ele au fost concepute pentru a preveni sau înlătura evaziunea fiscală şi pentru a susţine activitatea economică în aceste condiţii dificile", a explicat premierul. "Am conceput câteva măsuri prin care bugetul este orientat către păstrarea locurilor de muncă şi crearea altora noi. 20% din banii bugetului sunt alocaţi pentru investiţii. De la momentul adoptării bugetului până când aceşti bani produc efectiv consecinţa în viaţa de zi cu zi trebuie să treacă o perioadă de timp legată de licitaţii şi de începerea lucărilor, dar deja am semne că aceşti bani deja produc efecte în economie prin menţinerea locurilor de muncă. Am modificat legea achiziţiilor publice pentru a scurta duratele. Am făcut din absorbţia fondurilor comunitare o prioritate absolută", a mai spus Boc.

Ministul IMM-urilor, Constantin Niţă, a mai explicat că Fondul de Contragarantare va funcţiona începând cu 1 iulie, în timp ce Fondul de Risc ar putea intra în atribuţii de la 1 ianuarie 2010. Aceste instrumente, alături de Fondul de Garantare care funcţionează în prezent, vor permite relansarea unui număr important de IMM-uri, în opinia ministrului Niţă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb