Constantin: "Scutiri de impozite şi putere mai mare de negociere pentru fermieri, prin cooperative"

M.F.
Ziarul BURSA #Politică / 29 octombrie 2015

Constantin: "Scutiri de impozite şi putere mai mare de negociere pentru fermieri, prin cooperative"

Ministerul Agriculturii a depus în Parlament noua lege a cooperativelor agricole, prin care vrea să convingă fermierii să se asocieze oferindu-le scutiri de impozite, astfel că pot fi înregistrate scăderi de preţuri, de exemplu la lapte, potrivit declaraţiilor de ieri ale ministrul de resort, Daniel Constantin.

"Astăzi (ieri, n.r.) vom depune legea la Parlament, mă bucur că există consensul şi altor forţe politice să semneze această iniţiativă, mă refer la UDMR, la Partidul Social Democrat, la ALDE", a afirmat Constantin la târgul Indagra, adăugând: "Depunem această iniţiativă şi sper să treacă destul de repede de Parlament, să trecem de la faza de a-i convinge pe fermieri să-i stimulăm să creeze cooperative. În primul rând modificând conceptul. Mulţi aţi spus că ne întoacem la cooperative. Sunt cooperative pe principii moderne care funcţionează şi astăzi în toate ţările europene, a căror utilitate fermierii o cunosc şi îşi doresc să se întoarcă la aceste cooperative, dar, repet, pe principii moderne. Schimbăm definiţia. Nu obligăm pe nimeni să se înscrie acolo, ci-i prezentăm avantajele pe care le are".

Potrivit acestuia, fermierii înscrişi într-o cooperativă rămân proprietarii produselor obţinute, dar trebuie să comercializeze în comun cel puţin 50% din producţie.

"Sunt trei facilităţi majore pe care dorim să le introducem pentru a-i convinge pe fermieri. În primul rând, scutirea de la impozitul pe norma de venit. Şi aici sunt 700.000 de persoane fizice care primesc subvenţii de la APIA şi care plătesc acest impozit. Ei reprezină ţinta noastră pentru aceste cooperative. Doi, să scutim de la plata impozitului pe proprietate. Şi aici mă refer la utilaje, clădiri, terenuri pe care le au în proprietate şi cu care vin în cooperativă şi în al treilea rând cooperativa în ansamblul ei - pentru că multe sunt deja constituite - să beneficieze de 20% scutire de la impozitul pe profit pe care îl plăteşte an de an. Eu cred că în felul acesta vom reuşi să ne organizăm mult mai bine, vom reuşi pe zona de lapte, de exemplu, să avem un preţ mai bun, asta e marea problemă a producătorilor: nu au forţă de negociere în faţa procesatorilor", a spus Constantin.

Modificările vor fi promovate prin modificarea şi completarea Legii cooperaţiei agricole 566/2004.

Ministrul Agriculturii a vorbit şi despre proiectul aprobat de Senat prin care magazinele vor fi obligate să achiziţioneze produsele din categoriile carne, legume şi fructe în proporţie de cel puţin 51% corespunzător fiecărei categorii, din lanţul alimentar scurt, adică din producţie românească.

"Eu mi-aş dori să avem 100% (producţie românească, n.r.), dar nu cred că putem să-i obligăm, trebuie să facem astfel încât, şi dacă va fi lege, şi dacă nu va fi, să avem o producţie din ce în ce mai mare astfel încât să existe ce să pună pe raftul magazinelor şi să încercăm să creăm o legătură mai bună între producător, cooperative şi lanţurile de hypermarketuri. Dacă vom avea cooperative, toate standardele cerute, inclusiv existenţa a 12 luni pe an a produselor , cred că pot fi atinse", a mai spus Constantin.

Agricultura va înfiinţa în noiembrie Agenţia Naţională pentru Promovarea Produselor Agroalimentare

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, a declarat miercuri că structura instituţiei pe care o conduce va fi modificată, iar până la 15 noiembrie va fi înfiinţată Agenţia Naţională pentru Promovarea Produselor Agroalimentare, unde vor lucra şapte ataşaţi agricoli.

"Sunt mai multe etape. Există un memorandum, pe care l-a iniţiat Ministerul Economiei. Nu avem astăzi, din păcate, noţiunea de ataşat agricol. Memorandumul respectiv prevede extinderea numărului de ataşaţi pe care îi are Ministerul Economiei cu şapte, care vor fi practic în slujba Ministerului Agriculturii, în slujba agriculturii româneşti. Etapa a doua, care deja a demarat, este o ordonanţă de urgenţă prin care introducem noţiunea de ataşat agricol. După ce vom această noţiune, modificăm structura Ministerului Agriculturii, creăm Agenţia Naţională pentru Promovarea Produselor Agroalimentare în care aducem aceşti şapte ataşaţi care sunt la Ministerul Economiei pe post de ataşaţi agricoli", a afirmat Constantin, la târgul Indagra 2015.

Potrivit acestuia, agenţia va deveni funcţională după adoptarea legii parteneriatului public-privat.

"În momentul în care vom avea legea cu parteneriatul public-privat vom face această agenţie, astfel încât oamenii de acolo să fie plătiţi atât de stat, cât şi de cei care îi vedeţi astăzi expozanţi aici (la Indagra, n.r.) şi care vor să-şi promoveze produsele pe pieţele terţe. Trebuie să-i motivăm pe cei care sunt ataşaţi agricoli şi e o idee care a plecat şi de la mediul de afaceri. E un proiect la care eu ţin foarte mult şi chiar dacă nu avem legea cu parteneriatul public-privat, ne-am propus să modificăm structura Ministerului Agriculturii până pe 15 noiembrie să avem această agenţie", a spus Constantin.

În ceea ce priveşte selectarea ataşaţilor agricoli, ministrul Agriculturii spune că vor fi organizate concursuri.

"Mi-aş dori să fie oameni care au deja experienţă în minister, dar care să-şi poată pune în valoare această experienţă în străinătate. Vor fi concursuri", a mai spus Constantin.

Constantin despre raportul OMS privind efectele consumului de carne: "Nu este un motiv de îngrijorare"

Raportul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii potrivit căruia preparatele din carne procesată ar fi cancerigene, iar carnea roşie "probabil" cancerigenă nu trebuie să sperie sau să îngrijoreze, a declarat ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, care aşteaptă opinia specialiştilor pe această temă.

"Vor analiza specialiştii cu atenţie şi după aceea sunt convins că vor ieşi cu o analiză foarte clară a ceea ce s-a prezentat acolo. Am văzut reacţii şi într-un sens şi-n celălalt. Eu cred că e datoria celor trei instituţii din ţara noastră care se ocupă de sănătatea umană, până la urmă, să analizeze foarte clar ce se spune acolo. Nu cred că este un moment în care trebuie să ne speriem. Avem Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, pe de o parte, Autoritatea Naţională Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Animalelor şi Ministerul Sănătăţii. Ele sunt cele trei entităţi legale care trebuie să se pronunţe. Nu aş face alte comentarii decât după ce specialiştii se pronunţă. Dar nu cred că este un motiv de îngrijorare", a afirmat Constantin, la târgul Indagra 2015.

OMS a publicat, marţi, un comunicat potrivit căruia carnea roşie şi carnea procesată au potenţialul de a cauza cancer în organismul uman. Raportul a fost întâmpinat cu nemulţumire de reprezentanţii industriei cărnii, care au spus că studiul aflat la baza raportului este "inadecvat".

Studiul respectiv, realizat de un grup de cercetători de la International Agency for Research on Cancer (IARC) şi publicat luni în Lancet Oncology, a inclus preparatele din carne procesată - precum salam şi şuncă - în categoria produselor cancerigene pentru om. Aceasta este categoria cu cel mai mare risc de cancer şi include produse extrem de toxice, precum fumul de tutun şi gazele de eşapament, informează publicaţia The Wall Street Journal.

Carnea roşie din fripturi şi frigărui este considerată "probabil cauzatoare de cancer" - o categorie cu risc de cancer ce include un erbicid folosit pe scară largă (glifosat).

IARC, considerat o autoritate în evaluarea dovezilor referitoare la cauzele cancerului, citează o serie de studii care au ajuns la concluzia că există dovezi puternice care sprijină o asociere între consumul excesiv de carne roşie şi declanşarea cancerului colorectal, care ocupă locul al treilea în topul celor mai frecvente tipuri de cancer pe plan mondial.

Raportul face din seria studiilor "aruncate pe piaţă, fără niciun discernământ şi fără nicio rigoare ştiinţifică", susţine Asociaţia Română a Cărnii (ARC).

"Ne manifestăm indignarea faţă de uşurinţa cu care aceste studii sunt aruncate pe piaţă, fără niciun discernământ şi fără nicio rigoare ştiinţifică. Referindu-ne la consumatorul român, vehicularea unor asemenea informaţii alarmiste nu face decât să inducă confuzia într-o piaţă alimentară care şi aşa este afectată de concurenţă neloială pe care o fac evazioniştii fiscali", a declarat preşedintele ARC, Radu Timiş, într-un comunicat.

ARC este de acord că este nociv pentru sănătate consumul de preparate din carne de slabă calitate, cu aditivi neautorizaţi, nerespectând normele de siguranţă alimentară, depozitate impropriu.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb