Constituţii neterminate

Publicul cunoaşte deja distincţia dintre state "fără Constituţie" şi acelea care au fost binecuvântate cu un pact social scris. În realitate, lucrurile sunt mai complicate. State precum Regatul Unit au o Constituţie în mare parte scrisă. Iată de ce, corect exprimată, distincţia este între state cu o Constituţie "codificată" şi state cu o constituţie "necodificată".

Ceea ce nu s-a observat este o altă categorie, aceea a Constituţiei "neterminate". Unele state sunt organizate de o Constituţie care a "încremenit în proiect". Nu e vorba neapărat de o Constituţie provizorie. Uneori găsim o Constituţie care a ajuns la un echilibru, la o stabilitate, chiar înainte ca formele sale să fie aşezate riguros.

Cel mai bun exemplu este al statului Israel. În Declaraţia de Independenţă din 1948 se stabileşte că o Constituţie va fi adoptată. Războiul a făcut imposibilă formularea acesteia. A contat şi divergenţa de opinii între evreii seculari şi evreii religioşi. Aceştia din urmă au privit cu suspiciune proiectul unei Constituţii, arătând că legea supremă a Israelului nu poate fi de origine umană. Ci divină.

Astfel se face că prima Convenţie Constituţională, convocată prin alegerile din 1949, nu a reuşit să adopte un text. Văzând că nu poate fi întrunit un consens, Convenţia a votat să se constituie în ceea ce a devenit Legislativul statului Israel (Knesset-ul). În 1950, acesta a decis ca legea fundamentală a statului să fie alcătuită "pe bucăţele", sub forma unor legi separate şi care să fie apoi reunite.

Astfel s-a născut actuala Constituţie a Israelului, care e de fapt o colecţie de nouă legi fundamentale. Lucrul la o Constituţie codificată nu s-a încheiat, existând chiar şi acum o comisie constituţională.

Şi cazul Letoniei e relevant. După proclamarea independenţei, în 1990, Letonia a declarat ilegală anexarea de către URSS, stabilind că textul Constituţiei din 1922 este încă în vigoare. Aceasta era mai degrabă o ficţiune juridică, astfel încât s-a stabilit că majoritatea prevederilor textului din 1922 sunt suspendate, cu câteva excepţii, până la adoptarea unui text revizuit, lucru care s-a întâmplat în 1993.

Actuala Constituţie a Bosniei face parte, şi ea, din aceeaşi constelaţie. Textul constituţional este enunţat ca o anexă a Acordului de la Dayton, din 1995. Tentativele de a-l aduce "la zi" au eşuat din cauza imposibilităţii de a obţine o majoritate de revizuire în Legislativul bosniac.

În perioada 1992-1997, Polonia a funcţionat cu o Constituţie "bricolată", pornind de la textul Constituţiei din 1952, la care s-au adăugat prevederile "Micii Constituţii", de fapt o serie de acte ale Legislativului polonez, care "corectau" unele prevederi caduce ale textului socialist.

Din lipsă de spaţiu, mă mulţumesc doar să amintesc acum, în trea­căt, cazurile, încă şi mai complicate, ale Constituţiilor Germaniei şi Ungariei (ambele din 1949).

Sunt acestea eşecuri sau succese în ordine constituţională? Depinde cum privim lucrurile. Realist vorbind, sunt soluţii care au funcţionat. Ele nu au eleganţa şi simplitatea unui text unic, central, şi nici gradul de sofisticare al unei Constituţii de tip britanic. Sunt rezolvări găsite în mers, la probleme altminteri intratabile.

Opţiunea "Constituţiei neterminate" ne ajută să vedem altfel propria noastră istorie constituţională. Eram pregătiţi pentru o Constituţie veritabilă în 1991? Instituţiile noastre, mai ales Parlamentul (re-intitulat, pompos şi suspect, "Adunare Constituantă") erau capabile să susţină un asemenea efort?

Răspunsul autorităţilor de atunci a fost afirmativ. Însă la două decenii distanţă vedem că ele s-au grăbit. România era o ţară profund divizată, iar clasa politică suferea de un de­ficit masiv de competenţă democratică.

Principial, sunt adeptul reformelor rapide. Este însă acest lucru fezabil? Într-o societate cum este a noastră, nu e mai prudent să trecem la reforme constituţionale graduale?

Nu cred că există un răspuns unic. Avem mai multe opţiuni. Iar una este aceasta, a Constituţiei enunţată, elaborată, adoptată sau amendată într-o manieră fragmentară.

Lipseşte o majoritate largă care să sprijine o revizuire majoră sau un nou text? Nu-i nimic. Lăsăm deoparte ceea ce ne divizează şi promovăm ceea ce ne poate apropia (spre exemplu o Declaraţie a Drepturilor care să înlocuiască actualul Titlu II din Constituţia din 1991). Să acceptăm, pe termen scurt şi mediu, o Constituţie neterminată.

Ceea nu e acceptabil este păstrarea intactă a actualei Constituţii, sub pretextul că nu poate fi găsită o majoritate de revizuire. Dacă ea are un defect prea evident este tocmai că a fost prea "terminată". Legiuitorii din 1990-1991 au lucrat ca şi cum România ar fi trebuit să rămână etern în stadiul socialismului gorbaciovist, cu câteva tarabe private, cu câteva taxiuri particulare şi cu dreptul cetăţenilor de a primi bani de la rudele din străinătate. De aceea au făcut o Constituţie rigidă şi limitată. E timpul să explorăm orice posibilitate de a o schimba.