CONSULTĂRI LA COTROCENI ÎNTRE PREŞEDINTE ŞI PARTIDE Iohannis, acord cu politicienii privind legea finanţării partidelor

Elena Deacu
Politică / 20 aprilie 2015

Actualizare 21:54 Şeful statului: "Subiectul pensiilor speciale trebuie clarificat de Parlament"

Preşedintele Klaus Iohannis nu a adoptat, în această seară, o poziţie tranşantă privind existenţa pensiilor speciale pentru parlamentari, declarând că subiectul trebuie clarificat de Legislativ.

După consultările de la Cotroceni cu partidele parlamentare, şeful statului a comentat: "Dacă pensiile se impun sau nu e o discuţie care ar fi trebuit să pornească de la situaţia mai generală: dacă este bine să existe pensii speciale sau dacă nu este bine. Din păcate, constat că iarăşi se ajunge la a discuta anumite chestiuni importante foarte personalizat. Ar fi excelent dacă, cu această ocazie, în Parlament, chestiunile ar fi tranşate un pic la modul mai general. Ar trebui să ne gândim dacă pensiile speciale, ca şi formă, trebuie să existe, pentru ce ar mai trebui să existe sau dacă se rămâne la sistemul general. Aştept cu mare interes ca această chestiune să fie clarificată de cei care sunt aleşi pentru a o clarifica".

Totuşi, Klaus Iohannis a susţinut că, în acest domeniu, "politica, la modul general (...), ar fi bine să fie definită de Guvern".

Întrebat dacă va promulga o lege privind pensiile speciale ale aleşilor, în cazul în care aceasta ar fi adoptată, Iohannis a răspuns că aşteaptă să vadă ce se întâmplă în Parlament, comentând că membrii acestui for "nici nu s-au lămurit (...) dacă iniţiază sau nu (proiectul legislativ - n.r.), cine rămâne pe listă şi cine se retrage".

(V.B.)

---

Actualizare 19:10

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, în urmă cu puţin timp, că a căzut de acord, împreună cu reprezentanţii partidelor parlamentare, asupra adoptării legii finanţării partidelor şi a celei privind alegerile locale.

Şeful statului a declarat: "Până la jumătatea lunii mai, am convenit să fie adoptate şi trimise spre promulgare Legea alegerilor locale şi cea a finanţării partidelor. În privinţa celei din urmă, repet: nu promulg legi care încalcă principii constituţionale sau au lacune juridice. Lucrul bine făcut începe cu legislaţia bine făcută. Ştim foarte bine că, în ultimii 25 de ani, legislaţia prost făcută a dus la stagnare şi ineficienţă. Am vorbit despre corectarea prevederilor care dau impresia că partidele doresc să lase «portiţe» pentru finanţări, în special în ceea ce priveşte împrumuturile de la persoane fizice".

Klaus Iohannis a mai anunţat că toate partidele s-au declarat de acord să finalizeze în această sesiune legislaţia pentru alegerile parlamentare.

Vorbind despre votul pentru diaspora, Iohannis a comentat: "Nu mi-am ascuns preocuparea faţă de întârzierea dezbaterii. Toate partidele au dat asigurări că există voinţă politică şi că o soluţie va fi adoptată în timp util".

Totodată, preşedintele a remarcat că, deşi legea privind statutul deputaţilor şi senatorilor a fost pusă în acord cu Constituţia, "acest prilej nu a fost folosit pentru transparentizarea procesului de dezbatere a cererilor justiţiei de reţinere a parlamentarilor".

(Valentin Busuioc)

---

Actualizare 13:24 Nicolicea: "UNPR vrea ca parlamentarului incompatibil să îi înceteze mandatul, fără vot"

Vicepreşedintele UNPR, Eugen Nicolicea a declarat, luni, după consultările de la Cotroceni, că formaţiunea din care face parte a propus, în cadrul temei ridicării imunităţii, ca parlamentarului incompatibil să-i înceteze mandatul, fără a mai fi nevoie de un vot în Parlament.

Nicolicea, care este şi ministrul delegat pentru Relaţia cu Parlamentul a precizat că, în ceea ce priveşte integritatea şi imunităţile, UNPR doreşte modificarea statutului deputaţilor şi senatorilor, în sensul în care parlamentarului incompatibil să-i înceteze mandatul, fără vot în Parlament.

"Am stabilit termene clare şi scurte şi sunt adoptate deja în Statutul deputatului şi senatorului, trei zile la comisie, cinci zile la plen, mai puţin neputându-se datorită încălcării drepturilor prevăzute în deciziile Curţii Constituţionale. Cu privire la ridicările de imunităţi, tot noi am propus, şi s-a adoptat deja, modificarea statului în sensul adoptării unei majorităţi mici, majoritatea celor prezenţi, pentru hotărârile în care se ridică imunitatea", a spus Nicolicea.

El a menţionat că, în ceea ce priveşte legile electorale, UNPR sprijină consensul din Parlament, având şi o notă proprie şi anume faptul că doreşte să se actualizeze listele electorale din ţară şi din registrul care se va înfiinţa pentru diasporă.

La rândul său, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea a declarat că formaţiunea pe care o conduce înţelege în mod constructiv partea sa de responsabilitate în ceea ce priveşte consensul naţional, dar aşteaptă şi de la celelalte partide politice să-şi asume această responsabilitate.

"Consensul presupune întotdeauna cooperare şi chiar, uneori, compromisuri atât pentru putere, cât şi pentru opoziţie. Nu există premianţi sau repetenţi când vorbim de consensul României", a spus Oprea.

---

Actualizare 12:08 Orban: "Susţinem votul deschis asupra cererilor înaintate de Justiţie"

Prim-vicepreşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat luni, după consultările de la Cotroceni cu preşedintele Klaus Iohannis, că în ceea ce priveşte subiectul cererilor trimise în Parlament de ministrul Justiţiei sau de procurorul general prin care se cere arestarea preventivă, începerea urmăririi penale pentru senatori şi deputaţi, PNL susţine ca exprimarea votului din plen să se facă prin vot deschis.

"Susţinem proiectul de lege prin care dorim simplificarea procedurii, reducerea termenelor în Parlament pentru discutarea şi votarea acestor cereri. Susţinem ca exprimarea voturilor să se facă prin vot deschis, vot la vedere", a declarat liderul liberal.

Ludovic Orban a mai declarat şi că preşedintele Iohannis le-a cerut liderilor liberali prezenţi la Cotroceni să se dezică total de proiectul pensiilor speciale. După ce majoritatea liberalilor care au semnat proiectul şi-au retras susţinerea, PNL s-a angajat în faţa preşedintelui că niciun parlamentar al partidului nu-şi va menţine semnătura.

Parlamentarii liberali care au semnat proiectul au făcut-o în baza unor prietenii, fără să ştie ce anume ar urma să conţină legea, mai susţin liderii PNL. Aceştia sunt însă contrazişi de unii aleşi liberali, care şi-au exprimat susţinerea pentru pensiile speciale în ciuda poziţiei oficiale a partidului. Liderii PNL au mai declarat că Victor Ponta are datoria de a-şi exprima opinia despre proiectul pensiilor speciale.

Proiectul de lege privind pensiile speciale pentru parlamentari a fost depus miercuri la Parlament după ce iniţiatorii au strâns 256 de semnături pentru susţinerea lui atât din arcul majorităţii guvernamentale, cât şi de la opoziţie. Potrivit calculelor iniţiatorilor, un fost deputat sau senator care a avut trei mandate va primi o indemnizaţie specială de 4.000 de lei, iar unul care a avut un singur mandat va primi 1.500 de lei.

Totodată, copreşedintele PNL Vasile Blaga a transmis că partidul va accepta varianta PSD a legii privind alegerea primarilor într-un singur tur.

"Am menţinut amendamentele noastre, le vom ridica în plen, dar o lege mai bună trebuie, şi dacă va trece cu primari într-un singur tur, aşa va fi. Poate să treacă şi alegerea preşedintelui de CJ de către membrii Consiliului Local, (n.r. nu prin vot direct ca până acum)", a spus Vasile Blaga.

Copreşedintele PNL a menţionat că PNL va susţine şi legea privind votul în Diaspora organizat de AEP şi ţinându-se cont de numărul celor care vor să voteze. Acesta a subliniat, însă, că înregistrarea votanţilor cu 6 luni înainte ar putea întâmpina piedici constituţionale. El a declarat că aceasta lege presupune votul în secţii de votare.

El a mai arătat că toate legile electorale pot fi votate până la sfârsitul sesiunii parlamentare.

---

Actualizare 11:09

PSD susţine alegerea primarilor din primul tur, iar în ceea ce priveşte votul în diaspora doreşte ca acesta să fie organizat de Autoritatea Electorală Permanentă, şi nu de Guvern, cu înscrierea alegătorilor pe liste cu şase luni înainte de procesul electoral, a declarat luni premierul Victor Ponta.

Acesta şi-a exprimat speranţa că legea privind alegerile locale va putea fi trimisă spre promulgare până în 15 mai, cu alegerea primarilor din primul tur. Victor Ponta a precizat că PSD doreşte ca preşedinţii Consiliilor Judeţene să fie aleşi indirect.

Pentru alegerile parlamentare, PSD se pronunţă în favoarea sistemului proporţional pe liste de partid, cu o "reducere semnificativă a numărului de parlamentari conform normei propuse de preşedintele" Comisiei parlamentare de cod electoral, liberalul Mihai Voicu.

Primul ministru a mentionat că în cadrul consultărilor cu preşedintele Iohannis a "ridicat o problemă" şi a "cerut sprijin" în ceea ce priveşte revizuirea Constituţiei, pe care PSD o susţine, dar "PNL nu are o decizie politică dacă mai susţine sau nu" acest proiect.

"E important să ştim dacă mai putem face în acest an revizuirea Constituţiei sau dacă este un proiect pe care PNL nu îl mai consideră de actualitate. Din punctul nostru de vedere, ar fi o mare greşeală, pentru că e nevoie de modificări constituţionale", a spus Ponta, după consultările cu Iohannis.

El a arătat că discuţiile privind revizuirea Constituţiei se află deja într-o fază avansată, existând poziţia oficială atât a Comisiei de la Veneţia, cât şi a Curţii Constituţionale a României.

"Mai trebuie practic să facem pasul următor, adică să rămână textele considerate acceptabile de către Comisia de la Veneţia şi Curtea Constituţională şi să trecem prin cele două Camere şi, după aceea, prin referendum", a adăugat Ponta.

Liderul PSD a anunţat recent că intenţia partidului este ca referendumul pentru revizuirea Constituţiei să fie organizat până la sfârşitul acestui an.

Ponta spune că PSD susţine finanţarea partidelor politice prin transfer bancar, nu prin numerar

PSD susţine finanţarea partidelor politice prin transfer bancar şi nu prin numerar, precum şi celelalte modificări care se impun la Legea finanţării partidelor, a mai declarat, la Cotroceni, Victor Ponta, apreciind că astfel poate fi asigurată transparenţa campaniilor electorale viitoare.

"Vom vota în aşa fel încât solicitările şi observaţiile, modificările transmise să fie adoptate şi să avem Legea finanţării partidelor, o lege care să asigure pentru viitoarele campanii electorale transparenţă, să asigure responsabilitate şi un mod cât mai echilibrat de finanţare a campaniilor. Deci, toate solicitările, inclusiv cele referitoare la orice fel de finanţare să fie făcută, nu prin numerar, ci prin bancă, cu atât mai mult cu cât intră în vigoare şi noua lege privind tranzacţiile în general în numerar, o susţinem", a spus Ponta, după ce delegaţia PSD a avut consultări cu preşedintele Klaus Iohannis.

---

Actualizare 10:30 Iohannis a început discuţiile cu delegaţia PSD

Consultările cu PSD au început la ora 10.00, din delegaţia social-democraţilor făcând parte preşedintele PSD Victor Ponta, preşedintele executiv Liviu Dragnea, preşedintele Camerei, Valeriu Zgonea, preşedintele comisiei de revizuire a Constituţiei, Ioan Chelaru, precum şi parlamentarii Andrei Dolineaschi şi Gabriela Podaşcă.

Şeful statului i-a salutat pe delegaţii PSD şi i-a rugat "să îşi ocupe locurile".

Preşedintele PSD, Victor Ponta a ţinut să remarce faptul că, faţă de celelalte consultări, s-a schimbat aşezarea la masa de negocieri, delegaţiile fiind pe partea dreaptă şi reprezentanţii Palatului Cotroceni, pe partea stângă a mesei.

"Vroiam să ne aşezăm pe partea cealaltă, din obişnuinţă ( pe partea stângă, nr), a afirmat Ponta.

"Acum cred că ceva trebuie şi schimbat", a replicat preşedintele Klaus Iohannis.

"Noi suntem de acord cu toate schimbările. Orice schimbare care ne face să uităm de vremurile trecute este binevenită", a declarat la rândul lui Ponta.

După delegaţia PSD vor intra la discuţii, la ora 11.00, reprezentanţii Partidului Naţional Liberal, la ora 12.00 - Uniunea Naţională pentru Progresul României. La ora 15.00, şeful statului va avea consultări cu Partidul Conservator, la ora 16.00, cu Uniunea Democrată Maghiară din România iar la ora 17.00 cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

---

Actualizare 09:15 Gabriel Oprea conduce delegaţia UNPR

Preşedintele Uniunii Naţionale pentru Progresul României, vicepremierul Gabriel Oprea va conduce delegaţia partidului care va participa astăzi, începând cu ora 12.00, la consultările cu preşedintele României, domnul Klaus Iohannis.

Delegaţia UNPR va fi formată din domnii: Neculai Onţanu - secretar general, primarul sectorului 2, Ion Toma - secretar general adjunct, senator, Eugen Nicolicea - vicepreşedinte, ministru pentru relaţia cu Parlamentul, Valeriu Steriu - vicepreşedinte, deputat şi Cătălin Cherecheş - vicepreşedinte, primarul municipiului Baia-Mare.

---

Preşedintele Klaus Iohannis va începe, luni, la Palatul Cotroceni, a treia serie de consultări cu partidele pe tema reformei electorale şi a stadiului acestui pachet de legi în Parlament, alte subiecte de discuţie fiind blocarea cererilor justiţiei de către Legislativ şi votul pentru diaspora.

Administraţia Prezidenţială a anunţat că cea de-a treia serie de consultări preşedinte-partide va viza "stadiul legislaţiei electorale, inclusiv cel al reglementărilor necesare asigurării dreptului de vot al românilor care trăiesc în afara graniţelor".

De asemenea, pe agenda întâlnirilor se vor mai afla "discuţii referitoare la procedurile parlamentare de încuviinţare a cererilor de urmărire penală, reţinere, arestare sau percheziţie a membrilor Parlamentului, precum şi alte teme de interes public".

Discuţiile de la Palatul Cotroceni vor avea loc între orele 10.00 şi 17.00. La fel ca la precedentele consultări, este posibil ca, la finalul discuţiilor cu partidele, preşedintele Klaus Iohannis să susţină o declaraţie de presă.

Programul consultărilor începe la ora 10.00, când vor intra la discuţii reprezentanţii Partidul Social Democrat, la ora 11.00 vor intra cei ai Partidul Naţional Liberal, iar la ora 12.00 este programată Uniunea Naţională pentru Progresul României.

La ora 15.00, şeful statului va avea consultări cu Partidul Conservator, la ora 16.00 cu Uniunea Democrată Maghiară din România, iar la ora 17.00 cu Grupul parlamentar al Minorităţilor Naţionale.

Preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, a declarat că mandatul social-democraţilor la consultările de luni de la Palatul Cotroceni va viza "reforma electorală", un sistem care să asigure la alegeri votul tuturor cetăţenilor "din afara ţării şi din ţară".

Aceasta este cea de-a treia rundă de consultări pe care preşedintele Klaus Iohannis o organizează, cu partidele parlamentare, de la preluarea mandatului, în decembrie 2014.

Prima rundă de consultări a avut loc în 12 ianuarie, scopul acestor discuţii fiind încheierea unui acord politic cu vederea asigurării, în anul 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.Preşedintele Klaus Iohannnis şi reprezentanţii partidelor parlamentare au semnat, în urma consultărilor, un Acord politic cu scopul asigurării, în 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru MApN.

A doua rundă de consultări preşedinte-partide a avut ca tematică priorităţile legislative ale sesiunii parlamentare: votul în diaspora, finanţarea campaniilor şi a partidelor şi ridicarea imunităţii parlamentare. Întâlnirile s-au desfăşurat în 28 ianuarie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb