Coreea de Nord a anunţat, sâmbătă, că este în "stare de război" cu Coreea de Sud şi că va negocia toate problemele inter-coreene pe această bază.
Cele două ţări erau, din punct de vedere tehnic, în stare de război, după ce Războiul din Coreea (1950-1953) s-a încheiat cu un armistiţiu şi nu cu un tratat de pace.
Coreea de Nord anunţase, luna trecută, anularea armistiţiului şi a celorlalte tratate bilaterale de pace semnate cu Seulul pentru a protesta împotriva exerciţiilor militare comune ale Coreei de Sud şi Statelor Unite.
Casa Albă a declarat ieri că a fost luat în serios anunţul Coreei de Nord, care a decretat stare de război împotriva Coreei de Sud. Experţii americani pun sub îndoială capacitatea reală a rachetelor nod-coreene, potrivit presei internaţionale.
James Hardy, editor al revistei "Jane's Defense Weekly", a declarat că "există şanse aproape zero ca nord-coreenii să lanseze o rachetă până în Guam, Hawaii sau oriunde altundeva în afara Peninsulei Coreene unde sunt staţionate forţe americane".
Rusia a îndemnat cele două state coreene, precum şi SUA, să dea dovadă de "responsabilitate şi reţinere maximă", în timp ce Japonia a catalogat drept "regretabilă" atitudinea guvernului de la Phenian. Franţa şi Germania, la rândul lor, au cerut abţinerea Coreei de Nord de la orice nouă provocare, Berlinul afirmând că aceasta face un "joc iresponsabil".