Coreea de Nord îşi modifică din nou Constituţia

T.T.
Internaţional / 29 august 2019

Kim Jong Un (Sursa foto: Twitter)

Kim Jong Un (Sursa foto: Twitter)

Parlamentul Coreei de Nord a aprobat noi modificări ale Constituţiei, pentru a consolida rolul liderului Kim Jong Un, anunţă joi presa de stat de la Phenian, preluată de Reuters. În iulie, o nouă constituţie nord-coreeană îl desemnase oficial pe Kim drept şef al statului şi comandant suprem al forţelor armate, reaminteşte agenţia.

Potrivit Reuters, unii analişti consideră că oficializarea atribuţiunilor lui Kim pregăteşte terenul pentru un acord de pace cu Statele Unite, în vederea normalizării relaţiilor şi a încheierii stării de război, formal încă în vigoare după armistiţiul care a pus capăt războiului din 1950-1953.

Statutul legal al lui Kim ca "reprezentant al statului nostru a fost consolidat şi mai mult, pentru a asigura ferm conducerea de neclintit a Liderului Suprem privind toate problemele de stat", a declarat Choe Ryong Hae, preşedintele prezidiului Adunării Supreme a Poporului (parlamentul nord-coreean), citat de KCNA.

Istoric, rolul nominal de şef al statului îi revenea preşedintelui prezidiului.

Conform noii Constituţii, Kim - în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Afacerile Statului, organ înfiinţat în 2016 - este reprezentantul suprem al poporului coreean, adică şef al statului şi comandant suprem; constituţia anterioară îl desemna drept "lider suprem" şi comandant al "tuturor forţelor militare". Amendamentele de joi par să confirme că sistemul legislativ nord-coreean îl va recunoaşte pe viitor pe Kim Jong Un ca şef de stat.

Noua lege fundamentală îi permite lui Kim să promulge ordonanţe legislative, decrete şi decizii importante, precum şi să numească şi să revoce reprezentanţii diplomatici ai Coreei de Nord în străinătate, arată KCNA.

"Cu acest amendament, Kim Jong Un restabileşte sistemul cu şef de stat al bunicului său" Kim Ir Sen; "el a devenit de facto şef al statului", apreciază cercetătorul Cheong Seong-chang de la Institutul Sejong din Coreea de Sud.

Kim conducea deja Coreea de Nord în toate privinţele, iar modificarea titulaturii sale nu va aduce schimbări practice semnificative, afirmă Reuters. Seria de amendamente la Constituţie este însă fără precedent, menţionează Rachel Minyoung Lee, analistă a site-ului NK News, specializat în monitorizarea Coreei de Nord. Ea consideră că liderul de la Phenian, succesor al bunicului şi tatălui său, este cel mai puternic din istoria statului nord-coreean.

În privinţa renunţării la programul de înarmare nucleară al Coreei de Nord, Statele Unite nu au reuşit să obţină progrese importante după trei întâlniri ale preşedintelui Donald Trump cu Kim Jong Un. Trump a declarat că la ultima discuţie cu Kim acesta a fost de acord cu continuarea dialogului la nivel de lucru, însă - menţionează Reuters - nici acest demers nu s-a concretizat. Nord-coreenii au efectuat între timp mai multe teste cu rachete şi au acuzat Washingtonul că nu îşi respectă un presupus angajament de a nu mai desfăşura manevre militare comune cu Coreea de Sud.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb