Bursa de Mărfuri din Chicago (Chicago Board of Trade - CBOT) ar putea lansa primele contracte futures pentru grîul românesc abia în anul 2010, ne-a declarat Fred Seamon, consilier economic pentru dezvoltarea contractelor CBOT. "Deşi bazinul Mării Negre prezintă un interes mare pentru piaţa mondială de contracte futures cu suport activ produsele agricole, primele contracte pentru grîul de aici ar putea fi dezvoltate începînd cu 2010", ne-a precizat domnul Seamon.
Tendinţa de consolidare a pieţelor internaţionale pentru cereale i-a determinat pe reprezentanţii CBOT să manifeste un interes ridicat pentru înfiinţarea unei burse a cerealelor în bazinul Mării Negre. Conform spuselor lui Fred Seamon, atenţia acordată de CBOT statelor din regiune are la bază adevăratul potenţial al acestora de a produce cantităţi însemnate de cereale, în special grîu, care ar putea fi exportate. În plus, nu este de neglijat preţul din regiune, considerat competitiv.
În ceea ce priveşte locaţia bursei din regiunea amintită, Fred Seamon spune că România, Rusia şi Ucraina sînt principalele state pe care CBOT le are în vedere. La ora actuală, CBOT urmăreşte dezvoltarea acestor ţări, în speţă a infrastructurii şi a sistemului legislativ. Interesul manifestat de CBOT ar trebui să tragă un semnal de alarmă autorităţilor române în ceea ce priveşte necesitatea utilizării sistemului de gradare şi a sistemului certificatelor de depozit.