CORESPONDENŢĂ DIN PRAGA / ÎN URMA DECIZIEI EMISE DE CURTEA DE CONTURI Sistemul românesc de economisire-creditare este blocat

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 29 septembrie 2016

Sistemul românesc de economisire-creditare este blocat

Curtea de Conturi interzice persoanelor mai mici de 18 ani şi mai mari de 65 de ani să acceseze produse de economisire-creditare şi impune fiecărui participant la sistem să contracteze un credit locativ

"Sistemul Bauspar nu poate funcţiona fără clienţi care doar economisesc", potrivit lui Vladimir Stanura, preşedintele celei mai mari bănci de locuinţe din Cehia

"O primă de stat atractivă, care să fie plătită fără reguli restrictive şi distinctive, atrage un segment mai mare din populaţie către sistemul Bauspar", spune Andreas J. Zehnder, de la Federaţia Europeană pentru Băncile Locative

Cele două bănci de locuinţe de la noi (BCR BpL şi Raiffeisen Banca pentru Locuinţe - RBL) nu mai încheie contracte noi de economisire - creditare şi înapoiază doar depozitele clienţilor, fără prima de stat, acordând, însă, credite în baza contractelor existente, au spus preşedinţii acestor bănci, într-o întâlnire cu presa care a avut loc, ieri, la Praga.

Astfel, sistemul de economisire-creditare (Bauspar) este blocat, subliniază aceştia, menţionând că situaţia de criză din domeniu a apărut ca urmare a deciziei emise de Curtea de Conturi, în urma unor controale efectuate anul trecut la cele două bănci.

Reprezentanţii BCR BpL şi RBL spun că nu au altă soluţie, pentru moment, întrucât decizia Curţii de Conturi este executorie, dar că au contestat această decizie în instanţă şi că speră ca hotărârea justiţiei să remedieze situaţia actuală.

În urma respectivei acţiuni de control, Curtea de Conturi a impus băncilor în cauză modificarea unor proceduri de lucru şi o serie de parametri noi de care să ţină cont la calcularea şi eliberarea primei de stat pentru contractele de economisire-creditare în derulare. Astfel, urmare a deciziei Curţii de Conturi, sunt eligibile pentru a primi prima de stat doar contractele de economisire-creditare încheiate de persoanele cu vârsta cuprinsă între 18 şi 65 de ani, iar prima de stat se eliberează numai după momentul repartizării contractului de economisire-creditare şi după justificarea utilizării în domeniul locativ a soldului.

În Parlament există în dezbatere o iniţiativă legislativă de modificare a legii actuale, care îşi propune să clarifice aspectele vizate de Curtea de Conturi. Conducerile celor două bănci spun că au nevoie urgent de această lege, pentru ca piaţa noilor contracte să se deblocheze, dar şi de hotărârea instanţei legată de actualele contracte de economisire-creditare, întrucât legea care urmează să fie aprobată nu va avea efect retroactiv.

Bauspar este o modalitate sustenabilă de finanţare a domeniului locativ, menţionează sursele citate.

Vladimir Stanura, CMSS: "Sistemul Bauspar din Cehia funcţionează fără restricţii legate de vârsta clienţilor"

Sistemul Bauspar din Cehia, care are o vechime de 23 de ani, funcţionează fără restricţii legate de vârsta clienţilor, a spus, marţi, Vladimir Stanura, preşedintele CMSS, cea mai mare bancă de profil din Cehia. Domnia sa a subliniat că cel mai vârstnic client al băncii pe care o conduce are 107 ani.

"Persoanele în vârstă nu iau credite, dar fac economii şi de aceea persoanele în vârstă de peste 60 de ani sunt, în mod normal, consideraţi friendly client", a spus domnul Stanura, menţionând că, pentru a putea acorda un credit, este nevoie de patru astfel de clienţi, care economisesc prietenos.

Domnia sa a spus că principiul este ca băncile să colecteze bani de la cei care economisesc şi să-i dea celor care au nevoie de finanţare. "Sistemul este unul închis, toţi banii economisiţi mergând către cei care au nevoie de finanţare", a adăugat domnia sa, menţionând că băncile locative nu au bani din alte surse, cum ar fi piaţa de capital.

Niciun sistem Bauspar din nicio ţară nu impune acordarea unui credit pentru toţi cei care economisesc, a menţionat Vladimir Stanura.

În Cehia, principiul este să economiseşti şase ani înainte să contractezi un credit, fiecare membru al unei familii putând accesa un astfel de produs, inclusiv copiii, la final acestea putând fi cumulate şi contractat un credit familial.

Domnul Stanura a vorbit şi despre legătura dintre prima de stat şi numărul de participanţi la sistemul Bauspar, precizând că, în 2003, numărul clienţilor a atins, în Cehia, un vârf de 6,3 milioane, însă, după ce statul a redus prima de la 25% la 15% (în 2004), respectiv la 10% (în 2011), numărul participanţilor la sistem s-a redus până la 3,5 milioane, anul trecut.

Domnia sa a subliniat: "Şi la noi există discuţii, legitime, dacă trebuie sau nu ca subvenţia să fie acordată şi celor care nu iau un credit, dar ele trebuie să dispară, pentru că, altfel, nu am avea friendly client".

Reprezentanţii primelor trei cele mai importante bănci de locuinţe din Cehia, prezenţi, zilele trecute, la un seminar despre Sistemul Bauspar, desfăşurat în Praga, au menţionat că în jur de 75% din banii economisiţi prin acest sistem sunt utilizaţi pentru renovarea sau construirea de locuinţe. Procentul este similar şi în România.

Jiri Plisek, director general la Stavebni Sporitelna Ceske Sporitelny, a adăugat că, de la înfiinţarea sistemului Bauspar în Cehia, în anul 1993, şi până în prezent au fost semnate 15,5 milioane de contracte, la o populaţie de aproximativ 10 milioane de locuitori, fiind acordate circa 2,2 milioane de credite în scop locativ, totalizând circa 745 milioane de coroane ceheşti. Potrivit lui Jiri Plisek, cei doi piloni ai sistemului Bauspar sunt clientul prietenos şi subvenţia de la stat.

O proporţie de 20% din totalul depozitelor din Cehia este reprezentată de cele constituite la băncile pentru locuinţe. În acelaşi timp, 46% din creditele acordate de aceste bănci sunt utilizate în vederea reconstrucţiei şi dezvoltării, conform datelor prezentate la Praga.

Sursele citate precizează că acest sistem funcţionează în condiţiile în care "nu este important pentru ce utilizează fiecare client banii, dar este crucial câţi bani din sistem sunt utilizaţi pentru finanţarea domeniului locativ".

Andreas Zehnder: "Sistemul Bauspar reprezintă un element important al sistemului financiar"

Sistemul Bauspar reprezintă un element important al sistemului financiar, susţine Andreas J. Zehnder, managing director al Federaţiei Europene pentru Băncile Locative şi preşedinte al Uniunii Internaţionale pentru Finanţarea Domeniului Locativ.

Domnia sa menţionează: "Întâi, clientul Bauspar economiseşte, apoi banca acordă credite pentru domeniul locativ din fondul economisit acelor clienţi care doresc acest lucru şi care sunt eligibili. (...) Fondurile Bauspar sunt a treia cea mai importantă sursă de finanţare pentru locuinţe din Germania. (...) Principiul de bază al unui contract de economisire-creditare este că leagă etapa de economisire cu dreptul de a primi un credit pentru domeniul locativ. În acest context, este important de amintit că acest drept înseamnă că acel client este îndreptăţit să facă împrumutul, însă nu este oligat (...) Dacă un sistem are suficienţi astfel de participanţi, îi creşte vizibilitatea şi îi permite să ofere produse de credit atrăgătoare pentru mai mulţi clienţi care au nevoie. Prima de stat trebuie privită în acest context. O primă de stat atractivă din partea statului, care să fie plătită fără reguli restrictive şi distinctive, atrage un segment mai mare din populaţie către sistemul Bauspar. (...) Numărul clienţilor sistemului de creditare din România este cu mult mai mic decât în cazul altor ţări europene, astfel încât este deosebit de important ca guvernul să ofere un bonus tentant, aşa cum a făcut şi Germania în anii 50. (...) Decizia de a lua credit rămâne întotdeauna la latitudinea clientului. Nimeni nu te poate obliga să iei un împrumut, dacă nu vrei unul. Cred că cel mai important aspect la sistemul Bauspar este faptul că multe persoane contribuie prin economisire la dezoltarea sistemului, astfel încât sistemul Bauspar poate fi privit ca o puşculiţă în care mulţi strâng bani pentru domeniul locativ. Deci se formează un fond cu scopul de a susţine investiţiile în fondul locativ. Aceasta este important de înţeles, nu faptul că toţi clienţii obţin un credit".

Numărul celor care iau credit nu poate fi egal cu numărul celor care participă la un contract de economisire, arată reprezentanţii domeniului.

Ce spune Curtea noastră de Conturi

Curtea de Conturi a precizat, în raportul aferent anului trecut, că BCR BpL şi RBL au încălcat legea şi a trasat criterii clare pe care cele două bănci trebuie să le respecte (contradictorii cu cele aplicate până în prezent).

Consecinţele conflictului dintre cele două părţi se revarsă asupra clienţilor.

Băncile pentru locuinţe din ţara noastră consideră că situaţia creată de Curtea de Conturi este cauzată de o interpretare proprie a legislaţiei aplicabile şi nu este în linie cu prevederile legale şi cu practica bancară din ultimii zece ani.

Curtea de Conturi susţine că băncile pentru locuinţe au pus la punct un mecanism prin care au acordat primele oferite de stat în mod ilegal şi că va propune Guvernului să schimbe modul în care statul se va implica pe viitor în programul "Banca pentru Locuinţe", după cum arată raportul citat.

Instituţia de control a derulat un audit şi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), autoritatea care alocă banii pentru prima de stat oferită de cele două bănci pentru locuinţe.

În anul 2014 au fost efectuate plăţi din buget, prin MDRAP, pentru prima de la stat de aproximativ 316 milioane lei, potrivit raportului Curţii de Conturi, care arată că acţiunile de control la BCR Banca pentru Locuinţe, Raiffeisen Banca pentru Locuinţe şi MDRAP au avut ca scop verificarea modului de utilizare a acestor subvenţii în cadrul contractelor de economisire-creditare.

Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) a contestat la Curtea de Apel Bucureşti măsurile recomandate de Curtea de Conturi în urma controalelor efectuate.

Curtea de Conturi precizează că aproximativ 765 de milioane de lei au fost plătite din bugetul de stat, prin MDRAP, de la începutul activităţii celor două bănci, aceste sume reprezentând prima de la stat acordată clienţilor care încheie contracte de economisire-creditare.

Raportul Curţii de Conturi menţionează că procentul de contracte de economisire-creditare ce au fost continuate prin acordarea unor credite de către cele două bănci este foarte mic (sub 5%).

Raportul citat reclamă şi că băncile pentru locuinţe au încheiat contracte de economisire-creditare cu clienţi minori, care aveau vârsta mai mică de 18 ani atât la data încheierii contractelor, cât şi la data la care aceste contracte au fost reziliate/repartizate.

Auditorii apreciază că băncile au interpretat eronat calitatea de client în cadrul contractelor de economisire-creditare, subliniind că în spatele acestor contracte se ascunde intenţia părinţilor de a încasa prima de stat pe cât mai multe contracte posibile, respectiv conexarea contractelor şi obţinerea unui singur credit pentru spaţiul locativ, dar cu păstrarea primei de stat pentru toate contractele conexate.

Ce spune legislaţia în vigoare

Ordonanţa de Urgenţă 99/2006 privind instituţiile de credit şi adecvarea capitalului arată, la Capitolul V - "Stimularea economisirii şi creditării în sistem colectiv pentru domeniul locativ" -, art. 311, alin. 1, că "fiecare client, persoană fizică cu cetăţenia română şi cu domiciliul stabil în România, beneficiază de o primă de stat pentru depunerile anuale efectuate în baza unui contract de economisire - creditare încheiat cu o bancă de economisire şi creditare în domeniul locativ".

Următorul articol din lege - 312 -, alin. 1 şi 2, adaugă: "Prima de stat se stabileşte la 25% din suma economisită în anul respectiv de către client. Prima de stat nu poate depăşi echivalentul în lei a 250 euro, calculat la rata de schimb leu/euro comunicată de Banca Naţională a României pentru ultima zi lucrătoare a anului de economisire".

Ordonanţa mai subliniază, la art. 315, alin. 1: "Pentru a beneficia în mod constant de prima de stat, contractele de economisire-creditare trebuie să aibă o durată de minimum cinci ani, fără a fi necesară justificarea utilizării în scop locativ a sumei economisite, şi este obligatoriu ca înainte de expirarea termenului de economisire stabilit să nu se fi efectuat restituiri totale sau parţiale din sumele economisite".

Specialiştii din domeniu ne-au explicat că băncile pentru locuinţe nu ar putea acorda câte un credit pentru fiecare depozit: "Sistemul aşa funcţionează, atât la noi, cât şi în restul Europei, de unde, de fapt l-au copiat şi autorităţile române. Este nevoie de oameni care contribuie la sistem ca să poată fi acordate credite - 100 de oameni economisesc şi unul singur ia credit".

Ce spun băncile

Cele două instituţii financiare ne-au transmis că băncile de locuinţe din România au respectat legislaţia naţională şi că aşteaptă ca aspectele ridicate de Curtea de Conturi să fie clarificate, în beneficiul final al consumatorilor.

Reprezentanţii BCR BpL ne-au declarat, în urmă cu câteva luni: "Băncile pentru Locuinţe (Sistemul Bauspar) reprezintă o instituţie europeană de tradiţie de peste 100 de ani. Sistemul Bauspar din România, introdus în anul 2002, urmăreşte întocmai filozofia şi practica Sistemului Bauspar european de a stimula atât economisirea, cât şi creditarea persoanelor fizice pentru case mai bune, mai sigure, mai sănătoase pentru cei care le locuiesc. Prin urmare, legislaţia naţională care reglementează acest sistem este în perfectă armonie cu legislaţia şi practica europeană. Băncile de Locuinţe din România au respectat întocmai această legislaţie naţională, astfel încât avem convingerea că toate aspectele ridicate de echipele de auditori externi ai Curţii de Conturi urmează să fie clarificate".

La rândul lor, reprezentanţii RBL ne-au declarat: "Raiffeisen Banca pentru Locuinţe a respectat integral prevederile legale. Suntem convinşi că explicaţiile detaliate pe care le-am furnizat Curţii de Conturi vor clarifica toate aspectele, în interesul românilor care au nevoie să îşi îmbunătăţească locuinţele. Modificări ale legii, conform recomandărilor Curţii de Conturi, vor fi aplicate atunci când vor fi adoptate".

Aurelia Cionga, preşedintele Raiffeisen Banca pentru Locuinţe, a explicat, în vara anului trecut, pentru Bursa Construcţiilor, cum funcţionează sistemul de economisire-creditare: "Un produs de economisire-creditare cuprinde două faze - o parte de economisire şi o parte de creditare. Clientul poate să-şi finanţeze un proiect fie din economii, fie din economii şi credit, fie poate porni relaţia cu banca şi să obţină finanţarea debutând cu faza de creditare. Noi credem că cel mai avantajat este cel care porneşte cu faza de economisire şi atunci când îndeplineşte unele criterii comunicate de la începutul contractului accesează creditul. Ceea ce este important de reţinut este că produsul are flexibilitate - consumatorul poate decide să economisească cu o viteză mai mare sau mai mică, poate decide să acceseze finanţarea sau să opteze pentru o formă hibridă, ori să se finanţeze doar din economii.

La momentul la care sunt îndepliniţi anumiţi parametri tehnici, adică este economisit măcar 40% din sumă etc., clientul are acces la banii pe care i-a economisit, plus dobândă, plus primă. Trebuie să facă dovada utilizării în scop locativ a sumelor economisite şi are la dispoziţie doi ani să se hotărască dacă vrea sau nu un credit.

Consumatorul poate accesa economiile sale, dobânzile şi prima, la momentul la care parametrii sunt îndepliniţi. Dacă, însă, vrea să acceseze sume la un moment premergător îndeplinirii termenilor de mai sus, care sunt bine definiţi prin contract, atunci banca îi va returna economiile sale şi dobânda, dar clientul nu va avea acces la prima de la stat.

Aşadar, creditarea este un drept al clientului, nu o obligaţie".

Sistemul Bauspar din ţara noastră are o vechime de doar opt ani.

În România, aproximativ 40% din gospodării necesită reparaţii, iar 52% din aceste reparaţii sunt urgente, potrivit Asociaţiei Băncilor pentru Domeniul Locativ din România (ABDLR). De asemenea, 68% din populaţia ţării noastre intenţionează ca, în următorii cinci ani, să realizeze un proiect de îmbunătăţire locativă. În schimb, volumul creditelor ipotecare de la noi este mult în urma celui din ţările europene, respectiv doar 10 miliarde euro în 2014 la noi, faţă de 32,6 miliarde euro în Cehia şi 90,7 miliarde euro în Austria.

Clienţii români primesc de la stat o primă anuală de 250 de euro pentru 1.000 de euro economisiţi, dacă depunerile se efectuează pe minim cinci ani.

ABDLR a prezentat un top al produselor preferate de economisire în România, Austria, Cehia şi Croaţia.

Potrivit acestuia, în Austria vorbim de carnet/card de economii, sistem de economisire-creditare şi asigurări de viaţă/asigurări de capital; în Croaţia întâlnim carnetul/cardul/contul de ceonomii, sistemul de economisire-creditare şi asigurările de viaţă; în Republica Cehă - asigurarea pensiei stabilită de Guvern, sistemul de ecnomisire-creditare şi asigurările de viaţă/de capital, în timp ce în România avem asigurări de viaţă, depozite la termen şi carnete/conturi de economii.

La noi, deşi în uşoară scădere, economiile reprezintă o treime din sursele pentru finanţarea investiţiilor locative planificate, potrivit ABDLR. Economisirea regulată se situează pe un trend ascendent faţă de anii anteriori.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. Stimate domnule Zehnder,

    de ce nu spuneti si care este suma pe care statul o acorda pentru a sponsoriza economisirea cetatenilor. Parca in Romania ar fi 250. Cat este in Austria? 16 parca. Dar in Cehia ? 25 probabil. Fireste Dumneavoastra nu ati citit nici circulara domnului guvernator din anul 2007, prin care Bancile de Locuinte nu sunt obligate sa depositeze la BNR RMO. De fapt si domnul Isarescu se rusineaza de ea, de aceea a incurcat cronologia, daca va uitati pe pagina de internet a BNR :-) 

    1. Cele doua banci ar trebui sanctionate iar programul sa se deruleze doar prin CEC.

      ca pentru prescolari si pensionari sa li se aplice nivelul subventiilor din Austria.Sa vedem ce comentariu mai are domnul Zehnder...

    CC spune bine.

    1. chiar imi place de ea. Nu e cumva fatuca de care se luase domnul Ponta ca e frecventata de ....

      Vezi ca divulgi identitatea Cristi-ului de serviciu pe Bursa și rămânem fără citate și sofisme.☺

      Hai sictir [Fragment eliminat, conform regulamentului]!

      CC vine de la curtea de Conturi, Brutus!

      Cristi C. a adormit de nu a comentat. 

      Și mie îmi place de Cristina de serviciu dar primesc înjurături de la postacul bancar gunoier.

      Măcar Cristi are vocabular. 

      Cu cersetorii ca tine cum sa vorbeasca lumea? Sa-ti zica "domnule"? Hai sa fim seriosi. Oamenilor ca tine le arunci ori un leu, ori un scuipat dupa care iti vezi de drum.

      Iar te-ai enervat și uiți de ce ești plătit.

      Eu nu sunt client al băncilor pe care le aperi tu,sunt doar un cetățean mai bine informat. 

      Bine, nu scriu lucrări ample ca colega ta dar ale mele au un avantaj. Nu dezinformează intenționat.

      Și cu siguranță sunt mai decente decât ale tale. 

    Avem asa multi bani ?

    Noi suntem mai fraieri ? 

    1. Nici eu atunci nu sunt de accord cu legea darii in plata ,cu conversia francilor ,etc Ai semnat ca prostul traba ta!Si va mai dati cu parerea despre tot ce se intampla in tara asta ,fara a avea calificarea necesara.!

      Ei au semnat avand incredere in banca, in BNR, intr-un sistem presupus reglementat. Tu, in schimb, ai scris ca prostul, supracalificatule!

      Spre deosebire de tine asta nu oracaie in strada sa vina altii sa-i plateasca datoriile.

      Bancherii orăcăie să li se plătească faliților rata din banii contribuabililor.

      LDP presupune returnarea garanției la bancă. Cum să ai datorii după ce ai predat garanția? Cinteză a spus că mănâncă hârtia.[Fragment eliminat, conform regulamentului.] 

    Am citit aproxiamtiv acelasi articol , cu aceasi poza , pe site-ul Hotnews si nu intelegeam de unde pana unde. Acolo nu au avut bunl-simt sa scrie ca orobabil autorul articolului a afacut si el o plimbare la Praga be banii celor doua banci.

    Poate ar fi trebuit adaugata si mentiunea "advertorial" dar asta e deja detaliu. 

    Nu stiu care e adevarul dar mie personal mi s-a propus la diferite momente de reprezentatii celor doua banci ca sa ma inscriu , chiar daca nu doream sa cumpar sau repar casa , cu scopul unic explicit de a incasa prima de la stat si a scoate bani dupa cativa ani... 

    1. Statul are restante din 2014 la acest sistem de creditare pentru locuinte ,care dupa parerea mea e mai avantajos decat "prima casa" pentru el(stat)

      Corect si mie!

      Pc ar trebui cuplat cu acesta si doar prin Cec.

      Cu plimbare sau fara plimbare, articolul prezinta situatia si este cat se poate de echilibrat - are absolut toate partile - Curtea de Conturi, bancile, MDRAP, legea...autorul nu-si pune amprenta cu nimic...bravo lui ca s-a si plimbat intre timp ce a scris!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb