CORESPONDENŢĂ DIN TURCIA Paflagonia, ţinutul nedescoperit de la Marea Neagră

Ne-am obişnuit, în ultimii douăzeci de ani, să considerăm că turismul la Marea Neagră înseamnă doar litoralul românesc şi cel bulgăresc, ultimul inundat de ofertele atrăgătoare all-inclusive sau ultra all-inclusive.

În realitate, turismul nu înseamnă să stai doar întins pe plajă la soare şi să te scufunzi în mare. Turismul înseamnă o interconexiune culturală între cei care pleacă în vacanţă şi locurile pe care le vizitează.

Celor care au dorinţa de a descoperi lucruri noi, de a cunoaşte ceea ce nu ştiu încă, de a trăi senzaţii noi şi de a gusta din aromele locurilor pe care le vizitează, Paflagonia - zona turceasca din sudul Mării Negre, situată în nordul Anatoliei - le poate oferi ceea ce caută: locuri în care monumentele antichităţii bizantine se îmbină cu prezentul, arome nemaiîntâlnite de ei până acum, peisaje superbe şi o gastronomie rafinată, în care tradiţionalul este reinterpretat într-o manieră care nu modifică esenţa şi nici gustul.

Drumul turiştilor români spre Paflagonia trece neapărat prin Istanbul, oraşul situat pe două continente - Europa şi Asia -, vechea capitală a Imperiului Roman de Răsărit şi a Imperiului Otoman, care îmbină perfect cultura sa contemporană cu tradiţiile străvechi.

Cu frumoasele sale repere istorice, bucătăria remarcabilă, viaţa de noapte vibrantă, festivalurile de artă şi muzică, labirinturi de pieţe şi galerii comerciale, Istanbulul este "oraşul care nu doarme niciodată", aşa cum ne-a spus ghidul Hazal Aydoğan.

În Istanbul, turiştii pot petrece o zi minunată în zona Galata sau pot merge la shopping pe drumul lung, dar lin, către Piaţa Taksim, una dintre cele mai cunoscute pieţe din Turcia, prin forţa mitingurilor pro-democraţie care au avut loc acolo de-a lungul ultimelor decenii.

Pentru a ajunge însă în Paflagonia, pentru un circuit turistic pe destinaţia est-vest, din Istanbul se merge cu avionul până în Samsun, unul dintre cele mai mari oraşe din regiunea turcă a Mării Negre.

Hazal Aydoğan ne-a spus: "Întreaga regiune, pornind de la Rize, trecând prin Trabzon şi Samsun este cunoscută pentru culturile de ceai negru. Cel mai bun ceai este cel cules în primăvară, în luna mai. O altă activitate specifică zonei Mării Negre este pescuitul. Din cauza zonei stâncoase, între Samsun şi Zonguldak sunt foarte puţine locuri unde se poate face plajă, dar cu toate acestea turismul este în creştere pe baza unui proiect UNESCO care pune în valoare vestigiile istorice din această regiune cunoscută în antichitate sub numele de Paflagonia. Mai mult, zona este una bogată din punct de vedere culinar, printre specialităţi numărându-se chiftelele, pâinea din porumb, peşte şi muhlama. Bucătarii şefi din Ankara şi Istanbul şi din alte oraşe mari ale Turciei vin în această zonă în care găsesc reţete vechi, tradiţionale, pe care apoi le reinterpretează, păstrând însă gustul simplu, original".

• Incursiune în istorie

Regiunea Paflagoniei, cunoscută sub denumirea "Ţara Cailor de Fier", este un loc care a fost locuit din cele mai vechi timpuri, cercetările arheologice dezvăluind că oamenii au vieţuit în această zonă încă din urmă cu peste 4000 de ani. Potrivit lui Homer, Paflagonia a fost una dintre cele mai vechi aşezări de pe pământ, iar paflagonienii au fost unul dintre cele mai vechi popoare ale Anatoliei. Paflagonia a intrat sub dominaţia Lidiei şi a Persiei şi s-a supus lui Alexandru cel Mare. Deşi a cunoscut un anumit grad de autonomie în perioada ulterioară, Paflagonia s-a integrat treptat în regatul pontic în expansiune de-a lungul secolelor al III-lea şi al II-lea î.Hr. După căderea regatului pontic, a devenit parte a Bitiniei romane. Apoi, a fost încorporată în provincia romană Galatia. După divizarea Imperiului Roman în cele două părţi - vest şi est (bizantin), în secolul al IV-lea d.Hr. -, Paflagonia a apărut ca provincie romană individuală.

Paflagonia cuprinde provinciile actuale Kastamonu, Sinop, Bartin, Çankiri şi Karabuk, precum şi câteva părţi din Çorum, Bolu, Zonguldak şi Samsun. Practic, regiunea istorică a Paflagoniei începe din dreptul localităţii Bafra, imediat cum treci podul peste râul Halys sau Halus.

Capitala Paflagoniei a fost oraşul antic Pompeiopolis, care în prezent se află în districtul Taşköpru din provincia Kastamonu. Fondat de generalul roman Pompei cel Mare în 64/63 î.Hr., Pompeipolis se întindea pe aproape 3 kilometri pătraţi, iar zidurile sale adăposteau peste 80.000 de locuitori. Centrul oraşului se afla în apropierea unui structuri de tip Acropole şi era dotat cu un teatru în care se desfăşurau festivaluri de artă şi competiţii sportive, aşa cum reiese din informaţiile scrise în antichitate pe diferitele monumente scoase de arheologi la lumină în ultimii 20 de ani. De altfel, săpăturile din zonă au scos la iveală parţial liniile zidurilor fortificaţiilor din antichitatea târzie, băi publice, pieţe, vile şi alte resturi de clădiri.

Taşköpru, oraşul din apropiere, aflat la 45 kilometri de Kastamonu, este numit după podul de peste râul Gökirmak, pod ce a fost construit în 1336, după ce podul anterior, datând din perioada pre-romană, a fost distrus. Podul are şapte arcade şi are 68 metri lungime. În Taşköpru, puteţi să vă plimbaţi printre casele tradiţionale din lemn, să vizitaţi oraşul şi muzeul antic Pompeipolis şi să gustaţi Kuyu Kebab, care este unic în comparaţie cu alte cartiere din oraşul Kastamonu. La intrarea în oraş, se află un momunent dedicat usturoiului, plantă care este cultivată din abundenţă în această zonă.

• Kastamonu - ctitoria lui Manuel I Comnen

Situat în regiunea de vest a Mării Negre din Turcia, Kastamonu este un oraş minunat care îmbrăţişează toate nuanţele de verde şi albastru şi care oferă impresia culturii sale străvechi la fiecare pas. Conacele sunt un exemplu de arhitectură estetică civilă; hanurile, moscheile şi complexele sociale poartă urmele trecutului lor istoric, ceea ce este dovada supremă a modului în care oraşul şi-a păstrat identitatea culturală. Kastamonu este o destinaţie bogată, care oferă numeroase experienţe de explorat, de la bucătăria locală delicioasă cu o moştenire culturală bogată, văi, canioane şi cascade, care au fost toate formate de Munţii Kure şi Ilgaz.

Oraşul s-a constituit în jurul cetăţii Kastamonu, de la care şi-a luat numele, cetate care a fost construită de împăratul bizantin Manuel I Comnen, în secolul al XII-lea e.n. De altfel, Kastamonu înseamnă castelul lui Comnen.

Doar partea interioară a structurii originale (castelul interior) a supravieţuit până în prezent. Cetatea este cel mai bun punct de observaţie al întregii zone, deoarece se află la 120 de metri deasupra oraşului.

În zona Kastamonu se mai află morminte săpate în stâncă - Casele din Evkaya -, care datează din perioada frigiană, adică înainte de secolul al VII-lea î.Hr. Locul respectiv conţine opt morminte tăiate în stâncă, dintre care trei sunt adevărate monumente funerare. Unul dintre acestea din urmă - mormântul Evkaya - conţine o imagine cu "Potnea Theron" - "Regina animalelor". Potrivit arheologilor, mormintele au fost construite mai degrabă ca un sit de cult în aer liber decât ca morminte de stâncă.

Un alt obiectiv turistic important în zona Kastamonu este moscheea Mahmut Bey, situată în satul Kasaba, la 18 kilometri distanţă de ctitoria Comenilor. Moscheea este cunoscută sub numele de "Çivisiz Cami", deoarece a fost construită fără a fi folosit niciun cui şi niciun alt element metalic. Moscheea a fost comandată de emirul Mahmut Bey în anul 1366, iar tehnica unică folosită la construirea ei a constat în unirea pieselor de lemn asemenea elementelor lego.

• Centrul monahal din Adrianopolisul anatolian

Din Kastamonu, drumul turistic al Paflagoniei continuă în regiunea Karabuk (denumită după numele celui mai mare oraş din zonă), ce este situată pe prelungirea vestică a Munţilor Anatolici de Nord (Munţii Pontici). Canioanele din Karabuk ocupă un loc special printre frumuseţile sale naturale. Alte elemente remarcabile ale Karabukului sunt peşterile şi pădurile sale. Cu 68,8% din suprafaţa pădurii, se află pe primul loc în Turcia. Canioanele sale adânci, casele istorice, peşterile şi pădurile fac din Karabuk unul dintre cele mai faimoase oraşe din regiunea de vest a Mării Negre. Oraşul care găzduieşte civilizaţiile hitite, romane de est, selgiucide şi otomane are o istorie de peste 5000 ani.

În regiune, în localitatea Eskipazar, se află ruinele oraşului antic Hadrianopolis (Adrianopolis), ale căror începuturi datează din perioada de început a hitiţilor. Construită în onoarea împăratului Hadrian, cetatea antică a reprezentat un adevărat centru comercial şi spiritual al Anatoliei, chiar şi în perioada în care zona a fost ocupată de Imperiul Otoman. În cei aproape 30 de ani de cercetări arheologice, oamenii de ştiinţă din Turcia au reuşit să scoată la suprafaţă doar o mică parte din vasta metropolă: zidurile cetăţii, o vilă romană şi centrul monahal din perioada de început a creştinismului bizantin, centru alcătuit dintr-o biserică mare şi două biserici mai mici, dintre care una avea alături un baptisteriu. Mozaicurile din biserica mare şi din bisericile mici sunt impresionante, unul dintre ele având simbolistica a doi dintre sfinţii apostoli.

Menţionăm că în Adrianopolisul anatolian s-a născut, a trăit şi a fost martirizat Sfântul Stelian, apărătorul copiilor, cel care este sărbătorit în biserica ortodoxă în 26 noiembrie şi care mai este cunoscut sub denumirea de Sfântul Stelian Paflagonul. În lumea creştin-ortodoxă, multe din spitalele pentru copii poartă numele sfântului Stelian, nume ce a fost preluat şi de unele instituţii de învăţământ.

Întregul Adrianopolis respiră a istorie, cultură şi spiritualitate, dar mai e nevoie de decenii bune pentru ca metropola antică - care se întinde pe câţiva kilometri pătraţi - să fie scoasă la iveală în totalitate pentru a deveni un punct de atracţie important pentru turiştii din întreaga lume.

• Safranbolu - oraşul alb din patrimoniul UNESCO

Cel mai important obiectiv turistic din regiunea Karabuk, oraşul Safranbolu este în conservare din 1975 şi a intrat pe Lista Patrimoniului Mondial UNESCO în 1994. Numele oraşului provine de la şofranul care creşte în regiune. Având cele mai remarcabile exemple de arhitectură otomană, Safranbolu este considerată una dintre comorile comune ale umanităţii. Castelul, hamam-urile (băile turceşti), bazarurile, hanurile, moscheile, vechea casă guvernamentală şi clădirile sale arhitecturale unice şi civile sunt locuri semnificative de interes pentru vizitatorii oraşului Safranbolu.

Cea mai veche clădire din Safranbolu este o moschee construită în 1196, lăcaş de cult care este încă funcţional. A doua clădire ca vechime din Safranbolu este o baie publică - hamam - ce a fost ridicată în urmă cu 800 de ani. Mai multe case tradiţionale au fost transformate în muzee, în care sunt prezentate aspecte ale vieţii cotidiene de familie din Imperiul Otoman.

În oraş sunt 1200 de clădiri care au o vechime cuprinsă între 500 şi 800 de ani. Toate clădirile sunt vopsite în alb. 80% din 1000 de clădiri istorice sunt locuite, peste 15% sunt transformate in pensiuni sau hoteluri, iar restul de 5% sunt părăsite. 200 din vechile clădiri au fost transformate în magazine sau restaurante. Localitatea are 103 fântâni (cişmele) publice, 33 de moschei, 23 de poduri, 14 morminte săpate în stâncă, 12 băi publice, 6 cimitire şi 5 situri arheologice. Prin Safranbolu trece râul Gunes(Argint), care a format de-a lungul mileniilor în stratul de rocă un adevărat canion.

În parcul din imediata vecinătate a muzeului din localitate - fosta primărie - sunt expuse mai multe ceasuri publice în miniatură, ceasuri care se află, în dimensiuni impresionante, în oraşele din Paflagonia.

Pentru a face un tur complet, la pas, al oraşului, turiştii ar avea nevoie de două zile, dar dacă doresc un tur rapid, de o oră şi jumătate, pot apela la ghizii din zonă, care le oferă o vizită prin intermediul unor minicare electrice cu opriri la principalele obiective turistice din Safranbolu.

Majoritatea produselor care se vând în oraş conţin şofran: cafea cu şofran, ceai de şofran, săpun cu şofran, rahat sau halva cu şofran. Safranbolulokumu (rahat de Safranbolu) este un deliciu produs în diferite arome, cum ar fi nucă de cocos, alune, fistic dublu prăjit, şofran, trandafir şi gumă de mastic. În comparaţie cu alte specialităţi de rahat, Safranbolulokum este mai puţin dulce şi mai uşor. Un alt desert din oraş este Safranboluhelvasi, care este o halva făcută din tahini (susan măcinat) şi care are specialităţi diferite la fiecare producător din zonă.

Tot în Safranbolu se poate mânca zerde - budincă de şofran - desert făcut cu orez, apă de şofran, zahăr şi struguri fără seminţe. Toate ingredientele acestui desert se fierb până când se îngroaşă budinca.

În magazinele din oraş, pe lângă esenţele de şofran, turiştii pot cumpăra şi florile uscate ale acestei plante. Preţul unui borcan variază în funcţie de gramaj, între 100 şi 500 lire turceşti. 100 grame de flori de şofran uscate costă 500 lire, aproximativ 17 euro, adică 85 lei.

• Amasra - mărul necules al Mării Negre

Periplul turistic al Paflagoniei continuă în regiunea Bartin, locuită de peste 3000 de ani conform vestigiilor istorice descoperite în cetăţile antice Sesamos (Amasra), Kromna (Kurucaşile) şi Erythinoi (Çakraz).

Râul Parthenios (Bartin Çayi) formează o graniţă naturală între regiunile antice Paflagonia şi Bitinia. Istoricii antici menţionează Parthenopolis, oraşul Bartin de astăzi, ca o aşezare semnificativă pe malurile râului. Centrul oraşului este înconjurat de apă pe trei laturi, ceea ce face din regiune singurul port fluvial din Turcia şi singurul oraş prin care curg trei râuri. Elementele sociale precum ceremonia de aruncare a corăbiilor, costumele folclorice, broderia manuală, ruperea sârmei, ţesutul, sculptura în lemn, construcţia de nave, fabricarea plăcilor de piatră, bucătăria locală, evenimentele şi festivalurile locale sunt esenţiale pentru viaţa culturală din Bartin.

Unul dintre cele mai fascinante oraşe din regiunea Bartin este Amasra, denumită de Mahomed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, drept mărul necules al Mării Negre. După ce a cunoscut o perioadă istorică prosperă în antichitate, mai ales după cucerirea sa de către Alexandru Macedon, cetatea Amasra, numită după Regina Amastris - soţia generalului macedonean Lisimah, a fost cucerită de sultanul Mahomed al II-lea, în anul 1460. Impresionat de frumuseţea oraşului, sultanul Mahomed al II-lea îl numeşte "Çeşm-iCihan" - Cel mai drag din lume.

Parcursul istoric al oraşului Amasra poate fi cunoscut prin vizitarea muzeului din localitate, în care se află vestigii arheologice din perioadele perioadele elenistică, romană, bizantină, genoveză şi otomană.

La 4 kilomentri distanţă de oraşul Amasra, pe un drum care trece pe lângă o unitate militară, se află săpat în stâncă un monument care a fost comandat de Gaius Julius Aquila în numele împăratului roman Tiberius Claudius Caesar Augustus Germanicus. Monumentul a fost construit între anii 41 şi 54 d.Hr.. Cunoscut ca fiind singurul din Anatolia, monumentul constă dintr-o sculptură fără cap cu figuri umane sculptate în stânci, un vultur roman simbolizând suveranitatea şi două inscripţii. Inscripţiile scriu: "Gaius Julius a spart Muntele Aquila şi a construit acest loc de odihnă cu fondurile sale private în numele păcii interstatale, al prieteniei şi al memoriei împăratului suveran Germanicus".

• Zonguldak - pe urmele lui Hercule şi ale Sfântului Nicolae

Circuitul turistic al Paflagoniei are ca punct final regiunea Zonguldak, zonă care a fost locuită încă din perioada frigiană şi care s-a aflat sub dominaţia Imperiului Persan, până când a fost cucerită de armatele conduse de Alexandru Macedon, în anul 334 î.Hr.. Dominarea asupra regiunii a fost viu disputată de-a lungul istoriei din cauza porturilor comerciale aflate în Zonguldak. Astfel, deşi oraşul a fost ocupat de macedoneni, în urma unei revolte a localnicilor cetatea a fost eliberată şi a căpătat o autonomie largă în cadrul Regatului Bitiniei, până după anul 1460 când a fost cucerită de Imperiul Otoman după căderea cetăţii Amasra.

În zonă se află localitatea Filyos, care era cunoscută în antichitate sub numele de Tios, Tieion, Tianon sau Tium. Potrivit legendei, oraşul a fost fondat în secolul al VII-lea î.Hr., de către coloniştii greci. Nu a putut câştiga putere politică în umbra lui Ereğli şi Amasra şi a fost ars şi jefuit în 70 î.Hr. în timpul perioadei romane. Mai târziu a fost reconstruit şi a servit drept oraş comercial şi de pescuit.

Tios a devenit un centru religios proeminent în secolul al V-lea în timpul perioadei bizantine, dar şi-a pierdut importanţa în timpul perioadelor selgiucide şi otomane (secolele XIV-XV) şi în cele din urmă a revenit într-un mic sat de pescari. Cetatea Tios se află pe un promontoriu cu vedere la mare.

Profesorul universitar Şahin Yildirim, şeful Departamentului de Arheologie din cadrul Universităţii din Batin, ne-a spus: "Cetatea Tios a fost un important centru cultural şi religios. În centrul acesteia, după restaurarea demarată în 2003, au fost descoperite ruinele unui templu - Acropole - din perioada elenistică. Alături, după ce regiunea a devenit locul în care s-a dezvoltat la începuturi religia creştină a fost construită o mică biserică. La est de dealul castelului au fost excavate coloane şi piedestale de marmură, plăci de inscripţii de marmură, sarcofage de piatră şi morminte de cărămidă. Cetatea Tios era un centru comercial recunoscut în zona Mării Negre, fiind înfrăţit cu cetatea Tomis - oraşul Constanţa de astăzi. Conexiunile interculturale dintre cele două zone se pot observa în vestigiile istorice descoperite. Astfel, dacă la muzeul din Amasra se găseşte un şarpe Glykon decapitat sculptat în piatră, la muzeul din Constanţa, România, am fost impresionat să văd statuia întreagă a Glykonului sculptată în marmură. Se pare că exista un cult al Glykonului în toată regiunea Mării Negre".

Se pare, însă, că istoria acestui ţinut este mult mai veche, având legătură cu timpurile imemoriale descrise în legendele Olimpului. Astfel, în districtul Ereğli, în fosta vale Acheron, se află grotele Cehennemağzi. Este vorba destre trei grote care au fost folosite de-a lungul mileniilor.

Prima este organizată în două secţiuni. Pardoseala primei secţiuni este aşezată cu mozaicuri originale din plante şi motive geometrice. Tot acolo se află un postament pe care legenda spune că ar fi fost aşezat în prima fază, spre odihna veşnică, trupul Sfântului Ierarh Nicolae. Pe peretele estic al celei de-a doua secţiuni se află o mică absidă. Oamenii de ştiinţă din Turcia susţin că această grotă este o biserică creştină foarte veche, care a fost folosită ca loc secret de cult în primii ani ai răspândirii creştinismului.

A doua grotă este cunoscută local sub numele de Peştera Koca Yusuf. Peştera este accesată printr-o scară verticală în trei trepte şi continuă cu 1,5 kilometri mai adânc în munte. Legenda spune că aici a avut loc a douăsprezecea şi cea mai grea încercare a lui Heracles (Hercule) atribuită de regele Eurystheus: capturarea lui Cerberus, câinele lui Hades, din lumea subteranăp, de unde niciun muritor nu s-a întors vreodată. Conform legendei locale, Heracles, aflat împreună cu argonauţii în căutarea Lânei de Aur, a ajuns în Ereğli şi l-a scos pe Cerber la suprafaţă cu ajutorul lui Hermes şi Athenei. Cu toate acestea, după ce l-a văzut pe Cerber, Eurystheus s-a îngrozit şi i-a cerut lui Heracles să trimit creatura în lumea subterană. Locaţia în care Heracles a coborât în lumea subterană pentru a-l captura pe Cerber ar fi, potrivit legendelor locale, Peşterile Cehennemağzi.

A treia peşteră este cea mai mare ca suprafaţă. Podeaua sa este acoperită cu apă subterană. Săpată de oameni, această peşteră a servit drept cisternă care furnizează apă primei şi celei de-a doua peşteri. Legenda mai spune că apa din această peşteră ar fi fost dată ca agheasmă primilor creştini care au venit în antichitate în această zonă.

Zona Zonguldak mai este cunoscută ca principala zonă minieră a Turciei, turiştii putând vizita muzeul minier care se află în centrul oraşului Zonguldak. Complexul muzeal are o sală polivalentă, o sală de expoziţii şi o cantină, unde sunt furnizate informaţii despre muzeu. Muzeul dispune şi de un centru de instruire cu o deschidere subterană de aproximativ un kilometru, unde pot fi vizualizate toate unităţile miniere, cu excepţia lacului subteran.