CORESPONDENŢĂ DIN UK Conferinţa COP26 din Glasgow - un succes pentru România, încă din prima zi

Care sunt bazele pentru măsurarea succesului sau eşecului conferinţei COP26 din Glasgow, Scoţia? Protestatarii sunt de părere că această conferinţă este doar o altă săptămână de discuţii inutile, în cuvintele Gretei Thunberg cea mai cunoscută dintre activiştii climatici "Blah,blah,blah".

Totuşi, a reuşit deja în câteva aspecte importante:

- Creşterea gradului de conştientizare a crizei la nivel global;

- Acordul de oprire a despăduririlor în toată lumea - copacii absorb emisiile de dioxid de carbon;

- Angajamentul de a face piaţa de certificate de emisii de carbon să funcţioneze mai bine printr-un proces mai eficient de determinare a preţului şi prin transferul de bani de la ţările mai bogate la cele în curs de dezvoltare;

- Acordul împotriva aspectelor majore ale angajamentului de a reduce emisiile de carbon.

Din perspectiva României, conferinţa a fost un succes încă din prima zi. SUA, prin intermediul lui Joe Biden, a acceptat un parteneriat pentru a construi un reactor modular nuclear folosind tehnologie nouă într-o regiune strategică a României.

Reactorul va fi construit de NuScale Power şi va crea pe termen scurt 6.000 de locuri de muncă în SUA şi România şi, pe măsură ce proiectul va creşte, va crea un număr total de 30.000 de locuri de muncă. Energia nucleară furnizează, în prezent, 20% din energia locală.

Pe măsură ce negociatorii se pregătesc să intre în prelungiri, intrând în criză de somn şi de teste pentru Covid, iată ce ar trebui să urmăriţi, dacă nu aţi ţinut pasul:

• Planurile privind acţiunea în privinţa climatului

Mantra acestei COP este "să ţinem cele 1,5 grade în viaţă". Aceasta înseamnă că limitarea creşterilor de temperatură de la nivelele preindustriale la 1,5 grade Celsius, ceea ce echivalează cu un rezultat mult mai puţin catastrofic pentru planetă decât cele 2,7 grade spre care savanţii spun că ne îndreptăm.

Unele dintre solicitările cheie ale ţărilor cele mai expuse la schimbarea climatică a fost ca ţările cu planuri de acţiune care nu sunt suficient de solide ar trebui să li se spună să plece şi să încerce din nou. Voiau planuri noi până anul viitor, iar preşedinţia Marii Britanii şi cu SUA au susţinut această cerere. O versiune mai veche a acordului COP solicită într-adevăr ţărilor să revină până la sfârşitul anului viitor cu planuri mai aspre. Dar vor rezista acele rânduri discuţiilor intense ale fazei finale?

• Banii

În centrul acestei conferinţe este problema corectitudinii. Ţările în curs de dezvoltare spun că ţările bogate au distrus planeta în timp ce s-au industrializat şi că nu este corect ca acum să limiteze progresul economic al altora - şi că nu pun la dispoziţie destui bani pentru a ajuta ţările mai sărace să facă faţă. De aceea se discută atât despre câţi bani vor fi disponibili. Ţările bogate nu au reuşit să atingă obiectivul de a furniza 100 miliarde de dolari pe an până în 2020 şi acum spun că asta se va întâmpla în 2023.

Atenţia se concentrează acum pe ce va urma. Se discută cifre mari: India spune că vrea 1 trilion de dolari de finanţare publică internaţională doar pentru ea. Un alt bloc care reprezintă naţiunile africane spune că au nevoie de cel puţin 750 miliarde de dolari, şi pretenţiile urcă până la 1,3 trilioane de dolari. Un lucru esenţial care trebuie urmărit este diviziunea între subvenţii şi credite şi fonduri publice şi private. Ultimul lucru de care au nevoie ţările sărace sunt mai multe datorii; şi fondurile private au dobânzi mari. De asemenea, în discuţie este proporţia între eforturile de adaptare faţă de cele de diminuare.

• Pieţele de carbon

Acordul de la Paris din 2015 a lăsat anumite treburi neterminate pe care negociatorii n-au reuşit să le rezolve: standardizarea regulilor cu privire la creditele din tranzacţionarea de carbon sau compensările. Un acord asupra tranzacţionării globale de carbon ar fi o mare victorie, deoarece ar ajuta la reducerea emisiilor, ar stimula investiţiile în tehnologie curată şi ar sifona bani către ţările mai sărace. Dar există un avertisment aici: negociatorii spun că nicio înţelegere nu este mai bună decât una proastă. Aceasta deoarece un acord care nu impune reguli stricte ar putea duce la creşterea emisiilor, şi ar permite utilizarea de artificii contabile prin care impactul compensărilor ar fi numărat de două ori.

Noţiunea de urmărit este Articolul Şase. S-a realizat un anumit progres înainte de COP26, deşi în ultimele zile discuţiile s-au împotmolit iar şi un acord este în cumpănă. Principala problemă este acum câţi bani vor fi sifonaţi din tranzacţionarea cărbunelui pentru a ajuta ţările sărace să se adapteze la ravagiile schimbării climatice. Un fel de taxă pe tranzacţii este luată în calcul.