CORONAVIRUS - 259 DE DECESE: Primul caz de infectare confirmat în Spania

I.M.
Internaţional / 1 februarie 2020

Sursă foto: Twitter

Sursă foto: Twitter

Numărul deceselor înregistrate din cauza infectării cu 2019-nCoV, coronavirusul descoperit la finalului anului trecut în China, a crescut la 259, informează News.ro.

Cazuri de infectare au fost confirmate, vineri seară, în Spania şi Marea Britanie, iar Statele Unite au anunţat că interzic accesul pe teritoriu a străinilor care au călătorit recent în China. Oficial, în China sunt peste 11.700 de persoane infectate cu 2019-nCoV.

Autorităţile spaniole au anunţat că un prim caz de infecţie a fost confirmat la unul dintre cei cinci germani care se aflau sub observaţie în insula La Gomera după ce au avut contact cu un bolnav din ţara lor, transmite El Mundo.

Centrul Naţional de Microbiologie din Spania a precizat că pacientul se află sub observaţie. "Pacientul se află internat şi izolat într-un spital de pe insulă. Face parte dintr-un grup de cinci persoane pe care Direcţia Generală de Sănătate Publică din Canarias le menţine sub observaţie", a fost anunţat.

În seara zilei de vineri, în Londra şi Madrid a ajuns şi primul avion cu repatriaţi din Wuhan. Toţi se află în carantină pentru 14 zile.

Coronavirusul a fost confirmat şi în Marea Britanie. Două persoane din aceeaşi familie de naţionalitate chineză au fost testate pozitiv. Ele se aflau în vizită în York, unde locuiau într-un hotel, şi au fost internate în Newcastle.

După ce au fost confirmate cazuri în 22 de ţări, inclusiv Statele Unite, administraţia Trump a declarat urgenţă de sănătate publică şi că interzice temporar intrarea pe teritoriul SUA a străinilor care au călătorit recent în China.

Rusia a raportat, de asemenea, primele două cazuri - cetăţeni chinezi. În Australia sunt deja 10 cazuri, iar prim-ministrul statului Queensland a cerut Guvernului să suspende zborurile din China.

Numeroase companii aeriene din lume au anunţat anularea zborurilor către ţara asiatică.

Canada a confirmat al patrulea caz, iar Tailanda a raportat primul caz de transmitere de la om la om.

În Indonezia, 43.000 de muncitori dintr-un complex industrial au fost plasaţi în carantină, a anunţat PT Indonesia Morowali Industrial Park. Motivul - 5.000 dintre ei sunt chinezi, iar dintre aceştia mai mulţi au venit din Wuhan. Niciunul nu a fost depistat pozitiv.

Potrivit unor informaţii apărute în mediul online, China ar ascunde numărul real al deceselor.

William Yang, corespondent în China al Deutsche Welle, a scris pe Twitter că mai mulţi muncitori din crematoriul din Wuhan au confirmat pentru Initium Media, sursă credibilă, după cum a numit-o, că în centrele crematoriului sunt aduse trupuri direct de la spitale. "Există motive să fim sceptici", a adăugat jurnalistul.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb