CORONAVIRUS:  Canada ridică obligaţia de vaccinare pentru călătoriile interne şi ieşirile de pe teritoriul naţional

N.R.
Miscellanea / 15 iunie 2022

Canada ridică obligaţia de vaccinare pentru călătoriile interne şi ieşirile de pe teritoriul naţional

Canada a anunţat ieri ridicarea obligaţiei de vaccinare împotriva COVID-19 pentru călătoriile interne şi pentru a părăsi teritoriul ţării, cu avionul sau cu trenul, precum şi pentru funcţionarii săi federali, notează AFP, conform Agerpres.

"Sunt bucuros să anunţ că, la 20 iunie, guvernul nostru va suspenda obligaţia de a fi vaccinat pentru a urca la bordul unui avion sau tren în Canada", a declarat ministrul transporturilor, Omar Alghabra, într-o conferinţă de presă.

El a justificat această decizie prin rata mare de vaccinare şi o scădere a contaminărilor într-o ţară care a ridicat deja în mare măsură restricţiile introduse din 2020 pentru a lupta împotriva pandemiei.

Din octombrie, pentru a călători cu avionul sau trenul în Canada era necesară dovada vaccinării. Această obligaţie ar putea fi restabilită dacă numărul contaminărilor va începe să crească din nou, a precizat Omar Alghabra.

Călătorii care intră în Canada trebuie să prezinte în continuare dovada vaccinării. Ministrul transporturilor a subliniat că Statele Unite, o destinaţie populară pentru canadieni, cer în continuare dovada vaccinării.

Potrivit ministrului afacerilor interguvernamentale, Dominic LeBlanc, măsura în cauză nu va duce imediat la scurtarea timpilor de aşteptare pentru a părăsi aeroporturile canadiene.

Cozile lungi şi eliberarea lentă a paşapoartelor au stârnit un val de furie în ultimele săptămâni, în contextul în care mulţi canadieni doresc să călătorească din nou după doi ani de restricţii legate de pandemie.

"Guvernul nostru va continua să evalueze aceste măsuri şi nu va ezita să facă noi ajustări pe baza studiilor de sănătate publică şi ştiinţei", a adăugat el.

Aproximativ 90% din populaţia Canadei în vârstă de 12 ani şi peste a primit două doze de vaccin, iar jumătate a primit suplimentar un rapel, potrivit datelor guvernamentale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb