CORONAVIRUS: Guvernul elveţian apreciază că varianta Omicron ar putea fi ''începutul sfârşitului'' pandemiei, însă menţine restricţiile

J.P.
Internaţional / 12 ianuarie 2022

Guvernul elveţian apreciază că varianta Omicron ar putea fi ''începutul sfârşitului'' pandemiei, însă menţine restricţiile

Varianta Omicron ar putea fi ''începutul sfârşitului'' pandemiei de COVID-19, a apreciat miercuri guvernul elveţian, care din prudenţă doreşte să prelungească până la sfârşitul lui martie măsurile luate pentru stăvilirea celui de-al 5-lea val al epidemiei, informează AFP, citat de Agerpres.

"Este posibil să fim înaintea unui punct de cotitură ce ar putea fi decisiv, cu trecerea de la o fază pandemică la o fază endemică, cu o imunitate în rândul populaţiei care atinge acum niveluri ridicate", a declarat ministrul elveţian al sănătăţii Alain Berset, în timpul unei conferinţe de presă. "Omicron ar putea fi începutul sfârşitului - încă nu se ştie - al acestei pandemii", a spus el.

Ţinând cont de vaccinare şi de vindecări, rata de imunizare pentru cei peste 20 de ani depăşeşte 90% şi atinge chiar 97% pentru cei peste 80 de ani, a explicat ministrul.

Ca restul planetei, Elveţia nu a scăpat de valul 5, chiar dacă, potrivit experţilor guvernamentali, capacităţile sale spitaliceşti nu sunt încă depăşite. Varianta Omicron reprezintă în această ţară 90% dintre contaminări.

"Omicron este foarte contagios, mai puţin periculos, însă acesta nu este un motiv pentru a lăsa garda jos. Acesta nu este de asemenea un motiv pentru a adopta atitudini alarmiste", a afirmat Berset.

În timpul şedinţei sale zilnice, Consiliul Federal (guvernul) a decis să reducă durata de izolare a pacienţilor cu COVID-19 de la zece la cinci zile. Pentru a putea ieşi din izolare, persoanele trebuie să nu prezinte niciun simptom timp de 48 de ore, cum este cazul şi în prezent.

Carantina cazurilor de contact a fost de asemenea redusă la cinci zile. Începând cu ianuarie, mai multe cantoane au redus deja această carantină la şapte zile. Carantina a fost de asemenea limitată "la persoanele care locuiesc împreună sau au avut un contact comparabil, strâns şi regulat, cu o persoană testată pozitiv".

Sunt exceptate de la carantină persoanele trecute prin boală sau cele vaccinate cu cel mult patru luni înainte.

"Cu toate acestea, situaţia rămâne fragilă. Se înregistrează o înmulţire a contaminărilor, care va duce la o creştere a spitalizărilor, o vedem în alte ţări", a subliniat ministrul elveţian al sănătăţii.

În faţa celui de-al 5-lea val de COVID-19 şi pentru a limita pe cât posibil contaminările legate de Omicron, Elveţia a decis pe 17 decembrie să permită accesul în interiorul unor instituţii doar persoanelor vaccinate sau celor trecute prin boală, să restrângă numărul de participanţi la reuniuni private, să facă telemunca obligatorie şi să întărească obligativitatea de a purta mască sanitară.

Aceste măsuri urmau să fie în vigoare până pe 24 ianuarie, însă "dată fiind situaţia din spitale care rămâne tensionată" guvernul elveţian propune prelungirea lor până la sfârşitul lui martie.

Pentru a menţine recunoaşterea certificatului sanitar de Uniunea Europeană (UE), Consiliul Federal al Elveţiei doreşte de asemenea să reducă durata de valabilitate a tuturor certificatelor de vaccinare de la 365 la 270 de zile.

Elveţia, care numără 8,6 milioane de locuitori, a înregistrat peste 12.000 de morţi de COVID-19 de la începutul pandemiei, aproape 139 de decese pentru 100.000 de locuitori. Circa 67% din populaţia Elveţiei este vaccinată cu schemă completă, mai puţin decât în alte ţări ale Europei de Vest.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb