Corturile, ultima găselniţă electorală

D.N.
Ziarul BURSA #Politică / 11 septembrie 2014

Corturile, ultima găselniţă electorală

Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale începută cu mai multe luni în urmă în studiourile TV a coborât şi în stradă. Oficial, campania încă nu a început, dar experienţa politicienilor autohtoni îi ajută să evite sau să forţeze toate barierele sau portiţele legale. Pe trotuare, de ceva vreme, au răsărit nişte corturi relativ mari, cu scopul, cel puţin teoretic, de a-i proteja de soare, vânt sau ploaie pe oamenii care strâng semnături pentru un candidat sau altul. Practic, aceste corturi nu sunt altceva decât nişte bannere electorale cu trei laturi şi acoperiş, pentru că foarte rar (ca să nu zicem deloc) sunt folosite în scopul pentru care au fost realizate. În Capitală numeroase astfel de corturi, bine construite, serios ancorate în sol, au apărut la colţul străzilor principale şi în zona pieţelor, mulţi dintre cei care locuiesc în proximitatea lor declarând că nu au văzut niciodată pe nimeni în interior. Găselniţa este bună şi nimeni nu poate fi sancţionat, dar impresia lăsată este aceea că electoratul "poate înghiţi" absolut orice, ceea ce poate avea în final, adică în momentul votului, efect de bumerang.

Cei doi candidaţi cotaţi cu cele mai mari şanse în sondajele de opinie, Victor Ponta şi Klaus Iohannis, stau cel mai bine şi în ceea ce priveşte numărul de corturi. Pe lângă cei doi politicieni pomeniţi mai sus, şi-au mai anunţat intenţia de a candida şi următorii oameni politici: Călin Popescu Tăriceanu, Elena Udrea, Monica Macovei, Dan Diaconescu, Kelemen Hunor, Gheorghe Funar, Ioan Ghişe, Corneliu Vadim Tudor, Zsolt Szilagyi. Lista poate să crească în zilele următoare, aşa cum există şi posibilitatea ca anumiţi politicieni să se retragă sau să fie "retraşi", aşa cum s-a întâmplat cu Viorel Cataramă, Cătălin Predoiu sau Cristian Diaconescu.

Dincolo de aceste trucuri menite să mai smulgă nişte voturi de la nehotărâţi, sau de la cei care se informează doar din stradă, există şi un calendar oficial al acestor alegeri. Campania electorală pentru alegerile prezidenţiale va începe cu exact o lună înainte de data votului. Candidaturile se depun începând cu 23 septembrie, după strângerea numărului de semnături necesare validării, iar campania electorală începe pe 3 octombrie 2014 şi se închiere pe 1 noiembrie. Conform unei hotărâri de guvern, primul tur al alegerilor prezidenţiale va avea loc pe 2 noiembrie, iar cel de-al doilea tur pe 16 noiembrie.

Cum mulţi dintre candidaţi au furat startul campaniei, fără probleme de ordin moral, putem să ne aşteptăm la confruntări extrem de dure între partide şi politicieni pe tot parcursul lunii octombrie, mai ales că atunci vor avea la dispoziţie mult mai multe mijloace de a-şi populariza ideile.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. asta doreste electoratul roman,nu varsarea de cazane de laturi ,asa cum procedeaza Romania TV si alte posturi TV.CNA nu isi face datoria,oamenii cu bun simt ar trebui sa asedieze aceasta institutie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb