Cu o creştere susţinută, de la an la an, a consumului responsabil şi interesului pentru economia circulară, piaţa globală a electronicelor pre-owned este într-o continuă expansiune: de la 58,92 miliarde de dolari în 2023 urmează să ajungă la valoarea estimată de 83,87 miliarde de dolari până în 2032, conform Global Market Insights. Rata de creştere anuală compusă (CAGR) solidă este alimentată de interesul tot mai mare al clienţilor pentru sustenabilitate şi economiile de costuri oferite de electronicele pre-owned.
"Piaţa electronicelor pre-owned din România se aliniază tendinţelor de pe piaţa globală", spune Cosmin Popovici, CEO MAGNOR, companie lider de piaţă, care deţine cea mai diversificată platformă de tranzacţionare pentru electronice pre-owned, dar şi bijuterii din aur, cu diamante şi produse de lux. "Asistăm la o creştere importantă a interesului pentru produsele pre-owned şi în special pentru electronice, alimentată de un context complex. Preferinţele Gen Z, sustenabilitatea şi nevoia de tehnologie performantă la preţuri accesibile sunt câteva dintre elementele care descriu acest context", mai spune Cosmin Popovici.
Observaţiile CEO-ului MAGNOR sunt susţinute de cifrele statistice oferite de Global Market Insights: smartphone-urile şi tabletele domină sectorul electronicelor pre-owned, valoarea lor reprezentând 13,64 miliarde de dolari în 2023, cu estimări de creştere la 17,65 miliarde de dolari până în 2032. "Segmentul rămâne atractiv datorită upgrade-urilor frecvente şi durabilităţii device-urilor. Creşterea pieţei este favorizată şi de dezvoltarea platformelor specifice. Anul acesta, am lansat www.magnorshop.ro, destinat shopping-ului şi www.magnor.ro - serviciilor, ca să facilităm interacţiunea cu clienţii. Politicile noastre de returnare şi garanţie contribuie la creşterea încrederii consumatorilor. Oferim un an garanţie pentru electronicele MAGNOR, dar şi o perioadă de retur de 14 zile de la achiziţia produsului. În plus, punem la dispoziţia clienţilor forme de plată variate", subliniază reprezentantul companiei cu 16 ani experienţă pe piaţa de profil.
Piaţa electronicelor pre-owned - Impactul social, de mediu şi asupra economiei circulare
Dezvoltarea pieţei electronicelor pre-owned are efecte pozitive atât sociale şi de mediu, cât şi asupra economiei circulare. Aproximativ 65% dintre consumatorii europeni sunt deschişi achiziţiei acestui tip de produse, conform Global Market Insights. Piaţa europeană este dominată de Regatul Unit, datorită cererii ridicate, reglementărilor favorabile ale acestui segment şi reţelelor de retail bine dezvoltate. În România, se observă aceeaşi tendinţă de creştere, deoarece consumatorii apreciază atât costurile reduse, cât şi avantajele ecologice ale achiziţionării electronicelor pre-owned.
Refolosirea electronicelor contribuie direct la reducerea emisiilor de carbon şi deşeurilor electronice, care reprezintă una dintre cele mai rapide surse de poluare. Pe de altă parte, reciclarea componentelor valoroase din dispozitive pre-owned, cum ar fi metalele rare şi prelungirea funcţionalităţii produselor electronice stimulează economia circulară.
"Preţurile avantajoase ale electronicelor pre-owned atrag nu numai consumatorii preocupaţi de buget, mai ales în contextul inflaţiei, ci şi pe cei care doresc să achiziţioneze device-uri de ultimă generaţie la preţuri rezonabile. Dezvoltarea accelerată a tehnologiei asigură performanţele ridicate ale acestor electronice, reducând presiunea pentru producerea de noi dispozitive", explică CEO-ul MAGNOR.
De altfel, compania oferă constant programe Buy Back avantajoase prin care clienţii pot veni în agenţii cu obiectele pe care nu le mai folosesc, le valorifică şi primesc în schimb vouchere cu reduceri de până la 500 lei pentru noi electronice, dar şi o garanţie de 12 luni.
În ce priveşte viitorul pieţei electronicelor pre-owned, Cosmin Popovici subliniază că "vom asista la o integrare a inteligenţei artificiale în evaluarea şi recondiţionarea produselor, dar, probabil şi la o susţinere a dezvoltării acestui segment economic datorită avantajelor sale evidente".
Opinia Cititorului