Preşedintele Donald Trump i-a avertizat pe americani să se pregătească pentru "cea mai grea săptămână", după ce numărul de cazuri de infectare cu Covid-19 a depăşit 300.000 şi au fost înregistrate circa 8.500 de decese.
Trump a avertizat că următoarele două săptămâni vor fi "cele mai grele" în lupta SUA pentru a combate coronavirusul şi a spus că va trimite mii de militari în statele americane cele mai afectate, precum şi ajutoare medicale, pentru a le sprijini.
"Aceasta va fi probabil cea mai grea săptămână, între săptămâna asta şi săptămâna viitoare, şi vor fi multe morţi, din păcate, dar mult mai puţine decât dacă asta nu ar fi fost făcut, dar vor fi", a declarat Trump, sâmbătă, la o conferinţă susţinută la Casa Albă
Preşedintele a proclamat hidroxiclorochina drept antidot pentru Covid-19. Substanţa folosită pentru tratarea Ebola ar putea fi "unul dintre elementele importante care pot schimba jocul", a spus el, însă nu există dovezi că acesta ar fi tratamentul.
"Trebuie să redeschidem ţara. Nu vrem să facem asta pentru luni şi luni şi luni", a mai spus el, potrivit News.ro.
New York este regiunea cea mai afectată din SUA, cu mai mult de 113.000 de cazuri şi 3.500 de decese înregistrate de la depistarea coronavirusului aici. Acesta reprezintă aproximativ un sfert din totalul deceselor înregistrat în Statele Unite. În ultimele 24 de ore, aici au fost înregistrate 630 de decese.
Guvernatorul Andrew Cuomo a mulţumit Chinei pentru ventilatoarele trimise şi anunţat că statul pe care îl conduce a primit 1.000 de astfel de echipamente din partea miliardarilor Joseph şi Clara Tsai şi a fondatorului Alibaba, Jack Ma.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 05.04.2020, 11:15)
....si bufonul planetei voia "redeschiderea" americii de pastele catolic...chiar daca aia cu multa minte de langa el ii spuneau voalat ca e pe campii......din ciclul acesti nebuni care conduc lumea.....
2. fără titlu
(mesaj trimis de Vali în data de 05.04.2020, 18:04)
Incepand de azi, 5 aprilie 2020, incepe pe plan mondial faza de platou urmata de faza de coborare accelerata a cazurilor noi de covid 19 si a deceselor. In zilele urmatoare veti vedea multe vesti si titluri in presa legate de acest lucru.
Omenirea mai are o sansa acordata ASTAZI in urma rugaciunilor in mod direct de Dumnezeu pentru a se intoarce de la caile ei murdare.
- - -
Exista oameni murdari la minte si la suflet care vor sa puna mana pe multa putere pe plan mondial. Am aflat de proiectul ID 2020 al Melindei si Bill Gates, proiect in care sunt implicati si Faucci (!) si Zuckerberg (tipul cu facebook-ul) alaturi de alte nume necunoscute public ... care urmaresc implementarea pe scara larga a proiectului identitatii digitale (proiect care printre altele implica si tehnologie Rfid - povestea cu chip-ul de introdus in mana dreapta nefericitilor care accepta).
Avertizarile divine pentru aceste jivine cu fata de om sunt :
1. In luna Mai 2020 pierderi mari materiale in urma expunerii proiectului lor murdar si multa rusine publica.
Daca nu inteleg sa se opreasca urmeaza :
2. Moartea fulgeratoare a tuturor celor dragi din jurul lor , unul cate unul, in circumstante greu elucidabile si imposibil de inteles rational.
Daca nu inteleg sa se opreasca urmeaza:
3. Chiar moartea lor. Fiecare cuvant scris aici e real si se va intampla. Ce am zis are greutate de alta origine decat cea umana.
Toate pana la finalul 2020.
Ei trebuie sa se opreasca si sa nu se joace cu ce nu inteleg!
p.s. Lui Iohannis i s-a adresat un popa din Sibiu cu un sfat sa se adreseze public romanilor sa se roage fiecare in functie de confesiunea lui si religia lui sa treaca aceasta boala! Iohannis l-a ignorat (public) ! Acel popa l-a sfatuit bine. D-nul Iohannis ar trebui sa dea acest sfat poporului roman - Dumnezeu ajuta pe toti, ascultand si vorbind pe limba sufletului fiecaruia! Dar trebuie chemat si rugat sincer. De tot poporul.
Iohannis , te gandesti la imagine publica, la voturi ?
Romanii se declara in proportie de 89% religiosi.
Vor aprecia acest sfat dat de popa din Sibiu.
Cheama-i pe romani la Dumnezeu .
Daca rade cineva de acest sfat va fi rasul sau de sine.
2.1. Event 201, ID2020, Bill Gates! (răspuns la opinia nr. 2)
(mesaj trimis de Laurentiu în data de 06.04.2020, 16:01)
Da, Vali, ai dreptate, m-am informat si eu despre acest plan bine pus la punct de Oculta Mondiala in legatura cu acest virus (cautati pe net: Event 201 sau ID2020).
Vor urma dezvaluiri uluitoare in perioada urmatoare, reformarea omenirii pe drumul corect! Ar putea urma mii de arestari ai membrilor Ocultei Mafiote Mondiale in toata lumea si desfiintarea Marilor Corporatii care conduc lumea!
Reformarea sistemului financiar/monetar prin intoarcerea la etalonul aur (valoare reala - fara bani tipariti artificial care nu au corespondenta in realitate).
Anonymous au iesit la atac, au transmis un mesaj lui Bill Gates si au spus ca vor face dezvaluiri importante care vor cutremura lumea (cautati pe youtube: anonymous message to bill gates).
Message to you all:
Stay awake!...and be prepared!
2.2. . (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Vali în data de 06.04.2020, 16:50)
stiu
am prieteni in Anonymous
ii vom demola pe antichristii astia
sa urmaresti Mai 2020!
le-am promis-o, manca-mi-ar .... si eu ma tin INTOTDEAUNA de promisiuni.
Am bani, am puterea, am networking-ul si am inteligenta s-o fac!
S-au pus cu tipul gresit!
am auzit ca au smart house-uri... intreaba-te ce se poate intampla cand sistemele sunt penetrate! ;) casa...gaz...apa...curent... ce se poate intampla?
2.3. we do not forgive, we do not forget (răspuns la opinia nr. 2.1)
(mesaj trimis de Vali în data de 06.04.2020, 17:00)
pana in a 2a jumatate a lui Mai 2020 iau pauza de postat aici. Dar voi reveni.
Intre timp nu stau deloc... niciodata nu stau.
sa urmaresti stirile.
vor urma surprize mari - intai financiare - pentru Gates & Zuckerberg
dupa aia alt gen de surprize.
2.4. Anonymous - Very High Class in IT Networking! (răspuns la opinia nr. 2.2)
(mesaj trimis de Laurentiu în data de 06.04.2020, 17:09)
Stiu, Anonymous pot face multe, se pot infiltra oriunde, pot controla orice sistem...antichristii astia trebuie terminati pentru totdeauna!
Victorie!!!
2.5. we do not forgive/forget, expect us! (răspuns la opinia nr. 2.3)
(mesaj trimis de Laurentiu în data de 06.04.2020, 17:14)
Abia astept sa-i vad in genunchi pe nemernicii astia care au sclavagit lumea pentru interesele lor meschine si control absolut!
Viva la revo....!