Covorul lumii şi încălzirea globală

Temperatura medie este în creştere sensibilă, nu doar în atmosfera planetei, ci şi în acel înveliş al său numit politică-globală. Deşi început ca un proces controlat, sfîrşitul războiului rece şi-a ieşit repede din matcă: a aprins revoluţiile din fosta Europă de Răsărit, a detonat seria "conflictelor calde" din Kuwait, Iugoslavia, Irak, Afganistan, Ruwanda, Sudan, a precipitat escaladarea acţiunilor teroris-te de mare envergură, din America lui 9/11, pînă în Spania şi Marea Britanie. Acum, asistăm la aprinderea unui alt vast areal, din nord-vestul Africii, Algeria, Tunisia şi, prin Egipt, Libia, pînă în extremitatea sa nord-vestică, ameninţînd Peninsula Arabică şi joncţiunea cu zona Golfului Persic, Irak, Iran, Kuwait, Oman, Yemen. În ultimul deceniu, temperatura confruntărilor politice a crescut sensibil în America Latină, ca şi în punctul nevralgic al Asiei, Peninsula Coreeană. Iar, dacă privim mai cu atenţie Europa, Belgia, Italia, Spania, Grecia, Ucraina, Belarus, Ungaria, România, Bulgaria sunt cel puţin cîteva locuri în care temperatura spaţiului politic este în creştere, deja caldă bine, iar pe alocuri fierbinte, pînă aproape de punctul de topire al structurilor care asigură stabilitatea sistemelor de guvernare. La ce reacţionează oamenii? Ce alimentează inflamarea politicii, şirul aparent continuu al "revoluţiilor" şi al "războaielor" de care s-a umplut lumea în mai puţin de două decenii?

Covorul pe care-l numim realitate socială, în speţă, realitatea politicii globale, este, ca orice ţesătură, rezultatul întrepătrunderii "liniilor de rezistenţă", fire continui (urzeala!), cu cele discontinui, care dau culoare şi imagine (firele de bătătură!). Despre acestea din urmă e plină lumea ştirilor şi a declaraţiilor politice. Despre cele dintîi, dimpotrivă, se vorbeşte rar, sau deloc.

Marea schimbare socială, la nivel global, are de a face cu demografia, tot atît de mult pe cît are cu politica, în sens tradiţional. Pentru prima dată, în limitele modernităţii, ţările cu creşteri demografice stabile şi masive - China şi India - au pătruns în clubul select al societăţilor capabile să producă dezvoltare la un nivel care influenţează decisiv ansamblul economiei şi al politicii globale. Chiar dacă de pe altă treaptă, Brazilia şi Indonezia, în ciuda dificultăţilor provocate de consecinţele crizei mondiale au devenit actori regionali a căror importanţă nu mai poate fi ignorată de nici un centru de putere. Ca să ajungă aici, aceste ţări au produs schimbări radicale ale modelelor de guvernare. Lumea arabă, care pare să fi luat foc, are peste 250 de milioane de oameni care îşi pun întrebarea dacă acest lucru nu este cazul să se întîmple şi în societăţile lor, acum. Vremea dictaturilor de dezvoltare a trecut. Modelul s-a erodat pe dinăuntru, pentru că firavele rezultate care pot fi numite dezvoltare nu au schimbat radical modelul economic şi, mai ales, nu au schimbat radical balanţa dintre cîştigători şi perdanţii ultimelor două generaţii. Pe dinafară, eroziunea a fost încă şi mai evidentă, contrastul cu tendinţa spre modernizare prin democraţie a devenit dintr-o dată izbitor. Regimurile autoritar-dictatoriale şi-au pierdut în cea mai mare parte legitimitatea, ca să nu mai spunem nimic despre presupusa şi prea puţin manifestata lor eficacitate.

Al doilea mare curent care alimentează valul schimbării sociale, la scară globală, este intrarea în declin accelerat a rezervelor de resurse energetice ale lumii, provenite din depozite fosile (petrol, gaze naturale). Ziua în care mii, sute de mii de sonde îşi vor opri mişcarea sacadată a volantului de la pompe nu mai este doar o estimare vagă, ci o certitudine care poate fi aproximată pînă la nivel de luni, nu de ani! Oricît de mult va fi prelungită agonia prin exploatările "speciale", zona arctică, alte zone marine greu accesibile etc., finalul este deja aici, în timpul acestei generaţii! În consecinţă, acum se face trecerea spre modele şi forme alternative. Cine vrea să-şi facă o idee, concretă, are la îndemînă schimbările din lumea automobilului! Oricare va fi mixul soluţiilor ştiinţifice şi tehnologice, un lucru este sigur, noua ordine energetică a lumii va avea, din punct de vedere social şi politic, noi cîştigători şi noi perdanţi. Cu puţine şi slab semnificative excepţii, lumea arabă a petrolului de astăzi, dacă nu schimbă radical modelele economice şi de guvernare, are în faţă, mîine, o perspectivă sumbră.

În sfîrşit, viteza de modificare a tehnologiilor care susţin formele noi, integrate, de comunicare, realizarea ciudatului continuum realitate-realitatevirtuală, transformă radical oamenii, comunităţile şi fără îndoială va schimba şi formele lor de organizare politică, a sistemelor de guvernare. Nu există nici un motiv, cu excepţia unor catastrofale evenimente naturale, pentru a crede că inovaţiile tehnologice care stau să modifice radical şi simultan transporturile, activităţile comerciale, industriale, educaţionale, de recreere şi-ar putea încetini ritmul de apariţie, ori forţa de impact social asupra structurilor tradiţionale ale societăţii.

Dimpotrivă! Ceea ce se schimbă nu este doar modelul "covorului" realităţii sociale, ci chiar războiul la care este ţesut! De aceea, temperatura globală a politicii este de aşteptat să mai crească, cel puţin cîteva grade, şi în deceniul următor.