Cresc acţiunile companiilor europene din sectorul tehnologic

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 25 octombrie 2007

Acţiunile societăţilor europene din domeniul tehnologic au crescut ieri, după ce "STMicroelectronics" NV, cel mai mare producător de semiconductori din regiune, a anunţat că aşteap-tă o majorare a vânzărilor sale în acest trimestru. Titlurile "STMicroelectronics" au urcat cu 5,6%, la 11,95 euro (cel mai mare câştig înregistrat după 8 august). Compania anticipează că, în ultimul trimestru, vânzările sale vor spori cu 4-9% faţă de trimestrul al treilea, când au însumat 2,57 miliarde de dolari.

Acţiunile "Nokia" Oyj, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, au urcat cu 2,4%, la 27,22 euro.

Acţiunile "AstraZeneca" Plc, al doilea producător de medicamente din Marea Britanie, au scăzut cu 3,5%, la 2.372 pence. "Merrill Lynch & Co." şi-a modificat în sens negativ recomandarea pentru acţiunile companiei: "vinde", de la "neutru".

Acţiunile "GlaxoSmithKline" Plc, cel mai mare producător de medicamente din Europa, au coborât cu 2,1%, la 1.234 pence. În trimestrul al treilea, profitul companiei britanice a scăzut cu 5,8%, la 1,31 miliarde de lire sterline (2,68 miliarde de dolari).

Titlurile "Volvo" AB au câştigat 6,5%, ajungând la 123,5 coroane suedeze. Al doilea producător mondial de camioane şi-a modificat în creştere estimarea pentru evoluţia industriei europene de profil în 2007: 340.000 de camioane, faţă de 330.000 cât preconiza anterior.

Acţiunile "Daimler" AG, cel mai mare producător mondial de camioane, au urcat cu 2,4%, la 74,96 euro.

Titlurile constructorului auto italian "Fiat" SpA au scăzut cu 1,1%, la 22,74 euro, după ce compania a raportat un profit inferior aşteptărilor pentru trimestrul al treilea. Câştigul net al companiei a însumat 432 milioane de euro, faţă de 195 milioane de euro anul trecut, însă analiştii aşteptau 435 milioane de euro.

Ieri au crescut nouă din cele 18 burse vest-europene. Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a urcat cu 0,3%, la 6532,30 puncte, DAX al celei din Frankfurt - cu 0,1%, la 7848,28, iar CAC 40 al pieţei din Paris - cu 0,5%, la 5732,96 puncte.

Piaţa din Turcia, din nou în declin

Acţiunile companiilor listate la Bursa din Istanbul au revenit pe curs descrescător ieri, după ce Turcia a bombardat unităţi PKK din nordul Irakului şi a trimis trupe peste graniţă.

Acţiunile "Turkiye Is Bankasi" AS, cea mai mare bancă din ţară, au scăzut cu 2,5%, la 7,85 lire. Acţiunile "Turkiye Garanti Bankasi" AS, a treia din ţară, au coborât cu 0,5%, la 10 lire.

Indicele ISE National 100 al Bursei din Istanbul a scăzut cu 0,8%, la 55.286,06 puncte.

SUA: prima scădere din ultimele trei zile, din cauza "Merrill Lynch"

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au scăzut ieri, în deschidere, pentru prima dată în ultimele trei zile, după ce "Merrill Lynch & Co." a raportat pierderi peste aşteptări pentru trimestrul al treilea. Acţiunile "Merrill", cea mai mare societate de brokeraj din lume, au coborât cu 1,93 dolari, la 65,19 dolari (cel mai redus curs de după noiembrie 2005). În trimestrul al treilea, pierderile companiei au fost de 2,24 miliarde de dolari sau 2,82 dolari/acţiune, comparativ cu un profit net de 3,05 miliarde de dolari ori 3,17 dolari/titlu în trimestrul al treilea din 2006. Analiştii aşteptau pierderi de 45 de cenţi/acţiune.

Titlurile "Lehman Brothers Holdings" Inc., cel mai mare subscriitor american de obligaţiuni ipotecare, au scăzut cu 1,29 dolari, la 56,98 dolari. Titlurile "Bear Stearns" Cos., numărul doi american în domeniu, au scăzut cu 1,36 dolari, la 114,80 dolari.

Indicele Standard & Poor"s 500 a scăzut cu 0,5% la ora 9:36 a.m., pe piaţa din New York, ajungând la 1.511,42 puncte. Dow Jones Industrial Average a coborât cu 0,3%, la 13.632,01, iar Nasdaq Composite - cu 1%, la 2.772,41 puncte.

Scădere la bursele din Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au urmat un curs descendent ieri, după ce publicaţia New York Times a infomat că pierderile "Merrill Lynch & Co." vor fi şi mai mai mari decât anticipa anterior societatea, din cauza crizei creditelor ipotecare cu risc ridicat.

Acţiunile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă din Japonia, au scăzut cu 0,8%, la 1.038 yeni. Titlurile "Macquarie Bank" Ltd., cea mai mare bancă de investiţii din Australia, au pierdut 2,3%, ajungând la 79,88 dolari australieni.

Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor de automobile din Japonia, au scăzut cu 2,3%, la 6.040 yeni, ca urmare a aprecierii monedei locale, yenul, în raport cu dolarul. Un yen puternic reduce profiturile exportatorilor asiatici.

Acţiunile "Canon" Inc., cel mai mare producător mondial de aparate foto digitale, care realizează 75% din vânzările sale în exterior, au coborât cu 3,4%, la 5.730 yeni.

Titlurile "Samsung Electronics" Co., cel mai mare exportator din Coreea de Sud, au scăzut cu 1,7%, la 513.000 woni.

Acţiunile "Posco", cel mai mare producător siderurgic din Coreea de Sud, au urcat cu 3,8%, la 625.000 woni. Analiştii de la "Daishin Securities" Co. consideră că profiturile oţelăriilor sud-coreene vor spori în ultimul trimestru din acest an. Titlurile "Hyundai Steel" Co., a doua oţelărie din Coreea de Sud, au urcat cu 2,4%, la 86.100 woni.

Acţiunile "Industrial & Commercial Bank of China" Ltd., cea mai mare bancă din China, au urcat cu 1,2%, la 7,95 yuani. Moneda Chinei, yuanul, a crescut cu 0,15% ieri, la 7,4934 unităţi/dolar, pe piaţa din Shanghai. Yuanul a avut, pentru prima oară după eliminarea cursului fix de schimb (în iulie 2005), un curs mai puternic de 7,5 unităţi/dolar.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a scăzut cu 0,6%, la 16.358,39 puncte, iar Kospi al pieţei din Seul - cu 0,8%, la 1933,36. Au mai scăzut indicii pieţelor din Australia (-0,4%), Hong Kong (-0,2%), Indonezia (-1,1%), Pakistan (-1,8%), Singapore (-1,3%) şi Taiwan (-0,6%). CSI 300 al Bursei din Shanghai a crescut cu 0,9%, la 5588,01 puncte.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb