Cresc acţiunile companiilor miniere şi de retail din Europa

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 19 ianuarie 2009

Acţiunile tranzacţionate la bursele europene au crescut vineri, în special cele ale societăţilor miniere şi de procesare (din domeniu), ca urmare a ascensiunii cotaţiilor metalelor. Totodată, rezultatele financiare publicate de "Royal Ahold" NV şi "Delhaize Group" au impulsionat acţiunile lanţurilor de retail.

Acţiunile "Rio Tinto Group", a treia companie minieră din lume, au crescut cu 7,6%, la 1.507 pence. Potrivit Financial Times, "Rio Tinto" nu ia în calcul lansarea unei emisiuni de acţiuni de urgenţă.

Titlurile "Xstrata" Plc , al patrulea producător de cupru din lume, au urcat cu 6%, la 742 pence.

Acţiunile "ThyssenKrupp" AG, cel mai mare producător siderurgic din Germania, au crescut cu 4%, la 16,95 euro. Titlurile "Salzgitter" AG, a doua oţelarie germană, au câştigat 3%, afişând un preţ de 51,30 euro. Titlurile "Norddeutsche Affinerie" AG , cea mai mare rafinarie de cupru din Europa, au crescut cu 7,3%, la 25,45 euro.

Acţiunile "Tenaris" SA, cel mai mare producător mondial de ţevi de oţel dintr-o bucată, au urcat cu 3,6%, la 7,79 euro.

Acţiunile lanţului comercial olandez "Ahold" au urcat cu 6,5%, la 9,08 euro. Acţiunile lanţului de retail belgian "Delhaize" au crescut cu 8,6%, la 46,92 euro. Acţiunile "Carrefour" SA, cel mai mare lanţ de retail din Europa, au urcat cu 1,1%, la 26,25 euro. Compania franceză a anunţat o creştere de 0,7% a vânzărilor în trimestrul al patrulea din 2008, la 25,74 miliarde de euro.

Titlurile "Credit Agricole" SA, cea mai mare bancă franceză după numărul sucursalelor, au crescut cu 8,4%, la 8,29 euro. "Credit Suisse Group" AG şi-a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile băncii: "neutral", de la "underperform".

Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc , a doua bancă britanică, au scăzut cu 13%, la 34,7 pence. Titlurile "Barclays" Plc au pierdut 24%, ajungând la 98 de pence. Analiştii RBS îndemnau, vineri, la vânzarea acţiunilor "Barclays", dar şi ale celorlalţi creditori din Marea Britanie.

Indicele FTSE 100 al pieţei din Londra a crescut cu 0,6%, la 4.147,06 puncte, CAC 40 al celei din Paris - cu 0,7%, la 3.016,75, DAX al Bursei din Frankfurt - cu 0,7%, la 4.366,28.

SUA - "Citigroup" se va diviza

Acţiunile tranzacţionate pe pieţele din SUA au crescut vineri, inves­titorii fiind optimişti in legătură cu viitorul companiilor.

Titlurile "Intel" Corp., cel mai mare producător mondial de cipuri, au urcat cu 3,4%, la 13,74 dolari.

Acţiunile "Citigroup" Inc., odinioară cea mai mare bancă americană, au scăzut, însă, cu 8,6%, la 3,50 dolari. Banca a raportat pierderi de 8,29 miliarde de dolari pentru ultimul trimestru din 2008, cele mai mari din istoria sa. "Citigroup" se va diviza în două companii: "Citicorp" - cu operaţiuni de bancă universală, şi "Citi Holdings", care se va ocupa de operaţiuni de consumer finance, administrare de active şi brokeraj.

Indicele Standard & Poor"s 500 a urcat cu 0,8%, la 850,12 puncte, Dow Jones Industrial Average - tot cu 0,8%, la 8.281,22, Nasdaq Composite - cu 1,2%, la 1.529,33.

Asia - în ascensiune

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut vineri, ca urmare a deprecierii yenului, trend favorabil exportatorilor din Japonia. În plus, pieţele din regiune au fost influenţate de speculaţiile potrivit cărora China va adopta un nou pachet de stimulente financiare.

Acţiunile "Seiko Epson" Corp., al treilea producător mondial de imprimante inkjet, au crescut cu 9,9%, la 1.345 yeni. Compania realizează două treimi din venituri în afara ţării.

Acţiunile "Honda Motor" Co., a doua companie auto din Japonia, au crescut cu 8%, la 2.010 yeni. Titlurile "Citizen Holdings" Co., al doilea producător nipon de ceasuri, au urcat cu 7,7%, la 337 yeni.

Titlurile "Shenyang Machine Tool" Co., al doilea producător de utilaje industriale din China, au urcat cu 3,8%, la 5,47 yuani. Acţiunile "Weichai Power" Co. Ltd., producător de motoare, au crescut cu 2,9%, la 22,75 yuani. Shanghai Securities News anunţa, vineri, că guvernul de la Beijing ar putea extinde sprijinul pentru producătorii de utilaje.

Acţiunile "Hynix Semiconductor" Inc., al doilea producător mondial de memorii pentru computere, au crescut cu 5,8%, la 6.950 woni. Acţiunile "Elpida Memory" Inc., cel mai mare producător de cipuri din Japonia, au câştigat 14%, stabilind un preţ de 559 yeni. Compania americană "Intel" Corp., cel mai mare producator de cipuri din lume, a anunţat că şi-ar putea îmbunătăţi profitabilitatea, în baza cererii.

Acţiunile "Woori Finance Holdings" Co., care controlează a doua bancă din Coreea de Sud, au crescut cu 3,2%, la 7.800 woni, după ce guvernul SUA a anunţat un nou sprijin financiar pentru "Bank of America" Corp.

Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă din Europa, au scăzut cu 2,7% pe piaţa din Hong Kong, la 64,20 dolari HK. Săptămâna trecută, titlurile băncii au pierdut 14%, după ce "Goldman Sachs Group" Inc. a trecut banca pe lista "conviction sell".

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 2,6%, la 8.230,15 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 0,6%, la 3.550,90, CSI 300 al pieţei din Shanghai - cu 1,8%, la 1.990,21.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb