Cresc bursele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 28 noiembrie 2008

Cresc bursele europene

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa au urmat un curs ascendent ieri, investitorii speculând că eforturile guvernelor de a salva băncile şi economia vor influenţa în mod pozitiv profiturile companiilor.

Acţiunile "Barclays" Plc, a doua bancă din Marea Britanie, au cres­cut cu 4,1%, la 166,5 pence. Acţiunile "Intesa Sanpaolo" SpA, a doua bancă din Italia, au crescut cu 2,25, la 2,4475 euro.

"JPMorgan Chase & Co." a modificat în sens pozitiv recomandarea pentru acţiunile băncii: "overweight", de la "neutral".

Titlurile "Siemens" AG, cea mai mare companie de inginerie din Europa, au urcat cu 5%, la 49,10 euro. Titlurile "Daimler" AG, al doilea producător mondial de autoturisme de lux, au câştigat 1,7%, stabilind un curs de 25,11 euro. Acţiunile "Bayerische Motoren Werke" AG (BMW), cel mai mare producător mondial de autoturisme de lux, au crescut cu 2,4%, la 19,935 euro. Titlurile "Fiat" SpA, cel mai mare constructor auto din Italia, au câştigat 3,9%, ajungând la 5,59 euro.

Acţiunile "Air Berlin", a treia companie aeriană low-cost din Europa, au urcat cu 15%, la 3,44 euro. Societatea a obţinut un profit înainte de dobânzi şi taxe de 89,1 milioane de euro (115 milioane de dolari) pentru trimestrul al treilea, în vreme ce analiştii anticipau 71,9 milioane de euro.

Acţiunile "ArcelorMittal", cel mai mare producător mondial de oţel, au urcat cu 3,9%, la 19,495 euro. Compania a anunţat că ar putea reduce până la 9.000 de locuri de muncă la nivel mondial.

Acţiunile "Enel" SpA, cel mai mare producător de utilităţi din Italia, au urcat cu 1,2%, la 5,04 euro.

"Enel" şi "Sharp" Corp., al doilea producător mondial de baterii solare, vor investi peste un miliard de dolari, în următorii trei ani, într-o societate mixtă producătoare de energie solară.

Titlurile "Kingfisher" Plc, cel mai mare distribuitor european de amenajări interioare, au scăzut cu 4,9%, la 113,7 pence. Compania şi-a redus cu 4% profitul în trimestrul al treilea.

Indicele FTSE 100 al Bursei din Londra a urcat cu 0,9%, la 4.192,15 puncte, DAX al celei din Frankfurt - cu 1,5%, la 4.630,60, CAC 40 al pieţei din Paris - cu 1,3%, la 3.212,65.

Bursele din SUA au fost închise ieri, americanii sărbătorind Ziua Recunoştinţei.

Reducerea dobânzilor în China, stimul pentru Asia

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, după ce China a anunţat, miercuri, cea mai importantă reducere de dobânzi din ultimii 11 ani, ca să impulsioneze economia.

Acţiunile "China Vanke" Co., cea mai mare societate de construcţii din China, au crescut cu 3,1%, la 7,01 yuani. Investitorii speculează că reducerea dobânzilor va încuraja achiziţiile de locuinţe. Titlurile "Poly Real Estate Group" Co., al doilea dezvoltator imobiliar din China, au urcat cu 1%, la 17,56 yuani.

Acţiunile "Komatsu" Ltd., al doilea producător mondial de utilaje de construcţii, care controlează 17% din piaţa excavatoarelor din China, au crescut cu 4,4%, la 1.070 yeni. Titlurile "Doosan Infracore" Co., cel mai mare producător sud-coreean de echipamente de construcţii, care exportă semnificativ în China, au câştigat 10%, ajungând la 13.100 woni.

Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră din lume, au crescut cu 5,7%, la 28,80 dolari, în urma ascensiunii preţurilor materiilor prime. Acţiunile "Inpex" Corp., cel mai mare producător de petrol din Japonia, au urcat cu 10%, la 573.000 yeni. Titlurile "Aluminum Corp. of China", cel mai mare producător de aluminiu din China, au crescut cu 3,5% pe piaţa din Hong Kong, la 3,30 dolari HK.

Acţiunile "Hyundai Motor" Co., cea mai mare companie auto din Coreea de Sud, au urcat cu 4,6%, la 41.000 woni. Titlurile "Hynix Semiconductor" Inc., al doilea producător mondial de memorii pentru computere, au crescut cu 15%, la 6.950 woni.

Acţiunile "Panasonic" Corp., cel mai mare producător mondial de electronice de consum, au coborât cu 4,7%, la 1.284 yeni. După închiderea Bursei din Tokyo, societatea şi-a redus cu 90% ţinta pentru profitul net anual, iar cea pentru câştigul operaţional - cu 39%.

Titlurile "Fuji Heavy Industries" Ltd., producătorul autoturismelor Subaru, au coborât cu 10%, la 287 yeni. Societatea niponă a anunţat că îşi va reduce producţia auto cu 40.000 de unităţi anul viitor, din cauza slăbirii cererii.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut 2%, la 8.373,39 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 1,4%, la 13.552,06, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - tot cu 1,4%, la 3.588. CSI 300 al pieţei din Shanghai a urcat cu 1,5%, la 1.870,47, iar Kospi al celei din Seul - cu 3,3%, la 1.063,48. Bursele din India au fost închise ieri, în urma atentatului terorist din Mumbai, centrul financiar al ţării.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb