Creşterea de peste trei ori a preţului cepei în ultimul an, în India, pune în pericol guvernul

Ziarul BURSA #Internaţional / 17 septembrie 2013

Creşterea de peste trei ori a preţului cepei în ultimul an, în India, pune în pericol guvernul

Creşterea de peste trei ori a preţului cepei în India în ultimul an a cauzat agitaţie ieri la bursă, după ce a contribuit la accelerarea neaşteptată a inflaţiei, şi pune probleme executivului ţării, în contexul în care, din anii "80, două guverne s-au prăbuşit din cauza unor crize ale cepei.

Preţul angro al cepei a crescut cu 245% în ultimul an, potrivit cotidianului britanic Financial Times.

India produce anual circa 15 milioane de tone de ceapă, consumată la aproape fiecare masă.

Crizele în aprovizionarea cu ceapă sunt considerate responsabile de căderea a două guverne în India începând din anii "80, iar miniştrii încearcă să evite creşterile prea puternice ale preţului şi furia populaţiei, care urmează de obicei, prin interzicerea constituirii de stocuri şi aprobarea rapidă a importurilor, inclusiv din Pakistan, rivalul regional al Indiei, notează Financial Times.

"Este evident că poate avea implicaţii politice, având în vedere că nu se poate face un curry bun fără ceapă. Inflaţia preţurilor alimentelor contează", a declarat Rajeev Malik, economist la banca de investiţii CLSA, potrivit Mediafax.

Indicele preţurilor de producător, care urmăreşte evoluţia preţurilor bunurilor în etapele de dinaintea vânzării pentru consum, a înregistrat o creştere de 6,1% în august, faţă de 5,79% în iulie, au anunţat autorităţile din India. Accelerarea inflaţiei a fost cauzată în mare parte de creşterea preţurilor la alimente, cu 18,8%, faţă de 11,9% în iulie.

Preţurile la ceapă se află la un nivel ridicat încă de la începurtul anului. Guvernanţii din India au dat vina în primă fază pe secetă, după care pe ploile musonice excesive, în timp ce oamenii de afaceri acuză că printre probleme se află şi drumurile proaste, precum şi infrastructura slabă de depozitare şi distribuţie a produselor proaspete, scrie publicaţia britanică.

În august, presa din India a scris că un trader de ceapă din Delhi a fos jefuit şi bătut de concurenţi pentru că vindea la un preţ subvenţionat prin intervenţia autorităţilor locale.

"Este un motiv de îngrijorare de mult timp că majorarea preţurilor la alimente continuă să aibă un impact ridicat în inflaţia pe ansamblu. Este, în consecinţă, importantă abordarea cu prioritate a factorilor structurali care determină creşterea preţurilor la alimente", a declarat secretarul general al Federaţiei Camerelor de Comerţ şi Industrie din India, A. Didar Singh.

Avansul principalului indice al bursei din India a încetinit la jumătate faţă de prima parte a şedinţei de tranzacţionare, în urma anunţării datelor privind inflaţia.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb