Creşteri importante pe pieţele europene

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 18 iulie 2008

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Europa s-au înscris pe un curs ascendent ieri, investitorii fiind mai optimişti în privinţa situaţiei de pe piaţa creditelor.

Acţiunile "Royal Bank of Scotland Group" Plc, a doua bancă din Marea Britanie, au crescut cu 13%, la 185,7 pence (cea mai puternică ascensiune de după 1990).

Acţiunile UBS AG, cea mai mare bancă europeană - după valoarea activelor, au urcat cu 9,1%, la 20,66 franci elveţieni. Titlurile "BNP Paribas" SA, cea mai mare bancă din Franţa, au câştigat 5,9%, stabilind un curs de 58,21 euro. Titlurile "Swedbank" AB, cea mai mare bancă din ţările baltice, au crescut cu 14%, la 125 coroane suedeze.

Acţiunile producătorului european de medicamente "Novartis" AG au urcat cu 1,1%, la 58,1 franci elveţieni. Compania anunţă o creştere de 17% a profitului său în trimestrul al doilea, la 2,27 miliarde de dolari sau 99 de cenţi/acţiune, faţă de 1,94 miliarde de dolari ori 83 de cenţi/titlu în trimestrul al doilea din 2007.

Acţiunile "Nokia" Oyj, cel mai mare producător mondial de telefoane mobile, au crescut cu 8,7%, la 17,13 euro (cel mai puternic câştig de după ianuarie). În trimestrul al doilea, compania finlandeză a înregistrat un profit de 37 de cenţi/acţiune şi vânzări de 13,2 miliarde de euro (21 miliarde de dolari). Analiştii aşteptau 36 de cenţi/acţiune, la vânzări de 12,8 miliarde de euro.

Acţiunile "Groupe Danone" SA, cel mai mare producător mondial de iaurt, au crescut cu 5%, la 44,37 euro. Analiştii "Sanford C. Bernstein & Co." au modificat în sens pozitiv ratingul acordat titlurilor companiei franceze: "outperform", de la "underperform".

Acţiunile "Ryanair Holdings" AG, cel mai mare operator de transport aerian low-cost din Europa, au crescut cu 3,8%, la 3,04 euro, ca urmare a scăderii preţului petrolului. Această tendinţă a influenţat şi acţiunile companiilor auto. Acţiunile "Daimler" AG, al doilea producător mondial de autoturisme de lux, au urcat cu 6,9%, la 40,10 euro.

Titlurile producătorului spaniol de utilităţi "Union Fenosa" SA au crescut cu 16%, la 13,55 euro (cea mai mare creştere din istoria companiei). "Actividades de Construccion y Servicios" SA a anunţat că a purtat negocieri pentru vânzarea cotei sale de la compania spaniolă.

Indicele CAC 40 al Bursei din Paris a crescut cu 2,9%, la 4.237,34 puncte, FTSE 100 al pieţei din Londra - cu 3%, la 5.308,10, DAX al celei din Frankfurt - cu 2,3%, la 6.294,63.

"JPMorgan" - vedetă la New York

Acţiunile tranzacţionate la bursele din SUA au crescut ieri, în deschidere, după ce "JPMorgan Chase & Co." a raportat profituri peste aşteptări.

Acţiunile "JPMorgan", a treia bancă din SUA, au urcat cu 2,45 dolari, la 38,39 dolari. În trimestrul al doilea, banca a obţinut un profit net de 2 miliarde de dolari sau 54 de cenţi/titlu, în scădere faţă de cel de 4,2 miliarde de dolari ori 1,20 dolari/acţiune din perioada similară a lui 2007. Analiştii anticipau numai 44 de cenţi/titlu.

În schimb, acţiunile "Coca-Cola", cel mai mare producător mondial de băuturi răcoritore, au coborât cu 1,99 dolari, la 50,35 dolari. În trimestrul al doilea, profitul net al companiei a scăzut la 1,42 miliarde de dolari sau 61 de cenţi/acţiune, de la 1,85 miliarde de dolari ori 80 de cenţi/titlu anul trecut.

La ora 9:39 a.m., pe piaţa din New York, indicele Standard & Poor"s 500 a crescut cu 0,7%, la 1.253,99 puncte, Dow Jones Industrial Average - cu 0,8%, la 11.327,13, Nasdaq Composite - tot cu 0,8%, la 2.304,4.

Îşi revin şi bursele asiatice

Acţiunile tranzacţionate la bursele din Asia au crescut ieri, pe fondul speculaţiilor potrivit cărora pierderile de pe piaţa creditelor se vor reduce. Pieţele au fost influenţate şi de declinul cotaţiilor petrolului.

Acţiunile "HSBC Holdings" Plc, cea mai mare bancă europeană după valoarea de piaţă, care a realizat 26% din vânzările pe 2007 în America de Nord, au crescut cu 3,7% pe piaţa din Hong Kong, la 117 dolari HK. Evoluţia a fost determinată de faptul că "Wells Fargo & Co.", al doilea creditor ipotecar din SUA, a raportat, miercuri, profituri peste estimările analiştilor.

Titlurile "Mitsubishi UFJ Financial Group" Inc., cea mai mare bancă niponă, au crescut cu 3%, la 955 yeni. Acţiunile "Nomura Holdings" Inc., cea mai mare societate de brokeraj din Japonia, au câştigat 5%, afişând un preţ de 1.531 yeni.

Acţiunile "Sony" Corp., al doilea producător mondial de electronice de consum, au crescut cu 2,3%, la 4.390 yeni (cea mai mare creştere de după 26 iunie). Acţiunile "Toyota Motor" Corp., cel mai mare constructor auto din Japonia, au urcat cu 0,9%, la 4.680 yeni.

Titlurile "Air China", cel mai mare operator de transport aerian internaţional din China, au urcat cu 5,8% la Bursa din Hong Kong, ajungând la 4,18 dolari HK. Acţiunile "Korean Air Lines" Co., cea mai mare companie aeriană din Coreea de Sud, au crescut cu 4,8%, la 43.500 woni. Titlurile "Qantas Airways" Ltd., cea mai mare societate aeriană din Australia, au crescut cu 4,1%, la 3,30 dolari australieni.

Dacă scăderea preţului petrolului a determinat ascensiunea acţiunilor companiilor aeriene, în sectorul minier efectul a fost invers. Acţiunile "BHP Billiton" Ltd., cea mai mare companie minieră şi cel mai mare producător de ţiţei din Aus-tralia, au scăzut cu 4,4%, la 37,55 dolari australieni. Acţiunile "Paladin Energy" Ltd., producător de uraniu din Namibia, au coborât cu 8,5%, la 5,81 dolari australieni.

Indicele Nikkei 225 al Bursei din Tokyo a crescut cu 1%, la 12.887,95 puncte, Hang Seng al celei din Hong Kong - cu 2,4%, la 21.734,72, S&P/ASX 200 al pieţei din Sydney - cu 0,6%, la 4.901.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb