Creşteri pentru indici, înaintea raportărilor aferente trimestrului al doilea

A.I.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 12 august

Creşteri pentru indici, înaintea raportărilor aferente trimestrului al doilea

English Version

Titluri Fidelis în valoare de 2,1 miliarde lei au fost listate la BVB, în iulie

Dividende de aproape 1,9 miliarde lei de la OMV Petrom

Indicii Pieţei Principale a Bursei de Valori Bucureşti (BVB) au avut creşteri uşoare în iulie, înainte de căderea puternică de la începutul acestei luni, cauzată de factori externi ţării noastre.

Indicele BET, al celor mai lichide douăzeci de titluri de la BVB, a avut un avans de 2,1%, la 18.630 de puncte, în vreme ce indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiţii, s-a apreciat cu 2,3%, până la 3.468 de puncte, ambele coşuri de acţiuni marcând noi recorduri istorice pe parcursul lunii trecute.

Traderii estimează o probabilitate de peste 50% ca Fed să taie dobânda cu 50 de puncte de bază, în septembrie

În Statele Unite, principalii indici au început să aibă scăderi abrupte încă din a doua jumătate a lunii iulie, în piaţă observându-se o rotaţie a preferinţelor investitorilor către companiile de tipul Small Cap şi parţial de tipul Value, percepute ca fiind mai ieftine, în defavoarea marilor nume din tehnologie. Indicele S&P 500 a urcat cu 1,1%, luna trecută, în vreme ce Nasdaq Composite s-a depreciat cu 0,7%. În schimb Russell 2000, al companiilor Small Cap, a marcat o creştere de 10,1%, înainte de scăderea severă de la începutul lui august.

Rezerva Federală a lăsat nemodificată rata dobânzii, iar unii analişti şi investitori se întreabă dacă nu cumva banca centrală a Statelor Unite a ţinut dobânda ridicată pentru prea mult timp, astfel încât economia SUA riscă intrarea în recesiune. În plus, datele din piaţa muncii ce au indicat o scădere mai accentuată decât se aştepta, laolaltă cu majorarea dobânzii de către Banca Japoniei, au imprimat o depreciere severă a preţurilor acţiunilor ce s-a manifestat la finele lunii trecute şi începutul acestei luni.

În prezent, traderii din pieţele futures dau ca sigură reducerea dobânzii de către Fed luna viitoare, cu o probabilitate de 55% ca banca să taie chiar 50 de puncte de bază, conform CME FedWatch Tool.

În Europa, unde Banca Centrală Europeană a lăsat dobânda nemodificată, indicele Stoxx 600 a urcat cu 1,32%, în iulie, la Frankfurt indicele DAX s-a apreciat cu 1,5%, iar la Londra indicele FTSE 100 a urcat cu 2,5%. În ton cu pieţele americane, în debutul lunii august, bursele europene au avut scăderi semnificative.

Aquila, Transelectrica şi Sphera - cele mai bune evoluţii din BET

La Bursa de Valori Bucureşti, indicele BET-XT, ce grupează cele mai lichide treizeci de acţiuni ale pieţei noastre, a avut o creştere de 2,01%, în iulie, până la 1.587 de puncte, înaintea sezonului raportărilor financiare aferente trimestrului al doilea, respectiv primul semestru.

Creşteri pentru indici, înaintea raportărilor aferente trimestrului al doilea

Cu o apreciere de 8,64%, acţiunile Aquila au avut cea mai mare creştere din BET, cotaţia marcând noi maxime istorice. Nu există motive punctuale evidente care să explice creşterea preţului titlurilor companiei de distribuţie şi logistică pentru piaţa bunurilor de larg consum, dar volumele mari sugerează achiziţii ale unor investitori instituţionali de calibru, de tipul fondurilor Pilon II. BT Capital Partners estimează că Aquila va raporta, în trimestrul al doilea, un profit în creştere cu aproape 70% faţă de cel din aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit unui raport publicat pe portalul BVB Reseach Hub.

Acţiunile Transelectrica s-au apreciat cu 8,3%, luna trecută, preţul acţiunilor apropiindu-se, pentru scurt timp, de recordul istoric din 2007. Conform analiştilor, perspectivele companiei sunt favorabile, având în vedere tarifele reglementate în creştere şi costurile mai mici ale consumului propriu tehnologic.

Titlurile Sphera Franchise Group au urcat cu 6,35%, luna trecută, într-o mişcare de continuare a tendinţei ascendente demarată încă de la începutul anului trecut. În opinia analiştilor, compania poate beneficia de creşterea economică actuală, ce implică creşterea consumului. De asenenea, Sphera se află pe radarul fondurilor de pensii Pilon II, care începând din martie beneficiază de contribuţii mărite din partea viitorilor pensionari.

Creşteri pentru bănci

Într-o lună în care indicele Euro Stoxx Banks s-a apreciat cu 5,8%, acţiunile instituţiilor de credit din BET au avut creşteri, de 5,74% în cazul BRD-Groupe Societe Generale şi 4,04% pentru Banca Transilvania. Fondurile de pensii private au cumpărat acţiuni ale BRD în fiecare din primele şase luni ale acestui an astfel încât, probabil, au susţinut cotaţia şi în iunie. Pentru prima jumătate a anului, BRD a obţinut venituri în creştere, dar un profit în scădere.

Banca Transilvania, a cărei dinamică include datA ex-dividend aferentă alocării de acţiuni gratuite, îşi va prezenta rezultatele aferente celui de-al doilea trimestru în data de 20 august.

Acţiunile OMV Petrom s-au apreciat cu 3,14%, luna trecută, perioadă în care compania a raportat o creştere de 2,8 ori a profitului pentru primul semestru al anului, faţă de primele şase luni ale lui 2023, iar acţionarii au aprobat alocarea de dividende speciale de aproape 1,9 miliarde lei. Titlurile Romgaz, partenerul OMV Petrom în proiectul Neptun Deep, au scăzut cu 0,5%, dinamică ce implică şi o data ex-dividend.

Acţiunile Nuclearelectrica s-au apreciat cu 2,74%, într-o lună în care acţionarii au aprobat proiectul bazat pe tehnologia reactoarelor modulare mici de la Doiceşti, în vreme ce titlurile Hidroelectrica au stagnat.

Acţiunile Electrica au urcat cu 4,5%, luna trecută, într-o mişcare de continuare a trendului ascendent întregistrat pe parcursul acestui an, susţinut de rezultatele finaciare pozitive şi tarifele mai bune pentru companie aferente serviciilor de distribuţie.

La capitolul scăderi se remarcă titlurile Digi Communications, ce au coborât cu 6%, luna trecută, în vreme ce titlurile TeraPlast s-au depreciat cu 3,55%. Producătorul de materiale de construcţii a raportat o creştere a veniturilor, dar pierderi mai mari, în primele şase luni ale anului.

Discount-uri de tranzacţionare situate între 73% pentru Infinity Capital Investments şi 51% în cazul SIF Muntenia

Indicele BET-FI, al fostelor SIF-urilor plus Fondul Proprietatea, a avut un avans de 4,08%, în iulie, până la 61.167 de puncte, creştere apărută, în principal, datorită evoluţiei acţiunilor FP.

Fondul a anunţat depunerea la ASF o solicitare de aprobare a unei oferte publice prin care vrea să răscumpere cel mult 350 milioane de acţiuni FP. Istoric, ofertele fondului au fost realizate la preţuri semnificativ peste cele din piaţă, ceea ce imprimat acum o creştere a cotaţiei.

La finalul lunii, fostele SIF-uri se tranzacţionau la discount-uri între preţ şi Valoarea Unitară a Activului Net (VUAN) situate între 73,5% pentru Infinity Capital Investments şi 51% în cazul SIF Muntenia (actuala Longshield Investment). Pentru FP, discountul era de 36,6%, peste obiectivul administratorului Franklin Templeton, de sub 15%.

Luna trecută s-a încheiat cea de-a treia ofertă primară de vânzare de titluri de stat Fidelis din acest an, prin care Ministerul Finanţelor a atras peste 2,1 miliarde de lei (435,5 milioane euro) de la populaţie, titlurile fiind tranzacţionate la BVB.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb