Creşteri puternice pe BVB pentru SIF-uri

Izabela Sîrbu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 18 iunie 2010

Creşteri puternice pe BVB pentru SIF-uri

Acţiunile de la Bursa de Valori Bucureşti s-au apreciat puternic săptămâna aceasta, fiind contaminate de optimismul prezent pe marile burse, sectorul SIF fiind câştigătorul pieţei, după ce a înregistrat creşteri de peste 10%.

Indicele BET, care arată evoluţia celor mai lichide zece titluri listate la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), s-a apreciat cu 2,33%, în şedinţa bursieră de ieri, ajungând la 5.218 de puncte, în timp ce indicele BET-FI, care urmăreşte evoluţia preţurilor la care se tranzacţionează acţiunile celor cinci SIF-uri, a înregistrat o creştere de 4,09%, până la 22,981 puncte. Şi indicele compozit, BET-C, care reflectă evoluţia generală a preţurilor acţiunilor cotate la bursă, a câştigat 1,70%, până la 3.067 de puncte.

Acţiunile SIF5 "Oltenia" au fost cele mai lichide din piaţă, înregistrând schimburi de 6,58 milioane lei, în total fiind transferate 4,92 milioane de acţiuni. Cotaţia de referinţă a crescut la 1,43 lei/acţiune, nefiind afectată de suspendarea preşedintelui Dinel Staicu.

Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti s-a cifrat ieri la aproape 27,76 milioane de lei, în timp ce lichiditatea pieţei Rasdaq a fost de 1,68 milioane de lei.

Acţiunile "BRD - Groupe Societe Generale" (simbol BRD) s-au apreciat şi ele la 11,8 lei/titlu, în urma unor transferuri de 5,66 milioane de lei, ocupând locul diu în topul rulajelor de pe Bursă, în timp ce tranzacţiile cu acţiuni "Banca Transilvania" Cluj Napoca (simbol TLV) au însumat 0,84 milioane de lei. Cotaţia titlurilor TLV a urcat cu 1,90%, preţul mediu de tranzacţionare cifrându-se la 1,59 lei/acţiune.

Printre cele mai lichide acţiuni din piaţă s-au numărat şi cele emise de SIF2 "Molodova" şi SIF3 "Transilvania", care au consemnat o creştere de 4,95%, respectiv 2.73%.

Cursul acţiunilor "Mefin" Sinaia (simbol MEF) a înregistrat cea mai mare depreciere, de 14,93%, ajungând la 1,14 lei, în timp ce unităţile "Cemacon" Zalău (simbol CEON) s-au apreciat cu 14,42%, urcând la 0,119 lei/acţiune.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb