Crin Antonescu: Aştept ca în termen de 48 de ore, Traian Băsescu să vină cu clarificări

F.A.
Politică / 8 ianuarie 2011

"Aş vrea să fac câteva precizări în legătură cu evenimentele din prima săptămână a acestui an", şi-a început Crin Antonescu discursul în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurate la sediul PNL. Preşedintele PNL i-a cerut lui Traian Băsescu ca în 48 de ore să vină cu precizări referitoare la ultimele sale declaraţii televizate. "Referitor la insinuările pe care preşedintele Traian Băsescu le-a făcut, în ultima sa apariţie televizată, insinuări la adresa mea, aşa cum sunt ele interpretate de câteva instituţii de presă la adresa mea. Nu şi-a găsit nici de această dată Traian Băsescu omul cu mine. În ceea ce priveşte acţiunile mele nu sunt omul jumătăţilor de măsură, nu sunt omul cu muscă pe caciulă şi nu sunt omul care să lase aşa ceva să circule la nivelul zvonurilor. Reafirm încă o dată ceea ce am spus mereu şi anume că nu am colaborat niciodată cu fosta Securitate, lucru certificat de CNSAS în 2005, 2008 şi 2009 cu toate actele. Eu nu ştiu ce a vrut să spună domnul preşedinte. Am văzut însă interpretarea pe care anumite organisme de presă au dat-o sau au presupus-o. Este vorba de o acuzaţie pe care preşedintele o face faţă de un lider al Opoziţiei. Îi cer oficial preşedintelui ca în 48 de ore să spună clar, în condiţii de audienţă publică egale cu cele pe care le-a avut când a anunţat acea insiunare, să spună clar ce are de spus. Dacă deţine probe care nu sunt la CNSAS să le aducă. Nu aştept de la preşedinte să îşi ceară scuze. A mai făcut-o faţă de mine în regim privat şi am avut eleganţa să le las acolo, în regim privat. Dacă respectă românii să vină în 48 de ore cu precizări".

Întrebat ce concluzie va trage în cazul în care preşedintele Traian Băsescu nu va răspunde în 48 de ore, Crin Antonescu a declarat că "voi trage concluzia că avem un peşedinte laş, precum un turnător de pe vremuri al Securităţii".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
transilvaniainvestments.ro
IBC SOLAR
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9742
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5156
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2830
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8940
Gram de aur (XAU)Gram de aur365.6995

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
citiesoftomorrow.ro
govnet.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb