CRISTIAN LOGOFĂTU, BITTNET SYSTEMS: "Succesul sau eşecul unei companii nu ar trebui să afecteze AeRO, în general"

PETRE BARAC
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 26 octombrie 2015

"Succesul sau eşecul unei companii nu ar trebui să afecteze AeRO, în general"

"Tranzacţiile zilnice cu acţiuni BNET ne determină să fim optimişti în ceea ce priveşte evoluţia pieţei AeRO"

Performanţele înregistrate de companiile listate pe AeRO, fie că sunt de succes sau reprezintă un eşec, nu ar trebui să afecteze piaţa, în general, consideră Cristian Logofătu, CFO al Bittnet Systems (BNET), prima companie IT care a venit pe platforma alternativă de tranzacţionare de la Bursa de Valori Bucureşti.

Domnul Logofătu ne-a răspuns la câteva întrebări referitoare la modul în care percepe evoluţia AeRO la aproape opt luni de la lansare şi, totodată, ne-a transmis opinia domniei sale cu privire la viitorul ATS-ului de la BVB.

"Faptul că există tranzacţii cu acţiunile BNET în fiecare zi de tranzacţionare ne determină să fim tot mai optimişti în ceea ce priveşte evoluţia pieţei AeRO", ne-a spus Cristian Logofătu, apreciind că listările celor patru companii noi pe această piaţă au fost un pas important în direcţia aşteptată de toţi jucătorii de pe piaţa de capital.

Oficialul BNET ne-a precizat: "Recent, am avut o discuţie în cadrul unui eveniment despre faptul că pe AeRO sunt doar patru companii nou listate. Consider că formularea ar trebui să fie următoarea: în doar opt luni, patru companii private s-au listat pe acest nou segment al pieţei de capital din România. Citind presa de business de mulţi ani, am observat că jucătorii listaţi la bursă simţeau nevoia unei noi pieţe în acest domeniu. În 2015, au existat patru astfel de evenimente, ceea ce reprezintă un pas important în direcţia aşteptată de toţi jucătorii de pe piaţa de capital".

Referitor la intrarea în insolvenţă a emitentului Chronos Curier, la numai câteva luni de la listare, domnul Logofătu consideră, din punctul de vedere al unui investitor pe bursă, că succesul sau eşecul unei anumite nu ar trebui să afecteze piaţa, în general.

"Ştiu foarte bine ce înseamnă să clădeşti o afacere şi îmi pare rău să aud despre o companie că intră în insolvenţă. Nu am urmărit evoluţia companiei Chronos Curier, dar le doresc să depăşească acest moment dificil. Insolvenţa nu este specifică pieţei AeRO, ci diverse companii, indiferent de dimensiunea acestora, au cerut, de-a lungul timpului, acest tip de protecţie", ne-a explicat domnia sa, subliniind: "Pentru noi, decizia să venim pe AeRO a fost una naturală. Încă de la începutul istoriei Bittnet, am avut ideea că listarea la bursă este un pas la care vom ajunge la un moment dat dacă lucrurile merg bine. În acest sens, am transformat business-ul în societate pe acţiuni în momentul în care compania a înregistrat profit pentru prima dată, respectiv la finalul anului fiscal 2008".

Potrivit sursei citate, Bittnet Systems a ales să vină pe AeRO întrucât are încredere în acest proiect, lansat de BVB după modelele AIM (Anglia) şi New Connect (Polonia).

"Această piaţă vine în întâmpinarea companiilor mici şi medii care încă nu au reuşit să facă pasul spre "companii mari" şi, deci, nu intră pe radarul marilor fonduri de investiţie", spune Cristian Logofătu, care apreciază că, până acum, companiile care căutau finanţare de genul 100.000 - 500.000 de euro (poate chiar 1.000.000 euro), nu aveau cui să se adreseze, iar AeRO umple acest "gol de finanţare".

Oficialul BNET consideră că orice business care îndeplineşte condiţiile de listare la bursă ar trebui să ia în calcul această oportunitate, deoarece dincolo de accesul la capital, odată cu listarea, societăţile trebuie să îndeplinească condiţii de transparenţă şi guvernanţă corporativă, să găsească modalităţi de dezvoltare pe termen lung, luând în calcul părerile tuturor acţionarilor, lucruri care nu pot decât să crească şansele de prosperitate ale afacerii.

"Consider că fiecare companie ar trebui să analizeze atât contextul, cât şi oportunităţile listării pe AeRO. Pe de altă parte, cred cu tărie că tipul de companii targetate de piaţa AeRO sunt companii pentru care factorii individuali sunt mai semnificativi decât contextul general, indiferent care ar fi acela", ne-a spus domnul Logofătu, subliniind: "În teorie, o companie care se listează într-o perioadă plină de încredere şi optimism va putea obţine o infuzie de capital mai mare, oarecum în detrimentul investitorilor. În schimb, o companie care se listează într-o perioadă de incertitudini ar putea fi o investiţie mai profitabilă pentru investitori".

În ceea ce priveşte succesul pe termen lung al proiectului AeRO, Cristian Logofătu spune că modelele similare din Polonia şi Anglia au reuşit această performanţă: "De asemenea, în toate discuţiile pe care le-am avut cu Bursa de Valori Bucureşti, dar şi cu diverşi consultanţi autorizaţi, este pregnant atât interesul, cât şi sentimentul pozitiv asupra valorii proiectului. Cred că succesul pieţei de capital în general este un obiectiv important, iar segmentul AeRO va avea succes tocmai pentru însemnătatea sa: oferirea accesului la piaţa de capital a companiilor inovatoare, cu rate şi perspective mari de creştere, dar şi invers, oferirea publicului larg a şansei de a investi într-o multitudine de companii din diverse arii ale economiei. De aceea, cred că orice actor care poate influenţa în mod pozitiv acest proiect trebuie să încerce acest lucru".

Bittnet Systems a devenit prima companie IT din România ale cărei acţiuni se tranzacţionează pe o piaţă operată de BVB. Compania a fost înfiinţată în 2007 de fraţii Mihai şi Cristian Logofătu, care în prezent mai deţin câte 32,33% din companie.

Bittnet Systems estimează pentru acest an o creştere de 2,4 ori a veniturilor totale, până la 4,4 milioane euro, pe fondul existenţei unui potenţial mare de creştere în zona serviciilor de training, care va influenţa pozitiv şi profitabilitatea, după cum a declarat recent directorul general al firmei, Mihai Logofătu. Potrivit domniei sale, în 2014, veniturile totale au fost de 1,8 milioane euro, iar, pentru 2016, domnul Logofătu estimează venituri de 5,8 milioane euro. Oficialul BNET a mai spus că, în 2015 şi 2016, nu se pune problema ca societatea să acorde dividende.

O companie se poate lista pe AeRO dacă are o valoare estimată de minimum 250.000 de euro, iar pachetul de acţiuni scoase la vânzare este de cel puţin 10% sau compania are un număr minim de 30 acţionari.

Bittnet Systems oferă clienţilor săi cursuri IT, servicii de implementare soluţii IT (infrastructură de reţea, routing, switching, servere, datacenter, virtualizare, securitate, teleprezenţă sau wireless), dar şi servicii de suport tehnic, fiind axată pe tehnologii noi şi inovare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb