Criza economică din 2020 - "Marea Izolare"

Opinia Cititorului ( 1 )

1. 1.  Amintiri din Crizele Economice Trecute
   (mesaj trimis de Anton Valentin în data de 25.04.2020, 16:52)

   Buna ziua,

   Se pare ca multi nu citesc carti de istorie economica, nu urmaresc ratele dobanzii de referinta a: FED-ului, a Bancii Centrale, a BEC, nu urmarest PMI-ul unei tari, rata de creditare consum, GDP-ul strans legat cu velocitatea numerara in piata, s.a.m.d.p.  

   Se pare ca multi tineri nu au stat de vorba cu bunicii si parintii lor.  

   Exista perioade ciclice in economia globala, aceste perioade ciclice sunt cuprinse in perioade mai mari ciclice.  

   In toata istoria economica in aceste perioade cicice mari au existat:  

   - bule agricole (bula terenurilor)  

   - bule tehnologice (bula tractoarelor si a masinilor)  

   - bula metalelor pretioase (aur si argint)  

   - bula fortei de munca (sclavism si migratii forta de munca)  

   - bula imobiliara  

   - bula creditelor de consum  

   - bula bursiera  

   - bula internetului  

   - bula serviciilor online  

   - bula textilelor....  

   Toate aceste fenomene sunt angrenate in primul rand de robinetul principal al fluxului numerar, nou, curs in piete.  

   Cine varsa acest flux numerar, conform teoriei rezervelor fractionate, el se creaza "din nimic" legal.  

   Prin forma de IOUs Guvern catre FED (sau banca centrala) se face swap, in urma acestui swap apare in conturi "valuta".  

   Pe baza "valutei" si ateoriei fractionate se revarsa in piata prin Obligatiuni, titluri de stat, imprumut, etc, fluxul numerar nou creat. Cu cat fluxul numerar nou creat se invarte in piata, din mana in mana, din cont in cont, cu atat creste "velocitatea", cu atat creste GDP-ul.  

   Cu cat creste gdp-ul cu atat se incalzesc, sau reincalzesc, activele intrinseci in piata, chiar daca acrivele emotionale, perisabile, nu se incalzesc atat de mult (adica cresc sau descresc).  

   Aceasta relatie nu este data, in radacina problemei, de investitori sau consumatori de ordin final, ci de relatia Primordiala intre GUVERNE si BANCI CENTRALE.  

   Guvernul este principalul si marele cheltuitor, el nu o sa lase pe durata mandatelor politice ca prezentul sa cada nominal mai jos fata de trecut, decat la o cota tolerata de partile implicate. - asta poate insemna deflatie sau starea de criza, depresie economica.  

   Guvernul trebuie sa creasca mereu cheltuiala ca sa tina pasul cu cota barte acceptata de parti pentru a nu cadea intr-o depresie economica de lunga durata. (10-20 ani) Exemplu Japonia.  

   FED a reusit cu injectii numerare sa incalzeasca mai toate activele globale a celor ce au ca forma de imprumut catre statul emitent Obligatiuni Statale denominate in USD FED.  

   USA este obligata sa exporte inflatia numerara prin QE, MMT, si mai nou Q Infinity, caci altfel risca sa faca in interiorul tarii hiper inflatie (exemplu romania '90-98).  

   O alta fata a acestor bule este ca ele sunt trecatoare, nu pot sa existe la infinit, in istoria trecuta, sunt date clare care demonstreaza ca au existat perioade de existenta si posibilitati de achizitie locuinta gratis sau ci 1-10 salarii.  

   Bunicii si Strabunicii au avut perioade in viata cand au reusit sa construiasca pe gratis case si sate intregi (cu pretul razboiului), mana de la mana.  

   Prin forte propii au reusit sa ridice active intrinseci, iar pe baza si in jurul acelor active au reusit sa rasara si CARuri sau Banci. Pe baza aparitiei activelor intrinseci se pot genera alte forme de imprumut ce contribuie la inflatia preturilor viitoare in piata.  

   Cand actvele imobiliare sufera salturi astronomice inseamna ca este inflatie, dar nu inflatia declarata nominal in cosul de consum, ci inflatia reala nedeclarata.  

   Caci fluxurile numerare intrate in piata nu mint piata, velocitatea cu care incalzesc activele demonstreaza repetarea accelerata a bancilor de a fractiona rezervele la cote speculative pentru a avea o rata de recuperare mai rapida a profiturilor.  

   DAR cand AURUL incepe sa creasca, bancile incep sa tremure, aurul este registrul suprem contabil, ascensiunea aurului a demonstrat mereu urmatoarea criza.  

   Bancile nu se tem de AUR, se tem de observarea pietei asupra absortiei aurului in raport cu inflatia data de jocul fluxurilor numerare in piata. Cand bancile sesizeaza astam incep sa se uite mai bine in balantele interne, incep sa observe randamente in scadere la unele obligatiuni, active, etc, din portofolii; incep sa ceara avansuri mai mari de 15% la credite, respectiv 25%-30-40%.  

   Cand o banca cere avans 30% la achizitia unui activ imobiliar, fara sa iti ofere posibilitate de achizitie la 5%, 10%,15% (fara prima casa ci ipotecar) atunci inseamna ca esti pe varful speculei si imediat si in prabusirea speculei.  

   Caci banca nu cere degeaba 30-40%, cere ca sa fie sigrura ca ea nu se arde, ci daca e sa te arzi tu, ea are cash deja de la tine, in caz de imposibilitate din partea ta, te executa si plaseaza dosarul.  

   Cine doreste, sa invete, cum functioneaza cu adevarat economia, imobiliarele, cum sa nu fie tepuit, pacalit, trebuie sa invete sa urmareasca cuvinte precum: FED, rata dobanda referinta, salturile procentuale a salariului minim converit in alte cosuri valutare si aur/argint; de urmarit obligatoriu DEFICITUL si EXCEDENTUL Guvernului (cu cat mai mare deficitul - cu atat lai scump activele intrinseci in piata; cu cat mai mare excedentul - cu atat mai ieftine activele intrinseci in piata); cand un guvern anunta stagnari salarii, taieri, concedieri (semn ca te afli deja in depresie economica ce tinde catre criza economica); cad vezi macarale Lenese la orizont (inseamna ca vin Vulturii "criza"; vulturii sunt oportunistii ce au rabdat cuminti).  

   Vinzi cand piata cere, cumperi cand piata plange.  

   Cumperi ieftin - vinzi scump!!!  

   Sper ca aceste informatii gratuite sa va ajute in viitor; si sper sa nu fie sterse de moderator.  

   PS: aveti obligatia morala fata de societate sa educati populatia si nu sa o furati de bunurile si drepturile ce ii revin. Cu cat este furata si indatorata cu atat mai mult copii nostri vor avea de platit, trudit, mai mult; chiar daca aparent GDP-ul in crestere ofera o falsa senzatie de crestere (care in realitate inseamna consum resurse in crestere, malinvestment, ecaderea calitatii vietii, inghesuirea in locuri cat mai stranse a populatiei). 

   Amintiri din specula trecuta: 

   “Manole scria zilele trecute că preţurile apartamentelor au scăzut la jumătate faţă de 2008. Ştirea a mai fost comentată şi prin alte locuri, şi au apărut deja corijenţii la matematică ce strigă: 

   „Stai, nenicule, că euro a crescut din 2008 ! Care 50% ? Şi cu cei 25% pierduţi prin creşterea euro ce facem ? Da’ cu chiria plătită cei 4 ani ? Hai că v-am prins, voi ăştia de vreţi case la preţ de Logan, sărăntocilor !”  

   Păi hai să vedem, Einstein:  

   La 1 iunie 2008, 1 € = 3,6082 RON; la 1 iunie 2012, 1 € = 4,4648 RON. Creştere euro faţă de leu: 23,74%. Până aici omul pare să aibă dreptate, la naiba, ne-a făcut de râs ! Poate mai avem o şansă, totuşi: să facem o simulare de calcul (de fapt nu simulăm, chiar facem calculul) pentru cele 2 credite (în 2008 şi 2012):  

   Să considerăm un credit imobiliar în valoare de 75.000€ necesar cumpărării unui apartament de 2 camere, să zicem în Cluj, în 2008. Perioada de creditare 30 de ani, dobândă de 7,2%. Rezultă o rată lunară de 509€, adică 1837 lei (509 x 3,6082 lei), total de plată în cei 30 de ani – 183.272 € (661.000 lei).  

   (completare ulterioară nr.1, 25 aprilie 2013: de ce oi fi calculat suma totală de returnat (în lei ) la cursul mic din 2008, nu ştiu, pentru că odată cu creşterea cursului şi rata a crescut, prin urmare suma de returnat băncii e mai mare de 661.000. O lăsăm totuşi aşa, nu strică argumentaţia).  

   4 ani mai târziu, preţul în euro a ajuns la jumătate. Dar în lei ?  

   La 1 iunie 2012, 1 € = 4,4648 RON. Creditul pentru acelaşi apartament, în valoare de 37.500€, cu o dobânda marca Prima Casă de 5%, duce la o rată de 398€, adică 1776 lei (mai puţin cu vreo 60 de lei faţă de creditul din 2008), însă perioada creditului este de doar 10 ani, în loc de 30 ! Suma totală de returnat este de 42.730€ (213.000 lei).  

   Pentru cei ce au chiulit la matematică, să recapitulăm:  

   preţ (în euro) la jumătate fată de 2008 (37.500€ versus 75.000€). Cârcotaşii vor dori să adăugăm și chiria plătită în aceşti 4 ani. Să le facem pe plac: 250€ chirie lunară înseamnă în 4 ani 12.000€, prin urmare avem un preț total în 2012 de 50.000€ faţă de 75.000€ cât era în 2008. Dar stai, asta nu-i tot !  

   împrumut de 10 ani în loc de 30 (dacă mai punem la socoteală şi cei 4 ani de chirie – 2008-2012 – avem 14 ani până apartamentul este al nostru)  

   sumă totală de returnat (în lei): 213.000 lei în 2012 faţa de 661.000 lei în 2008, adică mai puţin de o treime ! (completare ulterioară nr.2, 25 aprilie 2013: de fapt suma totală plătită în cazul achiziţiei din 2008 este şi mai mare de 661.000 lei, conform comentariului nr.1 de mai sus). 

   Evident, asemenea calcule sunt de-a dreptul meschine, vorba cuiva implicat în imobiliare. Cum e şi mai meschin să spui că preţurile sunt încă prea mari şi că vor scădea şi mai mult odată cu oprirea Primei Case. Dar cine stă să calculeze aşa ceva dacă a zis la ştiri că acum e cel mai bun moment să cumperi o locuinţă ? Sau în ziar scria ? Nu mai ţin minte, maică, dar dacă zicea, zicea !”  

   Amintiri din specula trecuta: 

   Speculă financiară, credite ipotecare și dreptul la locuire 

   Ca parte a acțiunilor comune ale Coaliției Europene de Acțiune pentru Dreptul la Locuire și la Oraș, Frontul Comun pentru Dreptul la Locuire** a pornit pe 5 octombrie o campanie de informare și conștientizare despre efectele financializării.*  

   În cele ce urmează, vom încerca să definim acest termen și vom urmări în ce fel acționează asupra locuirii și cum se reflectă în viețile noastre de zi cu zi.  

   Ce este financializarea  

   Este reorganizarea economiei, instituțiilor, statelor și inclusiv a locuirii conform pieței financiare.  

   Această reorganizare se bazează pe o schimbare în modalitatea de creare a profitului, care nu mai este extras din comerț și din producție (tipice economiilor industriale), ci din tranzacții cu instrumente financiare. Mai simplu spus, o economie care nu se bazează pe ceea ce produc oamenii, ci pe scheme financiare, pe credite de consum și pe specula nevoilor oamenilor.  

   Financializarea este un proces în continuă creștere la nivel global din anii ’70 (deși vizibilă încă din secolul 19) și: include slăbirea regulilor, limitelor și controalelor impuse instituțiilor financiare este promovată agresiv de instituții financiare transnaționale (bănci și fonduri de investiții) instituțiile financiare au ajuns să monopolizeze toate domeniile de tranzacții și producție: profiturile (și, în general, veniturile) din tot ce se produce sunt tranzacționate la bursă, reinvestite prin fonduri de investiții, depozitate în bănci, transferate prin bănci.  

   În acest context, financializarea locuirii înseamnă că locuințele sunt tratate și tranzacționate ca mărfuri, ca obiecte pentru speculă imobiliară și financiară și ca mod de a obține profit. Aceasta în detrimentul și prin ignorarea locuirii ca nevoie socială și ca drept de bază al oamenilor.  

   Acest proces este sprijinit de instituțiile statului, prin diverse politici publice (economice, sociale, de locuire).  

   Instituțiile financiare fac presiune pe guverne și influențează strategiile și programele publice; tot ele, “eliberate” de reglementări, au devenit tot mai puternice, iar impactul lor în politicile publice (care să le avantajeze) e tot mai mare.  

   Guvernele, deși au bani, nu investesc în programe sociale din cauza cerințelor impuse de structurile financiare transnaționale și din cauza avantajelor pe care clasele politice le acumulează răspunzând acestor cerințe.  

   Financializarea locuirii  

   Financializarea locuirii îmbracă mai multe forme. Una dintre acestea este sistemul de credite ipotecare pentru accesarea proprietății private. Cu cât creditele ipotecare se dau mai ușor, cu atât prețul locuințelor va crește și familiile se vor îndatora din ce în ce mai mult. Totodată, persoanele cele mai sărace și vulnerabile sunt excluse complet din acest proces, rămânând să se descurce pe piața speculativă a chiriilor.  

   O altă formă de financializare este prin investițiile speculative ale fondurilor de investiții, corporațiilor și industriei imobiliare. Aceste investiții speculative determină creșterea prețului locuințelor și a chiriilor și îngreunează accesarea unei locuințe.  

   Aceste procese de creditare și speculare imobiliare sunt încurajate și sprijinite de către stat prin: garantarea creditelor ipotecare și încurajarea accesului populației la credite, în detrimentul altor modalități de acces la locuință privatizarea fondului public de locuințe, facilitând acumularea de proprietăți și, prin urmare, speculația imobiliară parteneriate public-private, prin care resurse publice sunt direcționate către sectorul privat de dezvoltare imobiliară în schimbul alocării, pe o perioadă limitată, a unui procent din apartamente ca locuințe sociale.  

   Actorii pricipali ai financializării lucrează simultan pe trei niveluri diferite:  

   actorii transnaționali (Uniunea Europeană și instituțiile sale, instituțiile financiare precum Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Banca Centrală Europeană, bursele internaționale) statele naționale și instituțiile guvernamentale consiliile municipale și/sau locale.  

   De ce ne interesează toate aceste lucruri  

   În estul și sudul Europei, creditele sunt considerate mai riscante, deci impun rate mai mari, ceea ce înseamnă profituri mai mari față de creditele din vest.  

   În același timp, riscurile sunt transferate celor care iau credite; în cazul în care nu mai pot plăti ratele, oamenii își pierd bunurile cu care au garantat (inclusiv casele), care reintră în circuitul de profit al băncilor.  

   Dat fiind că nu oricine poate obține credit ipotecar și că valoarea chiriei este de cele mai multe ori cât un salariu minim, trebuie să ne întrebăm ce face statul pentru a răspunde nevoii de locuire a unei populații din care 40% se află sub pragul de sărăcie. În timp ce mii de dosare de locuințe sociale rămân nesoluționate prin primării, statul sprijină sectorul bancar.  

   Astfel, în România, din 2001, locuințele ANL (Agenția Națională pentru Locuințe) sunt construite pentru a fi cumpărate doar prin credite, împreună cu bănci precum BRD. Guvernul a alocat milioane de euro pentru construirea și vânzarea de locuințe prin bănci. Acest program este destinat persoanelor sub 35 de ani, dar nu este orientat în funcție de venit, astfel că cei cu veniturile cele mai mici și cea mai mare nevoie de locuințe accesibile sunt excluși. Programele care favorizează băncile („Prima Casă” și Banca pentru Locuințe în parteneriat cu BCR și Raiffeisen) și condiționează accesarea unei locuințe prin accesarea de credite au primit peste 21 miliarde lei, adică peste 96% din totalul cheltuit pentru subvenționarea locuințelor din bugetul de stat.  

   Pe când programele de locuințe sociale, locuințe pentru chiriași evacuați, pentru combaterea marginalizării au avut alocate mai puțin de 800 milioane lei, adică doar 3.7% din totalul cheltuit pentru subvenționarea locuințelor din bugetul de stat.  

   Criza și restructurările economice au dus la pierderea sursei de venit pentru multe familii, iar îndatorarea masivă la bănci și chiriile exorbitante au avut drept consecințe executări silite și evacuări.  

   Cum ne afectează pe noi  

   Suntem și vom deveni tot mai dependenți de credite și bănci pentru a putea accesa o locuință în timp ce prețurile la locuințe cresc artificial și nu ne mai permitem să închiriem sau să cumpărăm o casă.  

   Autoritățile nu dau bani către programe de locuințe publice pentru lucrătorii cu venituri mici, dar direcționează banii către programe realizate împreună cu băncile ceea ce face ca puterea băncilor de a-și impune propriile condiții să crească (de exemplu, rate mult mai mari decât în vest, rate flexibile, chiar contestarea legii dării în plată, etc.)  

   Persoanele fără acces la o locuință (personală sau socială) devin tot mai vulnerabile (impactul este uriaș, în Londra, de exemplu, speranța de viață la persoanele care locuiesc în condiții dificile este cu peste 25 de ani mai mică decât a celor care locuiesc în condiții bune).  

   Din ce în ce mai mult crește inegalitatea economică dintre persoanele care au o locuință și cele care nu au locuință și nici acces la chirii pe piața imobiliară (lucrătorii cu veniturile cele mai mici). Chiar și cei care au un credit ipotecar sunt vulnerabili în fața crizelor economice sau la scăderea venitului.