Criza economică mondială este provocată

În ultimele zile s-au adunat destule date economice, încât prin conexarea lor s-ar putea susţine că recesiunea economiei mondiale a fost provocată sau a fost lăsată să se declanşeze. Economia lumii nu arăta deloc ca în 1929 şi nici mecanismele instituţionale nu sunt aceleaşi. Ca atare, nimic nu se produce spontan, iar relaţiile de interdependenţă între stat şi economie sunt puternice chiar şi în regimuri ultraliberale. De aceea, ideea cu eşecul pieţelor ca sursă de criză ţine de istoria economiei nicidecum de realităţile prezentului. În SUA criza financiară actuală îşi are cauzele în modificarea legislaţiei bancare în 1999 (Glass Steagal Act), în forţarea băncilor ipotecare de a acorda într-o anumită cotă procentuală credite ipotecare familiilor cu venituri mici, conform Community Reinvestment Act, precum şi în politica monetară a FED (Federal Reserve System) de expansiune a credititului. Toate aceste măsuri de politică au fost luate într-un interval de 10 ani, atât sub administraţie democrată, cât şi republicană şi au produs mulţi bani în contul băncilor americane, dar cu riscuri. Când criza financiară a ajuns la vârf spre sfârşitul lunii septembrie 2008, administraţia americană a luat imediat măsuri de prevenire a riscului sistemic pentru a evita colapsul. La fel au procedat şi vest-europenii, deşi reacţia rapidă şi coordonată a acestora nu îi caracterizează. Fireşte, nu am la dispoziţie toate datele pentru a fi categoric în privinţa provocării unei crize economice, dar încerc să-mi explic de ce totul se desfăşoară pe un traseu atât de bine organizat, în condiţiile în care FMI - Fondul Monetar International, ca instituţie financiară ce intervine în asemenea momente potrivit rolului său, a fost incapabilă să acţioneze preventiv şi nici nu a realizat o coordonare între statele industrializate ulterior declanşării crizei financiare.

Ca în cazul oricărei decizii politice, cred că americanii au anticipat momentul declanşării crizei, ale căror surse le cunoşteau foarte bine, urmărind 3 ţinte majore la nivel global: creşterea puterii bancare americane în economia lumii, menţinerea supremaţiei dolarului pe plan mondial, slăbirea Rusiei şi a Chinei sau cel puţin întărirea controlului asupra acestora.

Criza financiară actuală favorizează creşterea gradului de concentrare a capitalului bancar american, aflat de mulţi ani în concurenţă cu băncile britanice şi japoneze. Prin concentrare, băncile americane îşi măresc forţa în faţa altor megabănci, raportat la gradul de capitalizare şi valoarea activelor deţinute (HSBC, Mizuho, Mitsubishi). Planul de bailout iniţiat de Paulson facilitează concentrarea bancară printr-o reţetă liberală, întrucât băncile se bat între ele până rămâne în viaţă cel mai bun. Prin concentrare bancară, americanii ajung la cea de a doua ţintă, şi anume la păstrarea supremaţiei dolarului pe plan mondial. Firesc, SUA doreşte să păstreze supremaţia dolarului în schimburile internaţionale, pentru că astfel atrage capital şi plasează capital în orice ţară doreşte, influenţând astfel dezvoltarea economică a unei ţări sau din contră, prăbuşirea economică a acesteia, printr-o combinaţie între politica monetară a FED, tranzacţii valutare speculative şi mecanisme de rating. De aceea, SUA nu va face nici un gest ca la conferinţa mondială pe tema crizei financiare din luna noiembrie 2008 să schimbe fundamentele de la Breton Woods în privinţa dolarului.

În fine, SUA urmăreşte slăbirea Chinei şi a Rusiei, prin "tundere" de bani. Un tratament mai dur faţă de aceste ţări era necesar. În ultimii ani, China şi Rusia, încrezătoare în forţa lor economică au început să facă demostraţii de forţă cam des. Te întrebi şi de ce. Produsul Intern Brut al Rusiei este de aproape 13 ori mai mic decât cel al SUA., iar al Chinei de 4 ori mai mic. Economiile lor sunt fragile şi se contractă imediat la prima fugă a capitalului străin. Singurul element de susţinere economică stă în exportul de mărfuri cu valoare adăugată scăzută: combustibili fosili, textile, alimente. Acum aceste ţări se confruntă cu scăderea exporturilor şi a intrărilor de capital, ceea ce le va reduce în următoarele luni rezervele valutare cât şi potenţialul investiţional. În recesiunea economică actuală, Rusia este cea mai vulnerabilă întrucât rezervele sale valutare scad săptămânal pentru susţinerea monedei şi a lichidităţii sistemului bancar. În plus, o treime din stocul investiţiilor străine este, de fapt, capital rusesc aflat în zone off-shore. Ei bine, doar aşa întâmplător la viitoarea conferinţă a statelor industrializate pe tema contracarării crizei actuale din luna noiembrie, ţările occidentale vor ridica problema eliminării zonelor off-shore, cel puţin din zona euro, pe unde este depozitat capitalul rusesc. China pare mai puţin afectată de criză, pentru că nu a trecut la un curs flotant al monedei naţionale. Dar economia chineză depinde de menţinerea unei valori constante a intrărilor de investiţii străine, precum şi de exporturi. Ambele vor suferi contracţii în lunile următoare.