"Crosslander" a transferat către ARO Cîmpulung Muscel o primă tranşă în valoare de peste 130.000 dolari din capitalul de lucru, în conformitate cu prevederile contractului de privatizare, informează APAPS. Compania americană a preluat, în septembrie 2003, 68,7% din acţiunile producătorului de autovehicule.
Pentru ARO, această infuzie de capital semnifică deblocarea fluxului de producţie şi reaşezarea societăţii pe o bază solidă de pornire în contextul lansării noului model ARO destinat pieţelor americane, se arată în comunicatul Autorităţii pentru Privatizare.
Preşedintele APAPS, Ovidiu Muşetescu, a semnat, la începutul acestei luni, documentele care au perfectat transferul dreptului de proprietate pentru ARO Cîmpulung.
Totalul efortului asumat de investitor prin implicarea sa în privatizarea ARO este de peste 27 milioane de dolari, din care 15,8 milioane de dolari reprezintă valoarea totală a tranzacţiei, şi 11,4 milioane dolari sînt datorii şi credite comerciale asumate de cumpărător.