CSA: Medierea dosarelor de daună poate reduce cheltuielile asigurătorilor cu despăgubirile

Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 8 noiembrie 2012

Asigurătorii îşi pot reduce cheltuielile legate de daune dacă vor apela la serviciile mediatorilor, despăgubirile obţinute de asiguraţi în instanţă fiind de două sau trei ori mai ridicate decât cele pe cale amiabila, reiese din cifrele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Astfel, despăgubirile obţinute în instanţă în cazul dosarelor de daună pentru vătămări corporale şi deces au atins 174,6 milioane de lei la finele anului 2011, fiind de două ori mai ridicate decât pe amiabil, care s-au ridicat la 83,44 milioane de lei, a declarat miercuri unul dintre membrii Consiliului CSA, Dan Con-stantines-cu, citat de Mediafax.

"În privinţa dosarelor de daună plătite, dintr-un total de 4.104, un număr de 2.167 au fost rezolvate amiabil şi 1.937, deci aproape 50%, au fost soluţionate în instanţă. Aceas-ta este masa critică pe care putem să o accesăm în domeniul medierii în asigurări. Dacă ne uităm la despăgubirile plătite, vom constata că în instanţă volumul despăgubirilor a atins 174,6 de milioane de lei, în timp ce în amiabil despăgubirile au cumulat doar 83,44 milioane de lei", a spus Constantinescu.

El a adăugat că dauna medie plătită s-a situat la 38.506 lei în cazul dosarelor rezolvate amiabil, în timp ce în instanţă a fost de 90.123 lei.

"Este foarte limpede că acest ecart de 134% al daunei medii plătite prin intermediul instanţelor faţă de cea plătită pe amiabil reprezintă încă un punct de care ne putem lega speranţele noastre de dezvoltare a sectorului de mediere în asigurări în viitor", a spus reprezentantul CSA.

Pe baza acestor cifre, a continuat Constatinescu, rezerva de daună avizată la finele anului 2011 constituită în baza dosarelor rezolvate amiabil era de 198,7 milioane de lei, în timp ce pe baza dosarelor soluţionate în instanţă a atins 588,1 milioane de lei.

"În acest context, dauna medie în rezerva prezintă un ecart aproape înspăimântător, de patru ori mai ridicat, de la 76.809 lei la 331.694 lei. Cifrele (...) arată că ecartul foarte mare între rezultatele obţinute în instanţă şi cele pe cale amiabilă reprezintă un punct de plecare al viitoarei dumneavoastre activităţi în ceea ce priveşte medierea în asigurări", a spus Constantinescu.

Referitor la situaţia dosarelor de regres administrativ, cifrele CSA pentru intervalul ianuarie-iunie 2012 arată că pe rolul instanţelor de judecată erau înregistrate un număr total de 14.280 de dosare de daună, iar suma totală a pretenţiilor se ridica la 113,8 milioane de lei.

"Numărul dosarelor de regres administrativ aflate pe rolul instanţelor la 30 iunie 2012 reprezenta aproape 10% din totalul dosarelor RCA aflate în stadiul de instrumentare. Este un procent semnificativ asupra căruia putem să medităm", a spus Constantinescu.

În primul semestru al acestui an, asigurătorii au plătit 35,97 milioane de lei pentru 4.911 de dosare de daună pe segmentul RCA soluţionate în baza unor hotărâri judecătoreşti, reprezentând 3% din totalul dosarelor de daună RCA plătite în perioada analizată.

"Dauna medie pentru dosarelor de regres administrativ plătite în instanţă a atins 7.342 lei, cu 30% mai mult faţă de dauna medie la nivelul pieţei de asigurări RCA, care a fost de 5.643 lei. Avem, aşadar, un temei foarte clar de a sugera asigurătorilor să intre în acest proces de mediere pentru simplu motiv că diferenţa de 30% reprezintă o marjă de negociere, înlăuntrul căreia, dincolo de faptul că pot fi costuri mult mai reduse, celeritatea procesului mai ridicată, accesul mai rapid la resurse şi la refinanţare, avem această posibilitate de negociere", a spus reprezentantul Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA).

Prezent la eveniment, alt membru al Consiliului CSA, Albin Biro, a spus că medierea poate reduce numărul de dosare aflate pe rolul instanţelor, degrevând astfel activitatea judecătorilor, în condiţiile în care, au fost cazuri în care, mai mult de jumătate din dosarele programate într-o zi aveau legătură cu domeniul asigurărilor.

Medierea reprezintă o modalitate de soluţionare a conflictelor pe cale amiabilă, cu ajutorul unei terţe persoane specializate în calitate de mediator, in condiţii de neutralitate, imparţialitate, confidenţialitate şi având liberul consimţământ al părţilor.

Instituţia medierii este reglementată prin Legea 192/2006 privind medierea si organizarea profesiei de mediator.

Prin dispoziţiile Legii 115/2012, de la 1 octombrie, s-a instituit obligativitatea informării cu privire la mediere pentru fiecare persoan' (fizică sau juridică) ce-şi propune deschiderea unui proces judiciar în anumite domenii expres prevăzute de lege.

Aceeaşi obligativitate este prevazută şi pentru părţile ce se află deja cu o cauză pe rolul instanţelor de judecată.

În acest sens, părţile sunt obligate să parcurgă o şedinţă de informare cu privire la mediere.

Instanţele sunt şi ele obligate să solicite, tuturor părţilor din dosar, dovada parcurgerii acestei sedinţe de informare, măsură care se aplica începând cu luna ianuarie 2013.

Interesele mediatorilor sunt reprezentate de Asociaţia de mediatori din domeniul financiar-bancar FINBAN, înfiinţată în 2010.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb