CSALB:  Împăcările dintre consumatori şi bănci valorează 1,24 milioane euro în primele 9 luni

J.P.
Bănci-Asigurări / 27 octombrie 2021

Împăcările dintre consumatori şi bănci valorează 1,24 milioane euro în primele 9 luni

În primele nouă luni ale anului, 445 consumatori au parcurs întregul proces de conciliere (depunere cerere, negociere, hotărâre finală acceptată de ambele părţi) ori au ajuns la o înţelegere amiabilă direct cu băncile/IFN-urile, după ce au apelat la Centrul de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB). Beneficiile rezultate din negocierea consumatorilor cu băncile au ajuns la 1,24 milioane euro în primele trei trimestre, iar valoarea totală a beneficiilor în cei cinci ani de activitate operaţională este de 5,25 milioane euro, conform unui comunicat remis redacţiei.

Datorie în CHF ştearsă integral de către bancă

Ioana Dodenciu, Roşiorii de Vede - "În luna septembrie am primit vestea că banca îmi şterge toată datoria de 44.330 de CHF pe care o aveam în urma unui împrumut din anul 2007, pentru un apartament de trei camere. Am putut plăti ratele cât timp a trăit soţul meu, creditul fiind pe numele lui, iar eu eram codebitor. Când am făcut cerere la CSALB, am solicitat măcar o reducere a ratei lunare, deoarece copilul cel mare începea facultatea anul acesta şi nu puteam face faţă cheltuielilor. Am trei copii de crescut şi nu mă puteam descurca decât cu ajutorul părinţilor de la ţară. Practic, mai mult de jumătate din salariul meu de asistent medical se ducea pe rata la bancă. Ultima rata a fost de 294 de CHF. Când am primit vestea eram în timpul programului de vaccinare şi am rugat un coleg să-mi spună dacă văd bine mailul de la doamna conciliator Mihaela Budişteanu care îmi confirma că datoria a fost ştearsă. Îi multumesc doamnei conciliator pentru implicarea şi rapiditatea cu care a găsit o rezolvare la situaţia mea. De când am depus cererea şi până când am convenit cu banca pe soluţia propusă de conciliator au trecut mai puţin de două luni".

"Ceea ce observăm după primele nouă luni ale anului este o disponibilitate mai mare a consumatorilor şi băncilor de a ajunge la un compromis. 90% dintre negocierile derulate anul acesta în cadrul CSALB s-au încheiat prin împăcarea părţilor. Spre exemplu, în trei trimestre am avut doar două situaţii în care una dintre părţi s-a retras din negociere, faţă de 21 de situaţii de acest fel în perioada similară a anului trecut. Deşi numărul cererilor acceptate spre negociere este cu aproximativ 10% mai mic decât în 2020, valoarea mare a beneficiilor şi procentul ridicat al împăcărilor arată o înţelegere mai profundă a mecanismelor de conciliere, atât din partea băncilor, dar mai ales din partea consumatorilor, despre care putem spune că sunt mai centraţi pe rezultat, mai pragmatici decât în trecut. Această atitudine poate veni şi din dorinţa consumatorilor care se confruntă cu probleme financiare de a găsi rapid o rezolvare pentru dificultăţile lor actuale. Incertitudinile privind evoluţia pandemiei, efectele acesteia asupra economiei, creşterea dobânzilor, creşterea puternică a preţurilor la energie electrică, la gaz şi la carburanţi, pun presiune pe capacitatea de rambursare a împrumuturilor bancare. În acest context, există posibilitatea creşterii ratei creditelor neperformante, motiv pentru care consumatorii trebuie să fie foarte precauţi pentru a nu înregistra restanţe. Recomandarea noastră pentru consumatori este să se adreseze băncii dacă au dificultăţi în achitarea ratelor, dar să nu depăşească 90 de zile de întârziere, situaţie în care întregul credit devine scadent. Iar dacă nu reuşesc să ajungă la o înţelegere cu creditorul, întotdeauna rămâne şi alternativa soluţionării amiabile în cadrul CSALB", spune Alexandru Păunescu, membru al Colegiului de Coordonare al CSALB.

Scad cererile de negociere către bănci, cresc cele pentru IFN-uri

În primele nouă luni consumatorii au trimis 1.837 de cereri de negociere (o medie de 47 de cereri pe săptămână), dintre care 1.152 adresate băncilor şi 685 IFN-urilor.

Se observă o creştere a numărului de cereri adresate IFN-urilor, ponderea acestor cereri fiind de 37% din total, faţă de 24% în aceeaşi perioadă a anului trecut. Din păcate, aproximativ 80% dintre cererile adresate IFN-urilor vizează ştergerea înregistrărilor din Biroul de Credit, solicitări care nu pot face obiectul unei negocieri, în proporţie covârşitoare fiind clasate ca urmare a refuzului comercianţilor de a intra în procedurile de negociere.

Pe de altă parte, numărul de cereri adresate băncilor a scăzut în perioada primelor trei trimestre ale acestui an faţă de perioada similară din 2020: de la 1.557 cereri în primele 9 luni din 2020, la 1.152 cereri în primele 9 luni ale acestui an.

Băncile clasează mai puţine cereri

Evoluţia ultimilor ani indică o scădere semnificativă a numărului de cereri înregistrate la CSALB şi pentru care băncile şi-au exprimat refuzul de a intra într-o procedura de negociere: de la 80% în 2016, la 45% în 2018 şi 28% în 2020. În primele nouă luni ale anului 2021, procentul cererilor clasate ca urmare a refuzului nejustificat al băncilor a scăzut la 17% din totalul cererilor trimise, iar recomandarea CSALB către bănci şi IFN-uri este ca procentul de clasare să se menţină sub 20% până la finele anului. Este un obiectiv realizabil, cu atât mai mult cu cât sunt deja bănci mari în cazul cărora rata de respingere a cererilor, fără un motiv întemeiat, este de sub 10% ori chiar sub 5%.

Situaţia în cazul IFN-urilor este diferită: din 685 de cereri, doar 5 au fost acceptate spre negociere, iar alte 21 de solicitări au fost soluţionate direct între consumator şi comerciant, după sesizarea CSALB, dar fără a mai trece prin procesul de conciliere.

CSALB, prima opţiune pentru rezolvarea unei probleme cu banca

În urma unui studiu de piaţă iSense Solutions - Back to the Future (studiu care nu a fost comandat de CSALB), doar 18% dintre intervievaţi au răspuns că au probleme în relaţia cu băncile, iar 82% spun că nu întâmpină neînţelegeri. Pentru cei care au nemulţumiri, rezolvarea amiabilă este prima alternativă la care ar apela:

Cei mai dispuşi la negociere sunt consumatorii din regiunea Sud-Vest Oltenia (59% ar alege calea amiabilă), urmaţi de cei din Bucureşti-Ilfov (45% ar alege în primul rând serviciile CSALB). Studiul a fost făcut în luna septembrie pe 504 respondenţi şi a permis variante multiple de răspuns.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb