CSAT degeaba. Spionii rămân invizibili!

Este de râsul curcilor. S-a întrunit CSAT. Pentru a dezbate şi a aproba, nici mai mult şi nici mai puţin, decât raportul pe anul 2023. Timp în care România a fost cu adevărat o ţintă a serviciilor secrete ale Federaţiei Ruse. Şi nu orice fel de ţintă. Iar ditamai raportul nu ne relevă absolut nimic legat de agresiunea aparent invizibilă la care a fost supusă România. Spionii sunt transformaţi în fantome. Nu există. CSAT a transpirat degeaba.

Preşedintele Klaus Iohannis a întrunit CSAT pentru un amplu raport anual, pe anul 2023, care de altfel a şi fost aprobat. Este un document pe care ar fi putut să-l scrie la fel de bine, sau la fel de rău, orice elev de liceu care a citit câteva articole despre modul în care Federaţia Rusă poartă războiul din Ucraina şi monitorizează situaţia din ţările aliate acesteia. Ni se spun, în raport, o serie întreagă de lucruri care intră în logica oricărui război desfăşurat vreodată pe Pământ. Inamicul, în speţă România - membru NATO - este supravegheat îndeaproape pentru a i se anticipa diversele mişcări. Refugiaţii ucraineni sunt infiltraţi de spioni sau agenţi de influenţă ai Federaţiei Ruse, pentru ca mai marii de la Kremlin să afle, şi pe această cale, care este starea de spirit a acestora şi în ce măsură sunt hotărâţi să lupte până la capăt din exil. Este normal ca, aflându-ne în prima linie din spatele frontului, instituţiile statului român să fie penetrate de agenţi ai Federaţiei Ruse, pentru ca aceştia să obţină în mod operativ informaţiile necesare şi să poată chiar influenţa deciziile. La fel de logic este ca un stat ostil României, cum este în prezent Federaţia Rusă, să desfăşoare intense operaţiuni de propagandă pe diverse canale la nivelul Guvernului, al Armatei, al instituţiilor de forţă şi al societăţii civile, pentru a submina şi contracara astfel deciziile conducătorilor statului român şi pentru a sădi neîncrederea în Armată, în aliaţi, în posibilitatea Ucrainei de a câştiga războiul. Şi este firesc ca serviciile secrete ale Federaţiei Ruse să monitorizeze îndeaproape şi toate legăturile noastre politice sau de altă natură cu Republica Moldova. Şi aşa mai departe.

Un uriaş bla bla. Un talmeş-balmeş de generalizări, de aşa-zise judecăţi de valoare, pe care le putem descoperi în orice manual de strategie, începând de la scrierile lui Sun Yat-sen şi până azi. Oare pentru asta cetăţenii României susţin financiar ditamai CSAT? Ce ar fi trebuit, de fapt, să aşteptăm din partea instituţiilor de forţă care compun acest organism şi care ar fi trebuit să fie substanţa unui raport anual?

Dacă instituţiile noastre de forţă lucrează la parametri cât de cât acceptabili, ar fi trebuit să aflăm numeroase detalii referitoare la modul în care acestea s-au implicat pe parcursul anului trecut, pentru ca România să nu devină sub nicio formă un stat vulnerabil în raport cu Federaţia Rusă. Ci dimpotrivă un aliat de nădejde, adică puternic, al statelor NATO. Prin urmare, fără pretenţia de a face un inventar exhaustiv, ar fi trebuit să aflăm următoarele:

1. Câţi agenţi ai Federaţiei Ruse, strecuraţi printre refugiaţii ucraineni, au fost identificaţi, deconspiraţi, anchetaţi , împachetaţi şi trimişi de către autorităţile statului român înapoi la Moscova?

2. Câţi spioni ruşi strecuraţi în Armată, în Guvern, ori în alte instituţii ale statului, au fost prinşi în flagrant în timp ce culegeau informaţii despre modul în care ne apărăm, despre modul în care cooperăm cu aliaţii noştri şi despre modul în care încercăm să susţinem eforturile de apărare ale Ucrainei?

3. Câţi agenţi de influenţă a identificat SRI în presă sau în organizaţiile societăţii civile, cum i-a documentat, cum le-a contracarat acţiunile şi cum i-a deferit Justiţiei?

4. Ce au descoperit autorităţile de la Bucureşti, componente ale CSAT în legătură cu infiltrarea de către Serviciile de spionaj ale Federaţiei Ruse, a bazei de la Deveselu, a celorlalte baze militare, inclusiv a complexului militar pe cale de a fi edificat în Dobrogea? Şi, din nou, se pune întrebarea câţi spioni au fost prinşi?

5. Se vorbeşte intens, din direcţia oficialilor serviciilor noastre secrete, dar şi a oficialilor statului român, despre fel de fel de lovituri care ne sunt aplicate în plan informatic. Despre penetrarea şi paralizarea a unor întregi segmente ale spaţiului virtual, operaţiuni mai mult sau mai puţin sofisticate, puse la cale de serviciile, de hackerii aflaţi în slujba Federaţiei Ruse. Câte asemenea acţiuni au avut loc, în ce direcţii s-au concentrat ele, care au fost consecinţele, cum au fost contracarate , cum anume ne vom proteja în viitor instituţiile? Nici la acest capitol nu avem vreun răspuns.

Lista de mai sus poate continua mult şi bine. Dar indiferent ce ne comunică CSAT, indiferent cum comentăm noi sau alţii acest eveniment, un fapt este cert: ţara noastră colcăie de spioni ai Federaţiei Ruse, dar autorităţile noastre plătite cu bani grei nu au reuşit să prindă niciunul. Iar această tristă realitate este girată de preşedintele României Klaus Iohannis.