CSM discută, astăzi, răspunsurile primite de la instituţiile din sistemul judiciar cu privire la protocoalele cu structurile de informaţii

M.D.
Politică / 4 aprilie 2018

CSM discută, astăzi, răspunsurile primite de la instituţiile din sistemul judiciar cu privire la protocoalele cu structurile de informaţii

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) va examina în şedinţa ce va avea loc, astăzi, răspunsurile primite de la instituţiile din sistemul judiciar cu privire la protocoalele încheiate cu structurile de informaţii.

Răspunsurile transmise la solicitarea CSM de către instituţiile din sistemul judiciar cu privire la protocoalele încheiate cu serviciile/structurile de informaţii se află pe ordinea de zi a şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii, programată de la ora 10.00.

În şedinţa Plenului CSM din 20 martie s-a decis, printre altele, transmiterea unei solicitări către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, curţile de apel şi parchetele de pe lângă acestea, Institutul Naţional al Magistraturii, Şcoala Naţională de Grefieri şi Inspecţia Judiciară, în vederea comunicării Consiliului Superior al Magistraturii, în măsura în care există, a protocoalelor încheiate cu serviciile/structurile de informaţii, începând cu data 1 ianuarie 2005.

Serviciul Român de Informaţii (SRI) a publicat, vineri, protocolul de colaborare încheiat de SRI cu Parchetul General în anul 2009. Protocolul a fost semnat în februarie 2009 de procurorul general Tiberiu Niţu şi prim-adjunctul SRI Florian Coldea şi a înlocuit documente similare încheiate chiar imediat după înfiinţarea de către Guvernul Năstase a Parchetului Naţional Anticorupţie (PNA), actuala DNA.

Documentul are semnăturile adjunctului SRI Florian Coldea şi prim adjunctului procurorului general, Tiberiu Niţu, fiind aprobat de Laura Codruţa Kovesi în calitate de procuror general şi de George Maior, director al SRI.

Protocolul stabileşte între obiective: valorificarea eficientă a capacităţilor specifice deţinute de cele două instituţii în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor şi a factorilor de risc externi şi interni Ia adresa securităţii naţionale, care pot genera sau favoriza săvârşirea infracţiunilor; punerea Ia dispoziţie a informaţiilor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice părţilor, precum şi asigurarea protecţiei acestora; efectuarea cu celeritate a demersurilor prevăzute de lege, pentru solicitarea şi obţinerea, de către Serviciu, a mandatului pentru autorizarea măsurilor privind desfăşurarea unor activităţi în scopul culegerii de informaţii; constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părţilor, în vederea documentării faptelor de terorism şi împotriva siguranţei naţionale; acordarea asistenţei în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate deţinute şi utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu acest caracter, colectarea, transportul şi distribuirea în ţară a corespondenţei oficiale; acordarea de către Serviciu, în conditiile legii, a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor în cauzele vizând faptelor de terorism şi împotriva siguranţei naţionale, în care administrarea mijloacelor de probă impune cunoştinţe ori dotări tehnice specifice sau în cauzele în care se ascultă persoane cu identitate protejată; crearea unor mecanisme informatice care să asigure comunicarea operativă, în situaţii deosebite, a datelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor fiecărei părţi.

Conform documentului, schimbul de informaţii, date, documente şi materiale se efectuează de procurori şi ofiţeri anume desemnaţi, cu aprobarea conducerii Serviciului, respectiv a conducătorului structurii/unităţii de Parchet. În situaţii excepţionale, pentru valorificarea unor oportunităţi operative, schimbul de informaţii se poate face şi Ia nivelul de execuţie, cu încunoştinţarea, de îndată, a conducerii Serviciului, respectiv a conducătorului structurii/unităţii de Parchet. Schimbul se realizează Ia sediul unităţilor centrale sau teritoriale ale Serviciului sau în locuri anume stabilite de şefii acestor unităţi şi conducătorii structurii/unităţii de Parchet (centrale sau teritoriale). În cauze complexe, cooperarea efectivă se realizează pe baza unor planuri comune, aprobate de conducerile celor două instituţii, cu precizarea sarcinilor ce revin fiecărei părţi. Protocolul prevede că se poate solicita Serviciului, prin unitatea specializată, respectiv prin direcţiile judeţene de informaţii, efectuarea unor verifiăari tehnice, cu privire Ia identitatea titularului postului telefonic propus a fi interceptat, starea de funcţiune a postului, precum şi Ia existenţa condiţiilor tehnice necesare ducerii Ia îndeplinire a prevederilor autorizaţiei.

La solicitare, Serviciul va efectua verificări în evidenţele specifice a unor date apărute în procesul de realizare a interceptărilor efectuate în baza actelor de autorizare.

Documentul stabileşte că Serviciul va asigura înregistrarea comunicărilor sau convorbirilor rezultate din interceptare pe suporţi de date inseriaţi, puşi Ia dispoziţie de procuror, precum şi trimiterea acestora Parchetului sau parchetelor teritoriale. În vederea sprijinirii activităţilor specifice desfăşurate de Parchet sau parchetele teritoriale, Serviciul va asigura transcrierea comunicărilor sau convorbirilor considerate relevante în cauză. Ulterior, Ia solicitarea scrisă a procurorului, Serviciul poate asigura redarea altor convorbiri, selectate din traficul înregistrat. Solicitarea trebuie să conţină numărul actului de autorizare, criteriul de interceptare (număr post telefonic, serie IMEI a terminalului mobil, adresa IP, frecevenţa radio), data şi ora efectuării convorbirii sau comunicării. Parchetul sau parchetele teritoriale pot solicita, în scris, Serviciului stabilirea istoricului poziţiei geografice şi caracteristicele tehnice (IMSI, IMEl) ale terminalului mobil, în condiţiile legii speciale.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Diferenta intre vorba/scripta si fapta

    Protocolul stabileşte între obiective: valorificarea eficientă a capacităţilor specifice deţinute de cele două instituţii în scopul cunoaşterii, prevenirii şi contracarării vulnerabilităţilor şi a factorilor de risc externi şi interni Ia adresa securităţii naţionale, care pot genera sau favoriza săvârşirea infracţiunilor; punerea Ia dispoziţie a informaţiilor relevante şi utile pentru îndeplinirea atribuţiilor specifice părţilor, precum şi asigurarea protecţiei acestora; efectuarea cu celeritate a demersurilor prevăzute de lege, pentru solicitarea şi obţinerea, de către Serviciu, a mandatului pentru autorizarea măsurilor privind desfăşurarea unor activităţi în scopul culegerii de informaţii; constituirea de echipe operative comune care să acţioneze în baza unor planuri de acţiune pentru exercitarea competenţelor specifice ale părţilor, în vederea documentării faptelor de terorism şi împotriva siguranţei naţionale; acordarea asistenţei în domeniul protecţiei informaţiilor clasificate deţinute şi utilizate de Parchet, pentru prevenirea scurgerii de date şi informaţii cu acest caracter, colectarea, transportul şi distribuirea în ţară a corespondenţei oficiale; acordarea de către Serviciu, în conditiile legii, a asistenţei tehnice de specialitate procurorilor în cauzele vizând faptelor de terorism şi împotriva siguranţei naţionale, în care administrarea mijloacelor de probă impune cunoştinţe ori dotări tehnice specifice sau în cauzele în care se ascultă persoane cu identitate protejată; crearea unor mecanisme informatice care să asigure comunicarea operativă, în situaţii deosebite, a datelor şi informaţiilor necesare îndeplinirii atribuţiilor fiecărei părţi......................... .. 

    Ce este rau in continut?

    Cititi Statutul PCR si vedeti daca este mentionat ceva nelegal, rau pentru patrie si popor!; cam asa si cu protocoalele, intre teorie si practica este diferenta mare, mai ales cand protocoalele ajung pe mana "portocalelor". 

    Șeful ANAF anunță "modificări care vor suplimenta planul de încasări" 

    Autor: Mădălina Bălăceanu | miercuri, 04 aprilie 2018 | 

     

    "Anul 2018 va fi un an dificil din punct de vedere al încasărilor, pentru că programul de încasări este foarte în urmă. Probabil vor fi şi alte modificări care vor suplimenta planul de încasări, şi atunci cred că este foarte important să ne uităm mult mai atent la componenta de IT. M-aş bucura ca fiecare dintre dumneavoastră să încerce să utilizeze programul IT cât mai bine, să încerce să descopere celelalte structuri, celelalte componente. Aş vrea, şi o să iniţiem, un proces de instruire pentru fiecare program informatic, astfel încât (...) să puteţi transmite informaţii cât mai precise, cât mai utile, cât mai rapid", le-a transmis Mişa celor prezenţi la bilanţul Direcţiei Regionale de Finanţe Publice Iaşi. 

    Totodată, şeful ANAF le-a cerut colegilor săi să pună "accent mare pe partea de asistenţă a contribuabilului". 

    "Din punctul meu de vedere, cheia stă în asistenţa contribuabilului. (...) V-aş ruga să interacţionaţi cât mai mult cu contribuabilii şi să oferiţi cât mai multe informaţii. (...) Avem schimbări majore din punct de vedere fiscal, schimbări de mentalitate din punct de vedere fiscal. Aş vrea în primul rând dumneavoastră să le cunoaşteţi şi să le transmiteţi contribuabililor", a afirmat Mişa. 

     

    El a atras atenţia că mai există "sincope" şi "răspunsuri" "destul de mult diferite" la aceeaşi întrebare. 

    "Vreau să răspundem punctual unei solicitări a unui contribuabil, vreau să eliminăm acele şabloane sau răspunsuri tip în care dăm copy paste din Codul de procedură fiscală sau din Codul fiscal. Credeţi-mă, toţi cei care au scris o adresă sau o solicitare către ANAF pot citi şi singuri, important este ca noi să le răspundem sau să le interpretăm Codul fiscal sau Codul de procedură fiscală pentru a şti exact ce au de făcut", a subliniat Ionuţ Mişa. 

    De asemenea, şeful ANAF a spus că pentru a oferi servicii fiscale de calitate trebuie să crească gradul de profesionalism. 

    "Trebuie să crească gradul de profesionalism, trebuie să crească foarte mult modul în care interacţionăm cu contribuabilii, trebuie să oferim servicii fiscale de calitate, din ce în ce mai bune. Dacă vrem să schimbăm o percepţie generală asupra ANAF-ului şi asupra activităţii ANAF-ului, dacă vrem să îmbunătăţim o imagine a ANAF-ului, va trebui să oferim serviciile fiscale cele mai bune. Asta înseamnă că fiecare dintre noi trebuie să se pregătească în meseria pe care o are şi să încerce într-un fel sau altul să fie cel mai bun", a mai declarat Mişa.  

     

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb