Cu 25% mai puţini români au plecat în vacanţe în străinătate

Ziarul BURSA #Companii #Turism / 5 iulie 2013

Cererea pentru vacanţe atât în ţară, cât şi în străinătate a scăzut cu 25% începând cu luna mai, după ce în primele patru luni ofertele early booking înregistraseră vânzări în creştere cu 20% faţă de perioada similară a anului trecut, potrivit datelor Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc.

"După creşterile vânzărilor de vacanţe cumpărate în sistem early booking, care trebuia să se încheie la 1 martie, dar s-a prelungit până la sfârşitul lunii aprilie pentru multe hoteluri din ţară şi străinătate, vânzările la tarife standard au scăzut începând cu luna mai cu 25% comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut", a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), citat de Mediafax.

Acesta a spus că cele mai mari scăderi au fost înregistrate pentru vacanţele în destinaţii mai scumpe, printre care se numără şi Turcia. Hotelurile all inclusive de pe litoralul turc s-au numărat în ultimii ani printre favoritele turiştilor români.

Chiar dacă destinaţiile din nordul Africii nu mai concurează Turcia, fiind afectate de mişcări sociale, cererea pentru Turcia a scăzut pentru că, potrivit oficialului FPTR, a devenit prea scumpă pentru români.

"Românii nu mai au bani din cauza crizei economice prelungite. În plus, există şi o teamă de a cheltui, alimentată de anunţurile privind scumpirile de după 1 iulie", a mai spus Răducan.

El a adăugat că şi pentru turismul intern începutul sezonului estival este mai rău decât anul trecut.

"Preţurile la cazare pe litoral nu au crescut cu mai mult de 10% faţă de anul trecut, iar mâncarea este mai ieftină decât vara trecută. Oamenii sunt însă rezervaţi şi aşteaptă oferte last minute", a mai spus vicepreşedintele federaţiei din turism.

Aproape 770.000 de români au fost anul trecut în străinătate în vacanţe, potrivit INS, în scădere cu 11%, declinul fiind cauzat de prelungirea crizei economice, care menţine redusă puterea de cumpărare, de imaginea negativă a Greciei şi de scumpirea vacanţelor în Turcia, două destinaţii preferate pentru concedii.

Din acest motiv, numărul turiştilor pe litoralul românesc a crescut cu 36% anul trecut, la aproape 2 milioane de persoane.

Potrivit datelor INS, anul trecut au fost în vacanţe în ţară peste 15,8 milioane de români, în creştere cu 32% comparativ cu 2011. Două treimi dintre "turişti" s-au cazat însă la părinţi, bunici, rude şi prieteni.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb