Cu cât creşte preţul energiei electrice pentru consumatorii Hidroelectrica?

Dumitru Chisalita
Miscellanea / 3 aprilie 2023

Cu cât creşte preţul energiei electrice pentru consumatorii Hidroelectrica?

Legea 357/2022 a stabilit explicit că începând cu 1 aprilie 2023 se vor majora tarifele de transport şi distribuţie gaze şi energie electrică. Chiar dacă oficial se prezintă că această acţiune, nu va afecta consumatorii, în realitate vor exista creşteri de preţuri pentru unii consumatori.

Vom prezenta cum va afecta modificarea tarifelor de distribuţie energie electrică situaţia clienţilor hidroelectrica, subliniind aici şi un aspect anormal. Consumatorii Hidroelectrica care în luna martie 2023 le au expirat contractele de furnizare energie electrică au fost trataţi în mod diferit, au fost consumatorii care au primit o Notificare şi li s-au prelungit contractele unde vor avea preţuri majorate pentru energia electrică cu 12% (exclusiv tarifele de distribuţie) şi alţi consumatori care nu au primit nici o Notificare şi li s-a prelungit "automat" contractual fără nici o creştere de preţ!

În situaţia consumatorilor care au primit Notificare de la Hidroelectrica, respectiv de la 1 aprilie 2023 au atât o creştere de preţ la energia marfă, cât şi la tarifele de transport şi distribuţie creşterile de preţ se prezintă astfel:

Cu cât creşte preţul energiei electrice pentru consumatorii Hidroelectrica?

În situaţia consumatorilor care nu au primit Notificare de la Hidroelectrica, s-a prelungit "automat" contractul fără creşteri de preţ pentru energia marfă, respectiv de la 1 aprilie 2023 au doar o creştere de preţ urmare a creşterii tarifelor de transport şi distribuţie, şi avem următoarea situaţie:

Cu cât creşte preţul energiei electrice pentru consumatorii Hidroelectrica?

Este important de precizat că în situaţia în care, consumul de energie lunar este sub 100 kWh, atunci indiferent cât este majorarea realizată. Se va achita preţul plafonat de 0,68 lei/kWh cu TVA inclus, respectiv dacă consumul de energie lunar este sub 255 kWh, atunci indiferent cât este majorarea realizată se va achita preţul plafonat de 0,8 lei/kWh cu TVA inclus.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb