CU OCAZIA ANIVERSĂRII A 175 DE ANI DE PRESĂ ROMÂNEASCĂ, Preşedintele Iliescu a pledat pentru o presă mai "sudată"

Ziarul BURSA #Media-Advertising / 19 aprilie 2004

Uniunea Ziariştilor Profesionişti din România, redacţia revistei "Albina românească" şi reprezentanţi ai mai multor publicaţii din ţară au organizat vineri, sub înaltul patronaj şi în prezenţa preşedintelui Ion Iliescu, o şedinţă festivă consacrată "Zilei Presei Române". Cum preşedintele Iliescu a declarat că nu va promulga legea adoptată de Senat privind instituirea Zilei Presei Române, domnia sa a încercat să lămurească motivul şedinţei festive desfăşurate la Palatul Parlamentului. "Breasla gazetărească are tot dreptul să îşi stabilească o sărbătoare a ei. Pentru asta nu e nevoie de legiferări, nu e nevoie de sancţiunea sau avizul structurilor de stat. Libertatea presei se manifestă şi din acest punct de vedere", a afirmat şeful statului.

Preşedintele Iliescu s-a arătat dezamăgit însă de faptul că numai o parte a presei a luat parte la eveniment, neparticipînd reprezentanţii marilor instituţii de presă actuale. Ion Iliescu chiar i-a numit pe aceştia din urmă "baronii presei" şi a pledat pentru unitate în rîndul acestei bresle. "Aş dori ca ea (presa - n.r.) să fie mai sudată, să depăşim aceste momente de trăire separată a baronilor presei cu plebea muncitoare din presa română. Să se creeze o unitate de acţiune conjugată în interesul şi al presei şi al culturii române", a spus Ion Iliescu, citat de Rompres.

După şedinţa festivă, preşedintele Iliescu a şi explicat ce înţelege prin "baronii presei": "Şi în presă ca şi în politică, există şi baroni, adică cei care au o poziţie. Nu neapărat ca o ches-tie jignitoare la adresa cuiva, este vorba de oameni care au şi o ţinută şi o poziţie dominantă în presă şi bazată pe rolul şi misiunile pe care le au, conducători de mari publicaţii şi cu o poziţie financiară mai puternică decît alţii, în cazul de faţă de pălmaşii care sunt angajaţii baronilor din presa română".

Şedinţa festivă s-a desfăşurat sub motto-ul "Cinste şi gramatică!" şi a ţinut să marcheze 175 de ani de la apariţia primelor publicaţii româneşti "Curierul românesc", la 8 aprilie 1829, fondată de Ion Heliade Rădules-cu, şi "Albina românească", la 17 aprilie 1829, fondată de Gh. Asachi. Printre instituţiile cu tradiţie în presa românească a fost amintită şi Agenţia Naţională de Presă Rompres, care aniversează anul acesta 115 ani de la înfiinţarea sa.

Preşedintele României a acordat cu acest prilej revistei "Albina românească" Ordinul Meritul Cultural, în grad de Mare Ofiţer. La rîndul lor, organizatorii au înmînat atît preşedintelui Iliescu, cît şi (în absenţa aces-tora) preşedintelui Senatului, Nicolae Văcăroiu, primului-ministru Adrian Năstase, şi Patriarhului Teoctist medalia jubiliară "Cins-te şi gramatică!". Au mai primit astfel de medalii preşedintele Ca-merei Deputaţilor, Valer Dorneanu, ministrul Culturii şi Cul-telor, Răzvan Theodorescu, preşedintele Academiei Române, Eugen Simion, cît şi iniţiatorii proiectului de lege privind Ziua Presei Române, senatorii Adrian Păunescu, Ioan Solcanu şi Grigore Zanc.

Deşi a recunoscut că ar avea ce să reproşeze unora dintre ziarişti, preşedintele Iliescu a declarat, tot jurnaliştilor, că nu îl jenează răutăţile care apar în presă pe seama sa. "Presa este o parte componentă, necesară, utilă şi benefică existenţei noas-tre sociale. După Revoluţia din decembrie 1989 presa s-a dezvoltat ca o parte activă a afirmării democraţiei în România şi este un instrument activ al societăţii, de autoapărare şi de promovare a principiilor democraţiei. Se zbate şi ea cu aceleaşi probleme şi greutăţi cu care se zbate întreaga societate şi reflectă deci o trăire a noastră a tuturor, a întregii societăţi", a caracterizat preşedintele Ilies-cu, în cîteva cuvinte, rolul presei în ţara noastră.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

25 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7456
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3349
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9683
Gram de aur (XAU)Gram de aur407.8725

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb